* Laurenţiu Cătălin Iorga - omul care a adus ultima victorie a Oţelului, merge pe linia succesului: i-a fost greu de mic, când s-a mutat de unul singur la oraş. Are maşină abia de un an de zile şi bea numai apă plată * Ar putea fi următoarea marfă de „export” a clubului gălăţean *
Laurenţiu Iorga – un alt „copil de trupă”
Născut în 1988 la Babadag, a ajuns la Oţelul după ce a refuzat un transfer la Farul Constanţa. Are peste 50 de meciuri jucate în Liga I, el fiind promovat în prima echipă a clubului gălăţean de Petre Grigoraş. A marcat patru goluri în Liga I şi joacă pentru naţionala de tineret a României
A terminat-o cu tramvaiul şi maxi-taxi de vreun an de zile, de când şi-a cumpărat un Volkswagen Golf. Nu are iubită: „Chiar dacă aş fi avut o relaţie stabilă, nu v-aş fi spus. Nu vreau să mă leg la cap de la 21 de ani”.
Singur pe lume, în variantă gălăţeană
Este deja o reţetă a succesului, iar la Oţelul e tot mai prezentă. Am scris în ultimul an povestea unor indivizi care, încă din copilărie, au avut responsabilitatea de a ţine cu dinţii de minge, altfel ar fi ajuns poate pe şantier sau în străinătate.
Alexandru Bourceanu - transferat în vară la FC Timişoara - Liviu Antal şi Ionuţ Neagu sunt băieţi care ori au plecat de acasă de mici, ori fac în continuare naveta cu maxi-taxi sau rata, pentru a-şi asigura o pâine, e drept, ceva mai albă decât media.
Cel mai recent „caz”, pe lista „copiilor de trupă”, este Laurenţiu Cătălin Iorga, un dobrogean care de vreo opt ani trăieşte în Galaţi - fără mamă, tată sau fraţi.
Plecat de unul singur de acasă, sportivul de 21 de ani a decis ultima victorie a clubului dunărean de Liga I: golul cu Astra Ploieşti, din secundele de prelungire, îi aparţine şi nu-l poate uita prea curând!
„Noroc de părinţi, m-au susţinut financiar”
Nu face din comunicare o artă, este introvertit şi încăpăţânat, poate şi de aceea nu s-a temut să-şi facă bagajele când nu împlinise încă 13 ani. A părăsit Babadagul de baştină şi s-a instalat într-un oraş care-i era totalmente străin.
„Mi-a fost greu la început. Am stat cu gazdă, dar mi-am făcut prieteni şi mă bucur că am ajuns unde mi-am dorit - adică jucător de Liga I”, spune Iorga, părinţii vizitându-l cam o dată la o lună.
„Au avut încredere în mine, pentru că venisem aici ca să muncesc pentru a ajunge fotbalist”.
„M-au susţinut financiar, altfel n-aş fi avut vreo şansă”, povesteşte tulceanul care provine dintr-o familie în care armata este religie: tatăl - fost cadru militar, un frate - poliţist comunitar, iar celălalt - pompier.
Evită cluburile de noapte
E conştient că, locuind singur într-un oraş mult mai mare, ar fi putut călca strâmb, dar susţine că n-a mai fost într-un club de noapte de pe 8 martie 2009, atunci când mai toată lumea a ieşit pentru a sărbători Ziua Femeii.
„Dacă mă credeţi, nici măcar suc nu mai beau, ci numai apă plată. La vreo aniversare, dacă iau câteva guri de bere… Ştiu că dacă pierd anii ăştia n-aş mai avea nicio şansă de a progresa”, vorbeşte Laurenţiu, cu maturitatea cultivată la malul Dunării.
Aflat la o sută şi ceva de kilometri de casă, mijlocaşul Oţelului susţine că dă mai rar pe la ai săi, şi că nu s-ar mai muta niciodată acolo: „Vreau tot mai sus, nu paşi înapoi”.
A avut grijă de bani
Cele patru luni petrecute fără salariu la club nu l-au descumpănit. „Ştiam că va urma o perioadă foarte grea şi am pus bani deoparte. Niciodată n-am avut prea mulţi bani ca să-mi pierd capul.
Dacă am avut grijă de ei, acum am supravieţuit fără probleme”, explică Laurenţiu Cătălin, care de câteva luni locuieşte alături de alţi opt-nouă colegi în Complexul ridicat vizavi de fosta benzinărie MHC, de lângă Stadionul „Dunărea”.
Dobrogeanul modelat de la 13 ani la Oţelul ar putea fi următoarea „marfă” de „export” a clubului, însă lui nu-i place să vorbească despre acest lucru.
Ştie că trebuie să mai marcheze nişte goluri - ca cel de săptămâna trecută - pentru a-şi menţine locul în naţionala de tineret a României.
Explicaţie foto: Laurenţiu Iorga, unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi ai Oţelului
