Burse mărite din partea ÎPS Casian, în contextul austerităţii
Luni, 29 Septembrie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Deschiderea festivă a anului universitar la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi (UDJG) a avut loc luni în Aula Magna, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale şi judeţene, a cadrelor didactice şi a studenţilor, mai ales cei de anul I, fiind marcată de discursuri scurte şi la obiect şi de avertismentul că anul va fi unul dificil, ţinând cont de contextul naţional, internaţional şi chiar local.
Prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, rectorul UDJG, le-a urat bun ve ...
Decizie de austeritate. Profesorii pensionari din Universitatea "Dunărea de Jos" nu mai pot fi titulari
Luni, 22 Septembrie 2025 20:41 | Publicat în EDUCAŢIE
Consiliul de Administraţie al Universităţii "Dunărea de Jos" a decis luni, 22 septembrie 2025, ca 36 de cadre didactice universitare, care au depășit vârsta de pensionare standard de 65 ani, să nu mai poate fi titulari ai Universităţii.
Potrivit informaţiilor noastre, printre aceştia se numără fostul rector Puiu Lucian Georgescu, fostul decan al Facultății de Medicină și Farmacie, Aurel Nechita, fostul decan al Facultății de Inginerie, Cătălin Fetecău, academicianul Eugen ...
Universitatea „Dunărea de Jos” investește în energie verde
Vineri, 20 Iunie 2025 15:05 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați face un pas important spre tranziția energetică și sustenabilitate. Rectorul instituției, Marian Barbu, a semnat, la sediul Ministerului Energiei, contractul pentru proiectul intitulat „Noi capacități de producție a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați”, cu o valoare estimată de aproximativ 2 milioane de euro.„Încercăm astfel să continuăm ...
Profesorii Universităţii ”Dunărea de Jos”, premiaţi pentru rezultatele în cercetare
Joi, 20 Martie 2025 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Sala Senatului Universităţii "Dunărea de Jos" a devenit neîncăpătoare, joi, 20 martie, exact ziua când instituția serbează 77 de ani de activitate, pentru cadrele didactice premiate pentru rezultatele excelente pe care le-au avut, în 2024, în materie de cercetare, dezvoltare, inovare și transfer tehnologic.
Nu se poate să vezi laolaltă atâţia oameni inteligenţi, pregătiţi, eleganţi şi cu simţul umorului la purtător şi să nu-ţi crească inima de mândrie. Avem oameni ta ...
Fostul şef al IPJ Galaţi, pensionar MAI, la conducerea căminelor Universităţii „Dunărea de Jos”
Luni, 06 Ianuarie 2025 20:30 | Publicat în Prima Pagina
Potrivit informaţiilor noastre, col. (r) Dănuţ Lefter, pensionat recent din Ministerul Afacerilor Interne, a fost numit, interimar, la conducerea Direcţiei Cămine şi Cantine a Universităţii "Dunărea de Jos".
Funcţia este recunoscută drept rampă de lansare pentru alte poziţii mai serioase, atât în interorul UDJG, cât şi în administraţia publică locală sau centrală. Drept exemplificare, Cezar Bichescu, actual prorector (suspendat) pentru Resurse financiare şi investiţii, c ...
Fonduri pentru reabilitarea clădirilor Universităţii „Dunărea de Jos” (foto)
Luni, 06 Ianuarie 2025 19:30 | Publicat în Regional
La o întâlnire informală cu jurnaliştii gălăţeni, desfăşurată înainte de Crăciun, rectorul Universităţii "Dunărea de Jos", prof. univ. dr. Marian Barbu, a ţinut să ne ofere, pe lângă tradiţionalele urări de bine şi de sănătate, un recital de colinde al formaţiei "Kalofonis" şi un scurt bilanţ al primelor şapte luni din mandatul său la conducerea instituţiei de învăţământ superior.
"Imediat după finalizarea alegerilor, pe 20 mai 2024, am avut vizita de acred ...
Medicina, campioana admiterii de anul acesta la Universitatea „Dunărea de Jos”
Luni, 05 August 2024 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, rectorul Marian Barbu a vorbit despre rezultatele foarte bune înregistrate la admiterea din acest an, precum și despre trei proiecte majore pe care universitatea gălățeană vrea să le depună în acest an.
"Avem o admitere foarte bună comparativ cu anul trecut. La licență am avut 5.419 candidați, față de 5.097 anul trecut. La masterat, anul trecut am avut 1.673 de candidați, iar anul acesta avem 2.111", a declarat rect ...
La Universitate, semnarea contractului de management şi noi prorectori
Miercuri, 22 Mai 2024 07:31 | Publicat în Regional
La finele săptămânii trecute, noul rector al Universităţii "Dunărea de Jos", prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, a semnat, în cadrul ședinței ordinare de Senat, contractul de management pentru perioada 2024-2029.În aceeaşi zi, 17 mai 2024, rectorul a prezentat în plenul Senatului, potrivit unui anunţ pe site-ul instituţiei, echipa de prorectori care-l va seconda în activitatea de conducere a instituţiei de învăţământ superior. Aceştia sunt: prof. univ. dr. ing. Elena Mereu ...
Noul rector al Universităţii, confirmat de către Ministerul Educaţiei
Miercuri, 15 Mai 2024 16:00 | Publicat în EVENIMENT
O zi importantă pentru prezentul şi viitorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi: rectorul ales al instituţiei de învăţământ superior, prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, a fost confirmat în funcţie de către ministerul de resort, momentul marcând o reintrare în ritmul firesc al lucrurilor. "Emiterea ordinului de confirmare de către Ministerul Educației a rezultatului alegerilor din aprilie 2024 este ultimul pas necesar către revenirea la normalitate în cadrul Universit ...
Rectorul ales a fost validat de Senatul Universității
Miercuri, 01 Mai 2024 17:20 | Publicat în EDUCAŢIE
Senatul Universității "Dunărea de Jos" din Galaţi a validat, marţi, 30 aprilie, rezultatul turului al doilea al alegerilor pentru funcţia de rector al instituţiei, desfăşurat pe data de 25 aprilie. Nu au fost depuse contestații, iar procesul-verbal privind consemnarea rezultatului alegerilor a validat alegerea prof. univ. dr. ing. habil. Marian Barbu ca rector al universității gălăţene. Următoarea etapă este validarea rectorului ales de către Ministerul Educației. ...
Pagina 1 din 2