A murit legenda tenisului de masă Maria Alexandru

A murit legenda tenisului de masă Maria Alexandru
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Fosta mare jucătoare Maria Alexandru a încetat din viaţă, miercuri, 27 noiembrie 2024, la vârsta de 84 de ani, a anunţat Federaţia Română de Tenis de Masă.

Maestră emerită a sportului, Maria Alexandru a fost una dintre cele mai titrate sportive din tenisul de masă mondial. A avut un palmares extraordinar, care include 12 medalii la Campionatele Mondiale (3 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz), 16 medalii la Campionatele Europene (4 de aur, 5 de argint şi 7 de bronz), 12 titluri la Openul Angliei (dintre care 6 la simplu), plus nenumărate alte medalii la diverse competiţii internaţionale şi campionate naţionale. A fost legitimată întreaga carieră (1953-1980) la Progresul București.

Maria Golopenţa (Alexandru, după căsătorie) s-a născut pe 30 decembrie 1939, în satul Plugova, din judeţul Caraș-Severin.

Fosta sportivă va fi înmormântată la Băile Herculane.

Citit 1516 ori Ultima modificare Joi, 28 Noiembrie 2024 10:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.