* Discret, parcă mereu pus pe gânduri, apărătorul sârb al Oţelului are o poveste tristă: şi-a părăsit oraşul natal, Sarajevo, la vârsta de cinci ani din cauza conflictului armat ex-iugoslav din perioada 1992-1995 * Anul trecut, când la formaţia gălăţeană au existat întârzieri de salarii de patru luni, ar fi vrut să renunţe la fotbal
Cine este Milan Perendija?
* Va împlini 25 de ani pe 5 ianuarie 2011 * are o soră, un nepoţel, iar dintre părinţi o mai îmbrăţişează doar pe mama sa, tatăl stingându-se acum şase ani * face fotbal de la 8 ani, trecând pe la Partizan Belgrad, Vardar şi Rabotnicki Skopje (Macedonia) * ascultă la nebunie turbo-folk (manelele sârbilor) * e îndrăgostit de cafeaua din hipermarketul Real * îi place Faleza gălăţeană a Dunării şi spune că-i lipsesc sarmalele mamei care sunt mult mai mari decât cele româneşti * deşi Dunărea îi este „vecină” atât acasă, la Belgrad, cât şi la Galaţi, detestă peştele şi nici n-a dat vreodată cu undiţa în baltă *
N-a învăţat limba, are „traducător”
Adus la Galaţi în vara anului trecut, Milan Perendija este deja o figură cunoscută la Oţelul: are destule meciuri bune în tricoul actualului lider al Ligii I, dar i-au ieşit şi câteva greşeli pe care sportivul de aproape 25 de ani şi le asumă cu tărie.
Mai rămânea de aflat ce se află în spatele cârlionţilor care-i acoperă fruntea şi urechile, dar mai ales după zâmbetul ştrengăresc care-i dezveleşte incisivii proeminenţi. N-a refuzat vizita făcută în apartamentul ocupat cu chirie, la câteva sute de metri, de stadion:
„No problem, my friend!” N-a învăţat încă limba română, însă profită din plin de faptul că bosniacul Enes Sipovici, mai „vechi” cu jumătate de an la Oţelul, ne ştie graiul aproape la perfecţie.
„De asta nici nu mi-am făcut o prietenă la voi, că nu ştiu încă ce să-i spun”, a mărturisit din start fundaşul, făcând cu ochiul spre aparatul de fotografiat.
„Ne-a fost greu, am lăsat totul acolo”
Milan are dublă cetăţenie. Este sârb bosniac de religie ortodoxă şi nu poate scăpa de cea mai puternică amintire a copilăriei sale: la vârsta de 5 ani a părăsit Sarajevoul natal, cu familia, din cauza războiului care avea să domine regiunea Balcanilor timp de trei ani.
„N-aş vrea să vorbesc despre război, nici eu şi nici familia mea nu mai discutăm acest subiect. Ştiu doar că ne-a fost greu să ne adaptăm în Belgrad, acolo unde avem şi domiciliul actual. Am lăsat casa, părinţii şi-au abandonat slujbele, practic am lăsat totul la Sarajevo. A fost decizia tatei de a fugi din calea conflictului”, a rememorat fotbalistul acea perioadă.
Şi-a mai vizitat de câteva ori localitatea în care a văzut lumina zilei, fără a fi bătut de gândul întoarcerii definitive în capitala Bosniei-Herţegovina.
„Voiam să mă las!”
Pe primul loc cu Oţelul în clasamentul campionatului de fotbal al României, Perendija îşi laudă colegii şi antrenorii şi mărturiseşte că nu visa să ajungă aici după ce în toamna anului trecut lefurile întârziau mai bine de patru luni.
„A fost foarte greu, dar trebuia să demonstrăm că suntem tari în orice condiţii. Recunosc că de multe ori mă bătea gândul să plec, poate chiar să mă las de fotbal! Mă bucur însă că n-am făcut această prostie”, povesteşte stoperul din echipa lui Dorinel Munteanu.
L-am rugat să facă o comparaţie între formaţia de atunci - care era aproape de retrogradare - şi cea care în ultimele două luni şi jumătate a „confiscat” fotoliul de lider:
„Ha, e diferenţă mare, ca între Opel şi Ferrari!”. În maşinăria „oţelară”, Milan e o piesă importantă, una dintre rotiţele care trebuie să funcţioneze la capacitate maximă.
100.000 de morţi în conflictul bosniac
Războiul din Bosnia şi Herţegovina, desfăşurat din martie 1992 până în noiembrie 1995, a implicat mai multe trupe, conflictul dintre croaţi, bosniacii musulmani şi sârbii bosniaci de rit ortodox soldându-se cu aproximativ 100.000 de decese, multe în rândul civililor.
Lupta armată ex-iugoslavă a generat şi peste un milion de refugiaţi din toate taberele combatante.
