Străzi pline de gunoaie, containere ajunse la prea plin și cetățeni necivilizați. Cam așa poate fi descris, în doar câteva cuvinte, Galațiul. Nu cred că este locuitor al urbei care să nu se plângă de aspectele semnalate mai sus. Este drept că nici noi nu dăm pe afară de civilizație, dar nici lucrurile în ceea ce privește salubrizarea nu sunt așa cum ar trebui într-un oraș civilizat.
Am decis să scriu aceste rânduri după ce una dintre cititoarele noastre ne-a trimis niște fotografii cu mizeria care se adună constant pe strada sa. Gălățeanca locuiește la casă, în zona Pieței Centrale, și ne-a spus că s-a săturat de măturat zilnic în fața porții casei sale, unde curățenia nu se păstrează din cauza vecinilor și a numărului mare de cetățeni și de tarabagii care frecventează zona.
Situația din zona Pieței nu e însă singulară. Foarte multe cartiere arată în fiecare zi ca și cum ar fi fost invadate de cete de huligani. Chiar dacă serviciul public abilitat cu menţinerea curățeniei își face sau nu treaba, vina pentru modul în care arată orașul este și a fiecăruia dintre noi,adulți și copii deopotrivă. Cred că am văzut cu toţii, măcar o dată, copii care, deşi însoţiţi de adulți, aruncă ambalajele la voia întâmplării și în cazul cărora se vede că, pentru întreaga familie, bunul-simț și educația sunt străine.
Să nu mai vorbim despre parcuri sau chiar Faleza Dunării, zone preferate de adolescenții care își petrec timpul liber la aer, dar care, se pare, își lasă acasă educația și bunele maniere. Dacă te nimerești prin zonă după plecarea lor este simplu să vezi cu ce dulciuri s-au delectat, după ambalajele care tronează liniștite pe sub sau pe bănci, precum şi dacă semințele pe care le-au mâncat erau cu sare sau fără.
Nu știu dacă e vina societății în care trăim, a democrației prost înțelese și aplicate la noi sau dacă teribilismul vârstei îi face să uite de cei „șapte ani de acasă”. Cred că de vină sunt atât rețelele de socializare la care ei au acces din belșug și care promovează concepte din cele mai ciudate, dar și lipsa unor reguli stricte, învăţate în familie și care să fie impuse în societate, prin aplicarea unor amenzi care să îi usture atât pe ei, cât și pe părinți. Ideea că „regulile sunt făcute ca să fie încălcate” este crezul foarte tinerei generații, care știe că oricum nimeni nu are ce să le facă.
Există, evident, și cetățeni adulți care au crescut fără a se sinchisi de ceilalți și pentru care de mediul înconjurător și de curățenia acestuia sunt responsabili doar ceilalţi, numai ei nu. Dar parcă mai tare ne doare atitudinea de acest tip la copii şi tineri. Partea bună este că aceştia au încă timp să devină mai buni, mai empatici și chiar mai responsabili. Dar depinde de noi să-i învățăm să pună preț pe civilizație și pe alegerea corectă a valorilor după care să se ghideze în viață.
