* Partida cu caracter neoficial, de sub Pietricica, a fost adjudecată de Oţelul, însă unul dintre cele două goluri a fost contestat de gazde * Au marcat Perendija şi Paternotte (autogol) *
CEAHLĂUL – OŢELUL GALAŢI 0-2 (0-1)
Meci amical de fotbal disputat sâmbătă la Piatra Neamţ;
Au marcat: Perendija 36’, Paternotte 58’ (autogol);
Echipele utilizate:
CEAHLĂUL: Lipitor – Burlacu, Forminte, Viţelaru, Barna – Bădescu, Cebotaru, Macovei, T. Santos, Sofroni – Doicaru. Antrenor: Gheorghe Mulţescu. Au mai jucat: Bojan, Dikaba, Paternotte, Staicu, Rusu, Fabbron, Prodan, Rudison, Ţepeş, Ibrahim, Dionisio.
OŢELUL: Baotici – Cârjă, Sârghi, Perendija, Siminic – Viglianti, Mojsov – N’Kongue, Paraschiv, Ilie – Nikolici. Antrenor: Dorinel Munteanu. Au mai jucat: Antal, Sălăgeanu, Costin, Cojoc, Ibeh, Golocevac, Axente, Giurgiu.
Destui absenţi
În campionat ar fi jucat probabil încă o săptămână şi tot nu le-ar fi dat gol (n.r. – Oţelul – Ceahlăul 0-0, în etapa a 2-a). A ieşit atunci un zero absolut, fără fani în tribună şi cu porţile neatinse, un meci care trebuia uitat repede.
Sâmbătă, gălăţenii şi nemţenii s-au reîntâlnit într-un joc test programat sub Pietricica, iar formaţia pregătită de Dorinel Munteanu, cel puţin în avanposturi, n-a avut nicio problemă.
A marcat de două ori, a avut şi alte situaţii de poartă, însă a fost trădată iarăşi de câteva erori defensive. I-au lipsit câţiva titulari (Râpă şi Neagu – la lotul de tineret, Pătraş – la selecţionata U21 a Moldovei, Iorga – accidentat, plus bulgarii care se află în război cu conducerea clubului), iar formula de start a fost nou-nouţă.
Câte o bară de fiecare parte
Ceahlăul a fost aproape de deschiderea scorului, Sofroni nimerind bara de sus cu un lob la care goalkeeperul Baotici a rămas stană de piatră.
Faza s-a încheiat abia după ce Perendija a scos de pe linia porţii şutul pe reluare al lui Doicaru (9’). Şi Sârghi a reuşit să respingă excelent din faţa propriilor buturi o lovitură de cap a lui Tiago Santos (23’), pentru ca apoi să apară şi prima situaţie de gol a roş-alb-albaştrilor.
Găsit la marginea careului advers, macedoneanul Mojsov a şutat la o palmă de vinclu (30’). Oţelul a încheiat însă în avantaj prima parte a testului, sârbul Perendija lovind fulgerător mingea la un corner: cap de lângă Viţelaru şi 0-1 la pauză.
Autogolul, contestat
A doua reuşită a „oţelarilor” a fost contestată de nemţeni, puţinii spectatori din tribune fluierând lipsa de fair-play a dunărenilor. Ceahlăul a trimis intenţionat balonul în aut pentru că un fotbalist era întins la pământ, Paraschiv a reluat jocul trimiţând-o în terenul advers, iar Axente a insistat şi a trimis pe lângă portarul care-i ieşise în întâmpinare.
Unul dintre jucătorii aflaţi în probe sub Pietricica, francezul Paternotte, a încercat să „pescuiască” obiectul, cu un gest disperat, dar n-a făcut decât să lovească mingea de bară înainte de gol (58’).
Şutul lui Ibrahim, parat de Baotici (65’), blocajul lui Viţelaru asupra lui Nikolici în 6 metri (73’) şi bara violentă a lui Sălăgeanu (85’) au completat tabloul unui amical în care Oţelul a încercat parcă să repare acea „remiză” din startul sezonului.
Explicaţie foto: Jucătorii Oţelului au luat în serios partida-test de la Piatra Neamţ. Ce păcat că nu-s pe puncte şi asemenea meciuri…
Foto: site oficial Ceahlăul