SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Sărbătoare cu folclor autentic la Târgu Bujor

Scris de Vineri, 20 Iunie 2025
Duminică, 22 iunie, orașul Târgu Bujor va fi gazda unei sărbători de suflet dedicate tradițiilor, portului popular și muzicii populare autentice. Festivalul „Flori de Dor - Moldovioara, plai cu flori”, organizat de Asociația Culturală "Flori de Dor", sub coordonarea doamnei Dorina Grecu, promite o zi încărcată de emoție, culoare și…

Unde vor fi amplasate recipiente speciale pentru colectarea ambalajelor de sticlă

Scris de Joi, 19 Iunie 2025
Prin intermediul Serviciului Ecosal, în această perioadă sunt amplasate în zonele de case, recipiente (igluuri) destinate colectării ambalajelor de sticlă, anunță Primăria Galați. Administrația locală face apel ca în aceste recipiente de culoare verde să se depoziteze doar ambalaje de sticlă. Iată unde vor putea sau pot fi deja găsite:…

Întâlnire regională a coordonatorilor UZPR

Scris de Joi, 19 Iunie 2025
În perioada 19-21 iunie 2025, la Roman, județul Neamț, se va desfășura o întâlnire regională a coordonatorilor de filiale ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), în prezența și coordonarea lui Sorin Stanciu, președintele organizaţiei. Gazda manifestării este părintele Cornel Paiu, președintele Filialei UZPR „Filip Brunea Fox” Roman. Sunt așteptați…

Măsuri pentru siguranța rețelelor electrice din judeţ

Scris de Joi, 19 Iunie 2025
Prefectura județului Galați a avut recent o întrevedere cu directorul companiei Electrica Distribuție, sucursala Galați, în cadrul căreia a fost abordată o problemă recurentă și tot mai presantă: arborii care pun în pericol funcționarea rețelelor electrice din județ. Pentru a evita eventuale avarii sau întreruperi în alimentarea cu energie, prefectul…

Sprijin din partea Bisericii pentru zece familii afectate de incendiu (GALERIE FOTO)

Scris de Marți, 17 Iunie 2025
În acest an, în lunile aprilie şi mai, două incendii violente au afectat grav zece locuinţe din municipiul Galaţi, evenimente pe care le-am relatat la momentele respective. Imediat după ce s-a aflat situaţia dramatică a familiilor implicate, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, preoţii din parohiile gălăţene ”Sfânta Ecaterina” şi…

Campania „Dințișorii veseli” a ajuns și la Galați

Scris de Marți, 17 Iunie 2025
La începutul lunii iunie, micuții de la Grădinița Nr. 56 din Galați au avut parte de o experiență educativă inedită, odată cu sosirea campaniei „Dințișorii veseli”, un proiect național dedicat sănătății orale a copiilor. Sub îndrumarea dr. Brîndușa Alina Mateiță, reprezentantă a firmei "Dantura Clinic", preșcolarii au aflat cum să-și…

„Șezătoare cu Mihai Eminescu” - o celebrare a culturii și spiritului național

Scris de Marți, 17 Iunie 2025
Cea de-a treia ediție a manifestării culturale „Șezătoare cu Mihai Eminescu” s-a desfășurat recent în comuna Umbrărești, aducând în prim-plan memoria marelui poet național și valorile culturii românești autentice. Evenimentul a fost organizat de Filiala „Radu Macovei” Galați a Uniunii Ziariștilor Profesioniști (UZPR) din România, în parteneriat cu Asociația „Ion…

Poliția, în dialog direct cu locuitorii din Liești

Scris de Marți, 17 Iunie 2025
Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în parteneriat cu Primăria Comunei Liești, a organizat duminică, 15 iunie, o întâlnire cu cetățenii din toate satele componente ale comunei, adresată întregii comunități, indiferent de vârstă sau ocupație. Evenimentul a reunit reprezentanți ai principalelor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați (I.P.J.) - Poliția…

Adăposturile din staţiile Transurb vor fi spălate şi dezinfectate

Scris de Luni, 16 Iunie 2025
Pentru că adesea sunt folosite drept „dormitoare” în aer liber de către persoanele fără adăpost, adăposturile pentru călători din staţiile de transport public local devin adevărate focare de mizerie. Băncile devin lipicioase şi urât mirositoare, iar imaginile care personalizează refugiile sunt vandalizate sau mânjite cu inscripţii de tot felul. Pentru…

Preotul de la Foltești, acuzat de viol, nu mai are voie să slujească

Scris de Luni, 16 Iunie 2025
La trei zile după ce procurorul Nicolae Valerian Cuzi a fost arestat pentru că a mușamalizat dosarul de viol în care era cercetat preotul Aurelian Emil Oprișan de la Parohia Foltești, Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat, oficial, o primă măsură împotriva parohului în vârstă de 49 de ani. Acesta…

Triplă lansare de carte la CARP Galaţi

Scris de Luni, 16 Iunie 2025
Salonul Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galaţi organizează miercuri, 18 iunie, începând cu ora 11.00, în sala Bibliotecii de la sediul său din strada Domnească nr. 53, un nou eveniment cultural. Este vorba, de data aceasta, despre o triplă lansare de carte cu…

Sfântul Luca al Crimeii, Chirurgul și Savantul, cinstit la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați

Scris de Duminică, 15 Iunie 2025
11 iunie este o zi aparte pentru credincioșii din vechea Parohie „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați, pentru că îl prăznuim pe Sfântul Ierah Luca al Crimeii (1877-1961), ocrotitor și inspirator primit în anul 2012, cu ocazia aducerii la Galați a Sfintelor sale Moaște.Cine este acest mare doctor, savant și, deopotrivă,…

