Liturghia arhierească din Duminica a V-a de la Pogorârea Sfântului Duh, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, în Catedrala din Galați, a continuat rugăciunea către „Cel care a făcut Cerul și Pământul”, cele văzute și cele nevăzute. În mijlocul Catedralei, ne-a vegheat Icoana „Prodomița”, cinstită cu o zi înainte în Catedrala adreiană, dar și în „Catedrala din Deal” - Biserica „Sfinții Împărați”, care are al doilea hram închinat Sfântului Odor. Din anul 1898, există în patrimoniul Eparhiei din Galați Sfânta Icoană „Prodromița”, din dragostea unui creștin față de „Maica Luminii și a Vieții”.
În pace și așezare duhovnicească, mulți pelerini s-au oprit o clipă din alergarea zilnică și au lăsat loc rugăciunii de mulțumire, dând slavă lui Dumnezeu și Maicii Sale. În liniștea unei zile ce se anunța toridă, părinți cu prunci în brațe au alegat la Sfântul Altar pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine, „Medicamentul Vieții Veșnice”, cum numește Sfânta Euharistie Sfântul Ignatie Teoforul.
În cuvântul arhieresc, Înaltpreasfințitul Părinte Casian ne-a îndreptat atenția asupra unui aspect extrem de actual, într-o lume care pare că nu-și mai găsește liniștea: „Cum să găsim pacea interioară, pacea personală?”
Pe lângă o conduită creștinească, de dragoste și compasiune față de aproapele, dar mai ales față de neprietenii lui Hristos, „dragostea milostivă este cea care aduce pacea și nădejdea creștinească. Starea aceasta ne dă puterea de a birui patimile încrederii excesive în noi înșine, a ideei că le știm pe toate și le putem face pe toate. Deși, realitatea e alta”... Părintele Arhiepiscop a subliniat că „fără dragostea milostivă, fără dorința de a jertfi puțin din timpul nostru, mai ales pentru cei care nu ne iubesc, nu-L iubesc pe Hristos, nu vom dobândi pacea interioară. Nu vom putea deveni izvor de pace binecuvântată”.
Mulțumiri arhierești au fot și pentru prezența la Catedrala Patriarhală din București a Sfintelor Moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, „Ambasadorul săracilor”, cel care pe pământ și în cer a ascultat necazurile și bucuriilor nenumăraților creștini și i-a ajutat în nevoi. Evenimentul a marcat împlinirea a 251 de ani de la Aducerea Moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, ca Ocrotitor al Capitalei.
Rugăciunea s-a încheiat în jurul Icoanei „Prodromița”, prin citirea Acatistului. În frumosul imn bizantin, este consemnată o minune petrecută chiar la Biserica „Sfinții Împărați” din Galați, unde, în vara lui 1863, Sfânta Icoană „Prodromița”, venind de la Iași, unde a fost pictată la Mănăstirea „Bucium” - în drum spre Athos - a poposit pentru o zi și o noapte la noi, în vechiul porto-franco. Și pe când lumea venise la închinare, cu mic, cu mare, se spune că, în acel context, un necredincios ar fi hulit și ar fi încercat să oprească credincioșii a se mai închina la Icoana Maicii Domnului, „cea cu chipul nefăcut de mână omenească”. Și Maica Domnului din icoană aspru s-a întunecat la față, iar păgânul a devenit cel mai mare mărturisitor și iubitor de Hristos.
Să ne ajute Maica Domnului și pe noi să biruim păcatele, neputințele și egoismele prea omenești.