Oţelul, echipă de Olimpiadă!

Oţelul, echipă de Olimpiadă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Jucători sub 23 de ani plus trei excepţii – aceasta este regula olimpică, iar echipa Galaţiului îndeplineşte condiţiile * Marţi, cu Farul, am văzut cea mai crudă trupă roş-alb-albastră din ultimii 10-15 ani * „Pe ei ne vom baza în viitor”, anunţă Marius Stan *

Le-a crescut mustaţa pifanilor

Soarta a făcu ca, prin iarnă, la unul dintre antrenamentele Oţelului să se lase şi cu un joc între aşa-zişii veterani ai echipei şi pifanii lotului. Era o mişcare programată chiar după un stagiu de pregătire, cel de la Târgu Ocna, iar unii dintre „bătrâni” abia coborâseră din maşini: Paraschiv fusese la Moreni, Costin la Bistriţa, bulgarii Jelev şi Kolev reveneau şi ei de acasă etc.

Mai proaspeţi din punct de vedere fizic, junii lui Petre Grigoraş i-au zvântat în bătaie pe senatorii de drept. A fost 3-1 sau 4-1, scor care oricum nu contează.

„Şi ce dacă ne-au învins? Lasă, să-i vedem la jocurile oficiale, nu aici, la d-astea! Acolo este important să fie breji, să ajute echipa”, aruncau unii dintre jupânii formaţiei gălăţene. Căpitanul Paraschiv chiar admitea că nu s-ar simţi lezat dacă i-ar lua locul un „mânz” de 18, 19 ani.

Au scos clubul la greu

Pe 21 aprilie, la meciul cu Farul Constanţa, partidă oficială de Liga I, tehnicianul Oţelului a fost nevoit să mizeze din primul minut pe mulţi jucători tineri, nouă dintre ei având cel mult 24 de ani – o medie de vârstă (23,36 ani) nemaiîntâlnită de multă vreme la gruparea-fanion a Galaţiului!

Lipseau veteranii Paraschiv, Viglianti, Costin, Sălăgeanu sau Giurgiu şi cineva trebuia să le ia locul. Dacă în turul campionatului media de vârstă de trupei lui Grigoraş era de 26-27 de ani, acum titulari erau Avram, care încă n-a împlinit 18 ani şi Râpă, un puştan de 19 ani.

Şi au fost breji, au câştigat cu 2-0 unul dintre cele mai importante examene din acest retur. Orice alt rezultat ar fi aruncat clubul gălăţean în „marianele” clasamentului.

„Le plătim salarii mari accidentaţilor”

La cum s-a prezentat marţi după-amiază, gruparea roş-alb-albastră ar putea fi acceptată la Jocurile Olimpice, regula fiind ca echipa să fie formată din jucători cu vârsta maximă de 23 de ani. Sunt permise trei excepţii, aşa că Oţelul îndeplineşte condiţiile.

„Este bine că tinerii încep să dea roade, să joace, şi o fac mai bine atunci când nu au presiune, cum s-a întâmplat în repriza secundă a meciului cu Farul. Ei trebuie încurajaţi, pentru că pe ei ne vom baza în viitor”, a declarat directorul general al clubului dunărean, Marius Stan.

Nemulţumirea cea mare a şefului „oţelarilor” este că mulţi jucători cu salarii mari stau pe margine. „Plătim trei sferturi din salarii celor care sunt mai mult accidentaţi, or asta nu este bine”, a adăugat Stan.

Explicaţie foto: Alexandru Avram (la minge), un minor important din noua echipă a Oţelului

Citit 1247 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.