Formaţia de futsal United Galaţi, campioana României, s-a calificat, sâmbătă, în Elite Round UEFA Futsal Champions League, după ce a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul cu MNK Dinamo Zagreb, disputat în grupa de la Palma de Mallorca. Pentru United au marcat Andre Sasse (min. 21) şi Cojocaru (min. 40), după ce croaţii au condus cu 2-0 la pauză.
Gălăţenii au încheiat meciurile din Main Round cu 4 puncte, după 3-1 cu Dobrovec (Slovenia), 0-4 cu Palma de Mallorca (Spania), campioana europeană en titre, şi 2-2 cu Dinamo Zagreb (Croaţia). Indiferent de rezultatul meciului Palma - Dobovec, programat în cursul serii de sâmbătă, United nu mai poate rata calificarea între cele mai bune 16 echipe ale Europei, având asigurat locul 2 în grupă, în condiţiile în care în Elite Round se califică primele trei clasate.