Popas în calea trecătorilor prin Câmpia Covurlui. Schitul "Mogoş" din Frumușița, ridicat pe un teren donat

Scris de Duminică, 15 Iunie 2025
În ziua prăznuirii Sfântului Luca al Crimeii, din 11 iunie 2025, Schitul din localitatea Frumușița, aparținător Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Cudalbi, a adunat la rugăciune creștini din amintita așezare și din satele vecine. Pelerinii s-au bucurat de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături…

Marşul Familiei Creştine, la Galaţi

Scris de Duminică, 15 Iunie 2025
În municipiul Galaţi, s-a desfăşurat, pe 14 iunie 2025, Marşul Familiei Creştine. Evenimentul, dedicat prețuirii și ocrotirii familiei creştine, s-a desfăşurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian şi a fost organizat de Asociaţiile ”Ortodoxia Tinerilor”, ”Iubim toţi oamenii” şi A.S.C.O.R. Galaţi. Punctul de pornire al marşului…

Arnica - aliat natural în lupta cu durerile

Scris de Duminică, 15 Iunie 2025
În medicina alternativă, arnica ocupă un loc de cinste printre plantele cu puternice efecte antiinflamatoare și analgezice. Folosită de secole în medicina populară europeană, arnica este astăzi recunoscută pentru capacitatea sa de a calma durerile musculare, inflamațiile și vânătăile. Planta, cunoscută științific sub denumirea de Arnica montana, crește în regiunile…

Noi bilete de tratament balnear, la mare și la munte

Scris de Duminică, 15 Iunie 2025
Pentru seria a VIII-a de tratament balnear din data de 27 iunie, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-au repartizat în total 290 de bilete. Repartizarea biletelor de tratament balnear către beneficiari s-a realizat în data de 10 iunie, de către Casa Națională de Pensii Publice, în sistem informatic…

Scapă de migrene cu ajutorul presopuncturii!

Scris de Sâmbătă, 14 Iunie 2025
Migrenele afectează milioane de oameni, iar durerile intense pot deveni copleșitoare. În timp ce mulți apelează la analgezice, medicina alternativă oferă o metodă naturală, fără efecte secundare: presopunctura. Această tehnică străveche, derivată din medicina tradițională chineză, presupune aplicarea unei presiuni controlate pe anumite puncte ale corpului pentru a stimula eliberarea…

Întâlnire deschisă la Liești, despre problemele comunităţii

Scris de Vineri, 13 Iunie 2025
Primăria Comunei Liești, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, organizează o întâlnire deschisă cu cetățenii duminică, 15 iunie 2025, începând cu ora 11,30, la Căminul Cultural Liești. Evenimentul se înscrie într-un demers activ de apropiere între instituțiile de ordine publică și membrii comunității locale, având ca scop…

Elevi din Pechea au învățat cum să reacționeze în caz de dezastru natural

Scris de Vineri, 13 Iunie 2025
Peste 300 de copii din clasele I-IV din comuna Pechea au participat recent la o activitate educativă inedită, concepută sub forma unei povești, care le-a explicat pe înțelesul lor ce este un dezastru natural, cum pot preveni riscurile și ce trebuie să facă în situații de urgență pentru a se…

Ajutoare din partea bisericii şi a credincioşilor pentru Harghita şi Covasna

Scris de Miercuri, 11 Iunie 2025
Apelul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la solidaritate şi compasiune cu victimele inundațiilor din judeţele Covasna şi Harghita a fost împlinit prompt în Arhiepiscopia Dunării de Jos de clericii şi credincioşii acestei eparhii, aflăm dintr-un comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos remis redacţiei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în regim…

„Catedrala cu icoane vii” din pădurea de la Buciumeni

Scris de Luni, 09 Iunie 2025
Câteva mii de pelerini, între ei peste o mie de elevi și studenți din județele Galați și Brăila, aflate în jurisdicția Eparhiei Dunării de Jos, au luat drumul către sihăstria din pădurea Buciumeni. Smerita Biserică a Sfintei Treimi este o bijuterie de patrimoniu, fiind ridicată - în stil moldovenesc -…

Marșul Familiei Creștine revine la Galați

Scris de Luni, 09 Iunie 2025
Sâmbătă, 14 iunie, gălățenii sunt invitați să participe la o nouă ediție a Marșului Familiei Creștine, organizat de Asociația „Iubim Toți Oamenii” și Asociația Ortodoxia Tinerilor. Evenimentul va începe la ora 15,00, având ca punct de plecare Orășelul Copiilor. Participanții vor parcurge următorul traseu: Palatul Justiției - Parcul Viva -…

Proprietarii pot obține gratuit online extrase de carte funciară

Scris de Luni, 09 Iunie 2025
Începând cu data de 2 iunie, proprietarii din România beneficiază de eliberarea gratuită, în format electronic, a extraselor de carte funciară și de plan cadastral. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, în doar câteva zile de la implementarea noii măsuri, au fost emise gratuit 4.294 de extrase de carte funciară și…

20 de ani de sport în Țara Piticilor

Scris de Luni, 09 Iunie 2025
Ziua de 4 iunie 2025 a fost una memorabilă pentru micii sportivi din județul Galați. Pe terenul de antrenament al stadionului "Nicolae Rainea", peste 250 de preșcolari au participat cu entuziasm la proiectul județean "Sportivi în Țara piticilor", competiție devenită tradiție, care promovează mișcarea, fair-play-ul și bucuria copilăriei prin activități…
Pagina 35 din 841