Farurile de pe „Oţelul” vor costa 800.000 de euro

Farurile de pe „Oţelul” vor costa 800.000 de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Am bătut palma cu firma care va face lucrarea, mai aşteptăm doar acordul Combinatului”, a anunţat, vineri, Marius Stan, directorul general al Oţelului * Instalaţia de la Galaţi va semăna cu aceea montată pe arena din Mediaş *

„Numele firmei, la semnarea contractului”

Ieftin şi bun, neamule! Cam aşa se poate lăuda Marius Stan, directorul general al „oţelarilor”, după ce a stabilit cu cine va ridica instalaţia de nocturnă la Stadionul „Oţelul”.

Cu toate că lucrările încă n-au început - contractul urmând să fie semnat abia după acordul verbal al sponsorului ArcelorMittal - se cam ştie cum va arăta lumina artificială de pe stadionul din Ţiglina III.

„Am bătut palma cu o firmă pe care o veţi cunoaşte după semnarea contractului şi întregul obiectiv va costa mult mai puţin decât îşi închipuiau unii, adică maxim 800.000 de euro”.

„Rămâne să primim şi un acord verbal din Combinat şi ne apucăm de treabă”, a precizat, ieri, şeful clubului local de Liga I. 

„Plombăm şi lotul”

„Vrem ca nocturna să arate ca aceea de la Mediaş, una dintre instalaţiile cele mai la modă din Liga I”.

„Veţi vedea, vom avea un stadion mai frumos la lumina reflectoarelor”, a adăugat directorul general al Oţelului - care susţine că nu l-ar fi speriat o eventuală participare în Europa League.

„Ştiu, o prezenţă în cupele europene poate că ne-ar fi prins cu lucrările neterminate, dar am fi găsit noi o rezolvare”.

„Asta este, la anul ne vom concentra şi mai mult pe o calificare în competiţiile continentale”.

„Evident, mai avem nevoie, în vară, de nişte plombe la nivelul lotului. Şi le vom face”, a mai spus Marius Stan, într-o conferinţă de presă.

Niciun absent pentru Vaslui

Pentru partida de luni, cu FC Vaslui, antrenorul Dorinel Munteanu poate visa la orice formulă, întrucât nu are nicio problemă de lot.

„Este foarte bine că mă pot baza pe toată lumea şi sper să găsesc cea mai bună variantă pentru a ne lua la revedere de la public, pe acest sezon, în cel mai plăcut mod”.

„Chiar dacă vom merge la victorie, şi un punct ar fi bun din acest joc”, a comentat tehnicianul roş-alb-albaştrilor, cei nouă jucători ai săi prezenţi marţi seară în Belgia - pentru un meci la categoria sub 23 de ani - revenind acasă „nevătămaţi”. Meciul cu FC Vaslui, de luni, va începe la ora 17.00.

Comentariu foto: Becurile care vor fi montate pe Stadionul „Oţelul” vor costa 800.000 de euro, şi nu un milion, aşa cum se estima

Citit 2059 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.