Rusia, exporturi de cereale doar pentru „prieteni”

Vineri, 01 Aprilie 2022 23:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Unul dintre principalii colaboratori ai preşedintelui rus Vladimir Putin a avertizat vineri că Rusia, un important exportator de grâu, şi-ar putea limita livrările doar la ţările ''prietene'', în contextul sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei după invadarea Ucrainei de către forţele ruse, informează Reuters. ''Vom furniza produse agricole şi alimentare doar prietenilor noştri. Din fericire, avem mulţi prieteni şi ei nu sunt deloc în Europa sau America de Nord'', a decl ...
În discuţiile sale private, preşedintele american Joe Biden se referă la lideri străini mai puţin oficial, pe care îi caracterizează într-o manieră colocvială, ca de exemplu pe preşedintele rus Vladimir Putin, pe care îl consideră "tipul cu arme nucleare şi fără prieteni", sau pe Olaf Scholz, "cancelarul german care nu este Angela Merkel", a dezvăluit marţi postul de ştiri american NBC News, care citează persoane care l-au auzit folosind aceste descrieri în timpul unor în ...

Cum recunoaştem un prieten adevărat

Miercuri, 19 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Navigând pe rețelele de socializare, am văzut fraza ’’Arată-mi prietenii tăi ca să-ți spun cine ești’’, moment în care am căzut un pic pe gânduri. Cu toții ne dorim o prietenie adevărată, dar oare știm ceea ce înseamnă prietenie? O recunoaștem când o avem în viața noastră? Ce oameni am în jurul meu? Cine îmi sunt prietenii?  Făcând o retrospectivă, îmi dau seama că Bunul Dumnezeu mi-a trimis în viața mea oameni de tot soiul. În cei aproape 21 de ani pe c ...

Prietenii? Ca umbrele, apar când e soare

Sâmbătă, 23 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Negru la sinceritate. Nu v-au mai căutat de mult prietenii? N-aţi mai primit de-o vreme vreun telefon sau un SMS? Poate că e vina dumneavoastră, nu a lor. Poate n-aţi mai avut ce să le oferiţi. Nu eu arunc o umbră de îndoială asupra resorturilor prieteniei care vă leagă de unii cunoscuţi, ci Dan Negru. Ştiu că emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai" a fost săptămâna trecută, însă acum mi-a ajuns la suflet răspunsul pe care Dan Negru l-a dat la întrebarea privind li ...

Pețitul nu se face cu prietenii

Sâmbătă, 15 August 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Îți vrea binele, dar nu prea. Unul dintre concurenții înscriși la emisunea ”Rămân cu tine”, difuzată de Antena 1, Zizu, marketing manager la o o firmă de automatizări, a plecat dezamăgit și singur. Totul după ce prietenul lui cel mai bun a ținut să vorbească despre el. Deși, inițial, 19 dintre cele 20 de fete prezente în platou au părut interesate de concurentul venit tocmai din Sudan pentru a face facultatea în România, la final niciuna nu a mai rămas în competiție. ...

Preţul ignoranţei noastre

Vineri, 24 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Parcă trăim într-un vis urât. Unul în care nici morţii nu ni-i putem plânge după rânduială, nici de naşteri nu ne putem bucura, nici de micile victorii ale copiilor noştri, care învaţă să meargă între patru pereţi, care devin adolescenţi în izolare sau chiar adulţi, fără posibilitatea altădată firească de a se bucura alături de prieteni. Preţul pe care-l plătim pare nemăsurat. Durerea de a nu putea aprinde o lumânare la căpătâiul unui prieten plecat la Ceruri, ...

Proiect americano-român la Galaţi

Joi, 04 Aprilie 2019 01:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Azi, 4 aprilie, Biblioteca „V.A. Urechia”, Ambasada SUA la Bucureşti şi American Councils for International Education organizează activităţi de voluntariat, în cadrul ediţiei a doua a Proiectului „4/4 Pentru Prieteni”. La sediul central al bibliotecii, de la 10,00, Clubul de lectură „Poveşti la rampă” va aduce în scenă personaje de poveste. La 11,00, la Filiala „Grigore Vieru” din Gara CFR, bibliotecari şi elevi voluntari din clasele a XI-a şi a XII-a al C. N. ...

Au băut împreună şi s-au luat la bătaie

Joi, 06 Septembrie 2018 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 371, alin. 1, art.193, alin.1 şi art.253, alin.1 din Cod Penal, ca urmare a escaladării unui conflict spontan între şase prieteni ce se aflau la un grătar în municipiul Tecuci. Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Tecuci, fiind în servici ...

Campanie de informare despre PERICOLELE virtuale

Luni, 11 Decembrie 2017 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Fii „OFFLINE pentru… „prietenii” virtuali!”. Acesta a fost îndemnul pe care poliţiştii de prevenire şi voluntarii Organizaţiei ”Tinerii şi Viitorul” l-au adresat elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 12, Şcoala Gimnazială Nr. 22, Colegiul Naţional ”Mihail Kogălniceanu” şi Şcoala Gimnazială Nr. 7. Campania de informare pe tema siguranţei pe Internet, care a debutat în luna septembrie, a avut drept scop informarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice cu p ...
Fratele Alinei Eremia, care s-a făcut remarcată cu LaLa Band, este cel puţin la fel de talentat precum sora sa. Mircea Eremia are planuri mari de carieră şi se simte norocos că poate lucra cu Alina, cu care are o legătură specială, profundă. "Mă simt foarte norocos cu Alina, are un rol foarte puternic în evoluţia mea, atât profesional, cât şi în viaţa de zi cu zi. Este foarte importantă pentru mine, fiind mai matură şi trecută, să zic aşa, pe drumul pe care vreau să îl ...
Pagina 1 din 2