Școlile, grădinițele și creșele vor funcționa cu prezență fizică, iar dacă rata de infectare COVID trece de 6 la mia de locuitori, elevii din acea localitate vor trece în online. Vor rămâne deschise, însă, creşele, grădiniţele şi unitățile din învăţământul special, au anunțat miercuri, 1 septembrie 2021, miniștrii Educației, Sorin Cîmpeanu, și Sănătății, Ioana Mihăilă. Rata de infectare luată în calcul va fi cea anunțată de DSP în ziua de vineri. Vinerea ...
Miniştrii din Marea Britanie vor analiza o posibilă relaxare a regulilor privind imigraţia, adoptate după Brexit, în ideea de a ajuta la rezolvarea crizei de şoferi de camion, pe fondul presiunilor crescute venite din partea lanţurilor de supermarketuri, susţine cotidianul The Times, preluat de Reuters. Potrivit unei surse guvernamentale citate de The Times, este posibil să fie urgentată o revizuire a listei cu profesii în care există un deficit de mână de lucru, dând angajatoril ...

Reguli minimale pentru munca pe timp de caniculă

Miercuri, 04 August 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
În urma atenționărilor meteorologice de cod galben sau portocaliu (caniculă persistentă și indicele de confort termic ITU peste 80 unități), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că efectuează verificări la angajatori privind măsurile aplicate. În sensul OUG nr. 99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înțeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depășesc 37°C sau, corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. În perio ...
Ordinul 46/2021 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) privind aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial nr. 649, stabilește că, în anumite condiții, distribuitorii trebuie să le plătească celor afectați de penele de curent despăgubiri de până la 300 de lei. Ordinul a stabilit și limitele maxime de timp pentru preluarea, de către distribuitori, a apelurilor telefonic ...

Reguli privind accesul pe plaje

Marți, 01 Iunie 2021 23:15 | Publicat în TURISM
Miniștrii Sănătății, Economiei și Mediului au semnat un ordin comun care stabilește noile reguli pentru plaje, între care menținerea distanței de cel puțin doi metri între persoane, restricționarea accesului dacă este aglomerație, vânzarea de produse ambalate.Operatorii economici sau administratorii plajelor trebuie să asigure măsuri de igienizare, de instruire a personalului în contextul specific pandemiei, de monitorizare permanentă a stării de sănătate a lucrătorilor. ...

Vaccinarea sau testul negativ, obligatorii la graniță

Miercuri, 05 Mai 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălățenii care vor să călătorească în Republica Moldova, chiar și pe distanțe foarte scurte, nu o pot face decât dacă dovedesc că sunt sănătoși sau imunizați împotriva infectării cu Sars-Cov-2. Autoritățile de frontieră de peste Prut cer un test negativ sau adeverința de vaccinare. Cei care nu au, trebuie să își asume două săptămâni de carantină. Există însă și excepții de la regulă.  Chiar și pentru o simplă alimentare la benzinăriile de dincolo de Vama ...

COVID-19. Relaxare, reguli și restricții în Galați

Vineri, 23 Aprilie 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Revenim și precizăm că, începând de vineri, 23 aprilie 2021, în municipiul Galați, unde incidența cumulată de infectare SARS-CoV-2 la 14 zile s-a redus la sub 3,5/1.000 de locuitori, sunt eliminate restricțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00, precum și obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise ...

Reguli noi pentru britanicii care vin în Galați

Marți, 01 Decembrie 2020 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Ordonanța de Urgență nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană intră în vigoare pe 1 decembrie și reglementează felul în care cetățenii britanici vor putea intra și ședea, pe viitor, pe teritoriul statului român.  Conform actului normativ, cetățenii britanici și membrii lor de familie care vor intra pe teritoriul României în perioada 1 - 31 decembrie ...

Noi reguli pe strada Anghel Saligny

Miercuri, 28 Octombrie 2020 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Conform Primăriei municipiului Galați, pe strada Anghel Saligny, tronsonul cuprins între arterele Basarabiei și Tecuci, se instituie noi reguli de circulație. "Practic, la intersecția cu strada Basarabiei se înființează o trecere de pietoni și vor fi două benzi pe sensul de deplasare către strada Tecuci pentru încadrare la stânga și la dreapta. În prezent se realizează lucrări de semnalizare rutieră verticală și orizontală pentru reglementarea circulației rutiere. Pentru d ...

Cine nu respectă regulile iese primul din joc

Miercuri, 07 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Boala nu alege, iar în fața morții suntem egali. Sunt vorbe pe care mi le spunea bunica, pe când eram de-o șchioapă, dar care sunt mai actuale decât oricând. În ultimele luni, nici boala, nici moartea nu au ales. Prima a lovit crunt, a doua a luat tot ce a putut. Medici, avocați, politicieni, oameni școliți sau simpli truditori ai pământului, bogați și săraci, deopotrivă. Indiferent de poziție, de avere sau de nivelul de studii, toți au fost într-o luptă contracronometru ș ...
Pagina 3 din 12