Şi Galaţiul e Orăşel Leneş!

Şi Galaţiul e Orăşel Leneş!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Orele de sport din şcoala autohtonă sunt foarte greu de reperat: una sau niciuna în ciclul primar, două în clasele V-VII şi numai una într-a opta şi pe timpul liceului * Nemişcarea se confundă cu lenea, indiferent de vârstă sau de alte argumente *

Cititorii au altă părere

Aşa cum era de aşteptat, articolul de ieri, prin care anunţam că elevii claselor I-IV ar putea avea ghinionul de a nu desfăşura ore de educaţie fizică în anul şcolar 2010-2011, a stârnit reacţii, unele destul de virulente.

Pe siteul www.viata-libera.ro, un cititor este de părere că „orele de sport de la şcoală sunt apă de ploaie. Vine unu’ şi te pune să sari sau să arunci şi te notează în caiet, iar orele următoare baţi mingea haotic, fără să-ţi spună nimeni ce şi cum să faci. Nimeni nu-şi pune problema de ce un elev nu poate executa anumite exerciţii şi ce mişcări ar trebui să execute zilnic pentru a reuşi la un moment dat. Aşa că orele de sport de la şcoală nu te vindecă nici de scolioză, nici de obezitate.”

Corect doar pe jumătate, iar replica vine de la un profesor de educaţie fizică de la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza.

„Nu mai contează nota la sport!”

„Am o vechime de 17 ani în învăţământ şi nu sunt de acord că orele de sport sunt degeaba. Există poate anumite persoane care nu-şi fac treaba, adică sigur există cazuri izolate, ca-n orice domeniu de activitate, dar de ce să generalizăm? Mă implic foarte mult şi cunosc foarte mulţi colegi care pun mult suflet, care aduc şi mingi de acasă, echipament, pentru a-i atrage pe copii la mişcare. Sunt foarte utile orele de educaţie fizică, dar sunt foarte puţine.”

„Nu vreau să mă laud, dar la „Cuza” - care este colegiu teoretic - am elevi care ar sta şi o săptămână în sală. Important este să ştii să-i atragi, iar asta înseamnă să le doreşti sănătatea. Şi, foarte important: nota nu mai este o prioritate în ziua de azi, cum se întâmpla cândva. Prioritatea e ca elevul să vină, să facă mişcare”, comentează Cristian Ilie, profesor la „Cuza”.

Ministerul Sedentarismului

Activitatea fizică tot mai redusă din şcoală pune, din păcate, eticheta unui întreg municipiu (dacă mişcarea nu se face începând de la o vârstă fragedă, câştigul sedentarismului este invers proporţional) şi cum Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a limitat la extrem numărul claselor de sport (n.r. – una sau niciuna în ciclul primar, două în clasele V-VII şi numai una într-a opta şi pe timpul liceului), Galaţiul – ca şi celelalte aşezări urbane din ţară - este un Orăşel Leneş, precum numele serialului de desene animate care promovează un stil de viaţă sănătos. Campania noastră continuă!  

Comentariu foto: O sală de educaţie fizică şi sport goală dă măsura sedentarismului unui popor

Citit 820 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.