Oţelul va plăti arbitrii ca la nuntă

Oţelul va plăti arbitrii ca la nuntă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ca să nu mai uite să achite baremurile, cluburile din fotbalul vor fi nevoite să le plătească arbitrilor în plic imediat după jocurile oficiale * „Nici nu mai ştim cum este bine”, comentează şeful „oţelarilor”, Marius Stan *

Şi dacă se dă şi şpagă odată cu baremul?

Liga I de fotbal din România este, precum ţara, mereu surprinzătoare. Comitetul Executiv al Federaţiei a decis încă de acum o lună de zile, dar informaţia a răsuflat abia ieri, ca arbitrii să fie plătiţi „cash” imediat după meci de către cluburile organizatoare, şi nu prin intermediul FRF, aşa cum se întâmpla până acum.

Adică, la plecarea de la stadion, „cavalerii fluierului”, îmbăiaţi, aranjaţi şi parfumaţi, vor fi nevoiţi să-i strângă mâna preşedintelui gazdă, altfel n-ar mai intra în posesia baremului.

„Arbitrii ne-au furat, a fost un meci oribil, japcă pe faţă” (cunoaşteţi placa!) ar fi declaraţia starostelui local, pentru ca apoi să se caute în buzunar de lichidităţi pentru achitarea serviciilor pe bază de fluier, cartonaşe şi fanioane.

Cine va şti ce sumă se va găsi în plic? Fireşte, adresantul şi destinatarul şi este greu de crezut că va număra cineva banii în public pentru a vedea dacă sunt câteva sute sau mii în plus…

„Cine nu plăteşte, nu mai e programat”

„Se revine la sistemul cu baremuri, deoarece cluburile nu au binevoit să plătească arbitrii la Federaţie. Sunt cluburi care nici acum nu au plătit arbitrii şi atunci FRF, prin Comitetul Executiv, a hotărât ca baremurile să se dea după fiecare meci, iar clubul care nu plăteşte nu va mai fi programat în următorul meci din campionat. O să se dea cash, că doar nu o să le dăm cecuri la arbitri”, a explicat Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, după Adunarea Generală a Ligii, desfăşurate ieri în Bucureşti.

Un arbitru central este plătit cu 5.340 de lei pentru fiecare meci condus în Liga I, iar un asistent primeşte 3.560 de lei. Arbitrul de rezervă, şi el pion important, încasează 1.334 de lei.

„Veniţi la meci pentru baremuri!”

Directorul general al Oţelului, Marius Stan, care este membru în Comitetul Executiv al FRF, susţine că nu i se pare cea mai proastă măsură din fotbalul autohton.

„Sincer, nici nu ştiu cum este mai bine. În vechiul sistem de plată, de multe ori cluburile uitau să achite baremurile. Chiar şi Oţelul, clubul pe care îl reprezint, a păţit-o. Acum, dacă nu plăteşti după joc, rişti să nu mai fii programat etapa viitoare şi chiar este o problemă”.

„Dacă până acum rugam spectatorii să vină la meci şi, prin biletele achiziţionate, contribuiau la ridicarea instalaţiei de nocturnă, o să-i chemăm acum să ajungă la stadion ca să putem achita baremurile arbitrilor”, a declarat şeful grupării roş-alb-albastre.

Va fi ca la nuntă, iar crainicul stadionului ar urma să zbiere în microfon: „Şi acum, daruuul!” 

Explicaţie foto: „Îţi dau cartonaş galben, se termină meciul, o să-mi iau banii în plic şi o să plec acasă”. Cam asta pare să-i spună arbitrul Alexandru Tudor fotbalistului gălăţean Silviu Ilie

Citit 1132 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.