Schimbări importante în transportul în comun, de la 1 octombrie 2022
Vineri, 30 Septembrie 2022 11:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând cu data de 1 octombrie 2022, vor apărea schimbări în programul și graficul după care funcționează transportul în comun. Astfel, începând de sâmbătă, vor fi următoarele modificări:
- traseul 10 va fi introdus pe strada Regiment 11 Siret și va fi asigurat în continuare cu 5 autobuze, care vor circula cu o frecvență medie de 20 minute;- traseul 28 va reveni integral pe bulevardul Siderurgiștilor și bulevardul 1 Decembrie ...
Restaurată cu bani europeni, „Casa Artelor” va fi administrată de Teatrul „Nae Leonard”
Vineri, 30 Septembrie 2022 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Casa Artelor, aceasta va fi destinaţia imobilului de pe strada Domnească nr. 58, care, la aniversarea a 150 de ani de existenţă, tocmai şi-a recăpătat strălucirea de odinioară, graţie fondurilor europene atrase de Primăria municipiului Galaţi. Aleşii locali au fost de acord cu transmiterea clădirii în administrarea Teatrului Național de Operă și Operetă “Nae Leonard” din Galaţi.
Cotidianul "Viaţa liberă" a anunţat încă din 19 august 2022 că destinaţia clădirii re ...
Primăria caută investitori pentru Galați la München, la cea mai importantă platformă europeană de business
Miercuri, 28 Septembrie 2022 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galați va fi prezentă, în perioada 4 - 6 octombrie 2022, la standul comun al României la Expo Real München, cel mai mare târg din Europa pentru proiecte imobiliare și investiții, organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).
„Este o ocazie pentru cele opt companii din domeniul imobiliar și șase autorități locale participante să interacționeze direct și eficient cu ceilalți expozanți, să găsească viitori parteneri de afaceri, să af ...
Magnolii albe, cireși japonezi și platani, cumpărați de Primăria Galați
Luni, 26 Septembrie 2022 21:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Magnoliile care, în urma lucrărilor de modernizare s-au uscat și au fost tăiate în zona Spicu ar putea fi înlocuite cu altele, cu flori albe. Primăria tocmai a atribuit direct un contract de achiziție a 370 de arbori ornamentali.
Nu mai puțin de zece magnolii albe, 60 de cireși japonezi cu flori de culoare roz, zece mesteceni și tot atâția arțari globulari, la care se adaugă 280 de platani au fost cumpărați de Primăria municipiului Galați, potrivit datelor din portalul achizi ...
După vânzările de terenuri respinse pe bandă rulantă, Primăria caută evaluator
Sâmbătă, 24 Septembrie 2022 07:30 | Publicat în EVENIMENT
După ce proiectele de hotărâre privind vânzările de terenuri au fost respinse de cel puţin trei ori consecutiv, iar şase dintre gălăţenii interesaţi să cumpere suprafeţe şi-au cerut drepturile în Consiliul Local, administraţia locală a lansat o achiziţie publică pentru servicii de evaluare, în vederea stabilirii valorii de piaţă a respectivelor imobile.
"Gălăţeni care vor să cumpere terenuri şi-au cerut drepturile în Consiliul Local. Din 21 de proiecte, unul singur a ...
UPDATE. Proiecte pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în spitalele gălăţene
Miercuri, 21 Septembrie 2022 22:00 | Publicat în SĂNĂTATE
UPDATE. "Una dintre problemele des întâlnite, mai ales în spitalele vechi, cu circuite, este controlul deficitar al infecțiilor nosocomiale, cu impact asupra siguranței pacientului. Dotarea cu echipamente necesare este încă departe de standardele din țările europene avansate și, deseori, distribuția echipamentelor în profil teritorial este insuficient echilibrată și calibrată în funcție de nevoi", recunoaște Primăria municipiului Galați, în documentația proiectelor de hot ...
Fondurile europene nu sunt puşculiţa Primăriei
Miercuri, 21 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Într-o dezbatere cu colegi jurnaliști din țară despre felul în care se folosesc fondurile europene, am atins, indiferent că eram din Moldova, Muntenia, Ardeal sau Banat, câteva aspecte care sunt comune reacției publicului larg atunci când este vorba despre felul în care se folosesc fondurile europene, dacă ele sunt sau nu utile, bine consumate și transparent transformate în beneficii pentru comunitate.
Când este vorba despre banii europeni, câteva preconcepții se desprind din re ...
Mirii de aur ai Galaţiului, premiaţi de Primărie
Luni, 19 Septembrie 2022 18:08 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 136 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate luni 19 septembrie 2022, de către Primăria municipiului Galați la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”. Fiecare pereche a primit flori, o diplomă şi un cec în valoare netă de 500 de lei/familie.
„Este plăcut să feliciți 136 de cupluri și dificil să realizezi ce înseamnă 50 de ani de căsnicie! Le doresc sănătate și fericire tuturor celor care azi au dat un sens cu ...
Cât îi trebuie Primăriei Galaţi să modernizeze, cu bani europeni, trei locuri de joacă. Lucrări mai scumpe şi prelungite (FOTO)
Miercuri, 14 Septembrie 2022 22:00 | Publicat în Bani Europeni
Copiii şi părinţii din cartierele gălăţene Micro 38, 39A şi 39C au primit cu bucurie vestea că trei locuri de joacă degradate şi învechite, situate între blocuri, vor fi modernizate cu bani europeni. Contractul de finanţare europeană a fost semnat de Primăria municipiului Galaţi în aprilie 2021, iar contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, în iulie 2021. Conform autorităţilor, erau prevăzute două luni pentru proiectare și patru luni pentru execuție. În augus ...
Primăria Galați a împrumutat în ultimii doi ani 150 milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor europene. O nouă şedinţă extraordinară
Marți, 13 Septembrie 2022 21:00 | Publicat în Bani Europeni
Consilierii locali ai municipiului Galați sunt convocați miercuri, 14 septembrie 2022, într-o nouă ședință extraordinară, pentru a aproba rectificarea bugetară care introduce în buget împrumutul de 50 milioane lei, luat de Primărie în august, pentru cofinanțarea investițiilor făcute cu fonduri europene. La ultima ședință, rectificarea bugetară nu a fost aprobată, iar banii nu au putut ajunge acolo unde este nevoie de ei. Și anul trecut instituția a împrumutat 100 de milio ...