Joi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în estul ţării şi izolat vor cădea precipitaţii slabe, mai ales ploi şi burniţe, în Moldova. Pe crestele montane înalte va fulgui. În orele dimineţii şi din nou noaptea se va semnala ceaţă, pe arii restrânse, în zonele joase din vestul, centrul şi sudul teritoriului.Cu totul izolat ceaţa poate persista şi vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse într ...
Vineri vremea va fi rece în majoritatea zonelor, cu cer variabil şi înnorări în sudul şi estul ţării. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, burniţă sau fulguieli, şi vor mai fi condiţii ca izolat să se producă polei. Vântul va sufla slab până la moderat, anunţă Administraţia Naţională a Meteorologiei.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -10 şi 0 grade.Dimineaţa şi noaptea, local, în zonele joase va ...
Cum va fi vremea miercuri şi joi: Ceaţă şi chiciură la Galaţi
Marți, 22 Noiembrie 2011 15:35 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri, în sudul şi în estul ţării vremea va fi închisă şi rece. În aceste regiuni se va semnala ceaţă, local persistentă, asociată cu chiciură, fulguială şi burniţă, favorizând izolat producerea de polei.În restul teritoriului cerul va fi variabil, temporar noros în zonele joase, unde pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă cu chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, posibil mai scăzu ...