UPDATE / Handbaliștii de la CSU Galaţi au fost furaţi din vestiar, la Piteşti

UPDATE / Handbaliștii de la CSU Galaţi au fost furaţi din vestiar, la Piteşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa masculină de handbal CSU Galaţi a pierdut, scor 19-16 (9-8), partida susţinută, joi, în deplasare, în compania formaţiei HC Argeş Piteşti, în etapa a 26-a. Acest joc a fost derbiul seriei pentru locul 2, iar în urma acestui rezultat CSU coboară pe locul 3. 

Până la finalul campionatului, mai sunt patru etape, iar dacă cele două echipe îşi vor păstra aceste poziţii, ambele se vor califica la turneul de baraj pentru promovare. Pe primul loc, de promovare directă, este CSM Ploieşti.

Următor meci al CSU Galați va fi cu CSM Ploiești, în luna mai, pe teren propriu.

Pe lângă înfrângerea din partida de la Pitești, handbaliștii de la CSU au mai avut parte de un eveniment foarte neplăcut, fiind jefuiți din vestiar, în timpul meciului. Printre altele, le-au dispărut din buzunarele hainelor și din genți suma de 800 de lei, o verighetă și câteva smartphonuri de ultimă generație, Ușa de la vestiar nu prezenta urme de forțare, semn că s-a intrat cu o cheie potrivită, iar pe camerele de supraveghere video era doar o imagine foarte întunecată, zona fiind foarte slab luminată. "Am anunţat imediat la Poliţie, dar nu ne facem mari speranţe că vom mai recupera din pagubă", a declarat Mihai Pantea, antrenorul echipei şi totodată preşedintele clubului. 

Din fericire, întoarcerea spre casă nu a fost afectată de acest neplăcut eveniment, Mihai Pantea având la el în timpul meciului banjii necesari deplasării către Galaţi.

Citit 1316 ori Ultima modificare Vineri, 10 Aprilie 2015 15:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.