Oţelul bătut cu 3-1 de nou-promovata Unirea

Oţelul bătut cu 3-1 de nou-promovata Unirea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cu un portar nesigur, cu erori mari în defensivă, dar şi un atac discret, formaţia pregătită de Dorinel Munteanu s-a prăpădit în deplasarea de la Alba Iulia * „Oţelarii” au marcat abia în minutul 90, atunci când deja nu mai conta *

UNIREA ALBA IULIA – OŢELUL 3-1 (0-0)

Meci jucat ieri în etapa a XIV-a a Ligii I de fotbal;

Stadionul „Cetate” – 3.000 spectatori;

Au marcat: Fl. Dan 59’, Olah 61’, Grozav 82’ / Paraschiv 90’;

Cartonaşe galbene: Varga 17’, Cernea 74’ / Neagu 31’, Axente 35’, Sârghi 41’, Ibeh 70’;

Echipele utilizate:

UNIREA: Cernea – Bălan, Poverlovici, Vujadinovici, Bucurică – Fl. Dan (79’ Grozav), Varga (46’ Olah), Dâlbea, Cristea – Costea (66’ S. Rădoi), Veljovici. Antrenor: Adrian Falub.

OŢELUL: Baotici – Râpă, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Ibeh (71’ Pena), Paraschiv, Pătraş (53’ Mojsov) – Axente. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Au arbitrat: Robert Dumitru (Braşov) – Dorin Mudura (Oradea), Stelian Slabu (Braşov); rezervă – Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea).

Dor de Kolev

Aşa se întâmplă când nu mai ai portar, dezertarea bulgarului Kolev luând cu ea şi siguranţa dintre buturile Oţelului. Sârbul de origine bosniacă, şi cu trecut austriac, care i-a luat loc rebelului de la sud de Dunăre, a „bărbierit” bine de tot mingea în meciul de ieri după-amiază.

Un fir de păr nu i-a mai rămas balonului cu pete, nici măcar un neg care să-i strice designul! Zdenko Baotici a fost depăşit la toate golurile Unirii, arătând parcă nesiguranţa lui Gribauskas şi lipsa de comunicare a lui Borş, goalkeeperi care prin toamna lui 2007 erau materie primă pentru montajele-spectacol de televiziune.

Bumbăcit bine la Alba Iulia, Oţelul se poate aştepta la ce-i mai rău pe finalul acestui tur de campionat! 

Un gol mai Grozav decât altul

Pentru 1-0 am contabilizat un plonjon steril al portarului „oţelar” la un şut în forţă al lui Dan, dar parabil, pentru Dumnezeu! Chişca i-a şters manşetele omului cu mănuşi al Galaţiului şi s-a dus la nani, în aţe (59’).

Ba nu, a revenit peste numai două minute, în urma unor gafe în lanţ ale apărătorilor dunăreni. La capătul fazei a apărut însă Zdenko: respingere şcolărească în faţă, din capul lui Costin, şi Olah a înţepat letal la colţul lung.

Nici la golul de 3-0 n-am văzut o intervenţie sigură a paznicului buturilor roş-alb-albastre: plecare târzie pe un trasor al lui Grozav, de pe dreapta, mingea ajungând la vârful ardelenilor dintr-o respingere „neagră” a lui Giurgiu (82’).

A cernit-o şi Cernea…

Şansa lui Baotici - dacă i se poate spune aşa - a venit în minutul 90. Adică a existat un portărel mai simpatic decât el: oponentul Cornel Cernea a scăpat „săpunul” ca un începător la un şut ţopăit al lui Paraschiv, dar punctele erau deja în vestiarul grupării nou-promovate.

Două vorbe şi despre centralul Robert Dumitru. Arbitrul partidei din oraşul Unirii a avut ieri dilema chirurgului. Ar fi putut tăia în carne vie la două tumori de faulturi în care apărătorul putea fi victima atacantului-cascador.

Braşoveanul cu fluier n-a acordat însă nicio lovitură de la 11 metri, Veljovici (26’) şi Axente (35’) aruncându-se cu mult înaintea contactelor cu Sârghi, respectiv Cernea.

Explicaţie foto: Sergiu Costin (stânga) şi compania au pierdut lamentabil cu nou-promovata din Alba Iulia

Foto: Prosport

Citit 971 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.