Oţelul miroase practici neortodoxe!

Oţelul miroase practici neortodoxe!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Atenţie mare, oaspeţii nu vin în vacanţă la Galaţi, ba chiar îşi vor lua toate măsurile, inclusiv pe cele neortodoxe!”, avertizează conducerea clubului gălăţean înaintea partidei de astăzi * Este interesant de aflat şi dacă Sorin Cârţu va lua loc pe banca oaspeţilor, situaţie care ar putea conduce spre un 3-0 la „masa verde” *

OŢELUL – PANDURII TG. JIU

Meci de fotbal programat astăzi în etapa a XXV-a a Ligii I;

Stadionul „Oţelul” – ora 14.00 (în direct la GSP TV);

Bilete: 10 lei (tribuna I), 7 lei (tribuna a II-a), 5 lei (peluze), 50 lei (tribuna zero);

Echipele probabile:

OŢELUL: Grahovac – Râpă, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Cojoc, Paraschiv, Ochiroşii – Axente. Antrenor: Dorinel Munteanu.

PANDURII: Stanca – Popete, Martinovici, Chibulcutean, Cardoso – Nalaţi, Rusu, Orac, Vranjes – Tremonti, Raskovici. Antrenor: Sorin Cârţu.

Arbitri: Florin Marcu (Oradea) – Octavian Şovre (Oradea) şi Iulius Timar (Marghita); rezervă – Ionuţ Iugulescu (Târgovişte).

Să se fi referit la mâncarea de dulce?

Partida de astăzi a început, de fapt, acum câteva zile, când Marius Stan, directorul general al „oţelarilor”, a făcut o afirmaţie neaşteptată, una împrumutată parcă dintr-alt registru.

„Echipa Pandurii nu vine în vacanţă de Paşte la Galaţi, ci dimpotrivă! Îşi va lua toate măsurile ortodoxe şi neortodoxe şi nu vreau să dezvolt subiectul”, a spus cu o intonaţie specială conducătorul clubului local de fotbal.

Ţinând cont de faptul că ne aflăm în Postul Mare al Învierii Domnului, primul gând ne-a dus spre alimentaţia formaţiei gorjene: or fi mâncat de dulce, iar acest lucru încalcă dogmele creştineşti…

Aş, nu la acest lucru s-a referit Stan, care în scurtă vreme va face 20 de ani de când e în branşa conducătorilor de club.    

„Ce rost are să spun mai multe?”

„Chiar nu este cazul să detaliez, am spus-o mai mult pentru a-i avertiza pe jucătorii noştri de pericolele care se pot ivi. Ce rost are să spun mai multe?”, a răspuns oficialul gălăţean când am insistat să aflăm despre ce este vorba.

Cum în Liga I sunt la modă telefoanele „otrăvite”, aruncate în tabăra adversă – cel mai bun exemplu a fost la derbiul Dinamo – Steaua! – se pare că „oţelarul” a suflat şi-n iaurt pentru a preîntâmpina vreun apel neortodox (fericit termen!) care să-i destabilizeze vestiarul.

„Ne trebuie neapărat cele trei puncte, orice meci devenind esenţial pentru noi ca să strângem cât mai mulţi bani din drepturile de televizare”, a continuat Marius Stan.

Asta în timp ce Dorinel Munteanu cere mai multă determinare din partea elevilor săi: „Vreau să facem tot posibilul pentru a câştiga!”

Cârţu, moment delicat

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, sesizată de Oţelul cu privire la situaţia delicată a antrenorului gorjean Sorin Cârţu, n-a luat în calcul această speţă deoarece gruparea dunăreană n-a achitat taxa de judecată!

Pe de altă parte, tehnicianul formaţiei din Tg. Jiu se apără spunând că suspendarea sa de şase etape, dictată în toamnă, s-a epuizat, Cârţu jurându-se că, în timp ce toată lumea îl credea plecat de la Pandurii, de fapt îndeplinea funcţia de director tehnic al „satelitului” clubului din Valea Jiului.

Este interesant de văzut dacă cel poreclit Sorinaccio va lua astăzi locul pe bancă, situaţie în care Oţelul ar avea mari şanse de a câştiga la „masa verde” cu 3-0.

Explicaţie foto: Axente (stânga) şi compania sunt obligaţi, astăzi, să mai adune trei puncte la zestrea deja existentă în clasamentul Ligii I

Citit 989 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.