* Campionul mondial la box profesionist a fost premiat ieri de Consiliul Judeţului, la 4 ani de când a câştigat prima centură cu diamante * Foarte emoţionat, Lucian Bute a afirmat că este posibil să se retragă în Galaţi când îşi va atârna mănuşile în cui *
Cine nu s-ar poza cu Mister KO?
Plecat din Galaţi când era o mare speranţă a sportului cu mănuşi de aplicat în figură şi ficat, Lucian Bute revine de fiecare dată acasă după meciurile care-i ridică şi mai mult cota în lumea boxului profesionist. Când a părăsit oraşul căruia îi zice mereu „casă”, deşi a primit una aici abia acum un an şi ceva, nu l-a băgat nimeni în seamă.
Acum, când numele său este bine ancorat în careul de aşi ai sportului românesc, alături de Nadia, Hagi şi Năstase, oricine îşi doreşte o fotografie alături de Mister KO, iar când zic oricine mă refer la autorităţi, politicieni etc.
Consiliul Judeţului Galaţi a profitat ieri de faptul că pecheanul n-a plecat încă în Canada, acolo unde este tratat la adevărata sa valoare, şi i-a înmânat o diplomă, o plachetă, o lucrare care prezintă judeţul şi un album de caricaturi semnate de Popa-Popas.
CITEŞTE ŞI Drumul la casa părintească din Pechea a lui Lucian Bute va fi asfaltat
A avut emoţii la spici
Gestul forului judeţean, deşi tardiv dacă ne gândim că Lucian este campion mondial de 4 ani de zile, merită consemnat şi nimic mai mult.
Cu adevărat impresionant a fost însă momentul în care a vorbit Bute. Deşi nu mai ţine contul spiciurilor ţinute în diverse împrejurări, stângaciul de fier din ring a avut emoţii mari când le-a vorbit consilierilor judeţeni şi reprezentanţilor presei locale, încă o dovadă că nu şi-a pierdut sensibilitatea.
„Mereu mă mândresc că sunt român şi, când îmi cântă imnul, mă gândesc şi la gălăţenii mei”, a spus bărbatul căruia i s-a oferit Diploma de Onoare „pentru promovarea judeţului Galaţi prin performanţele sportive obţinute”.
Cu un program foarte încărcat, pugilistul a fost nevoit să asiste timp de o oră la şedinţa Consiliului pentru a se fotografia la sfârşit cu membrii acestui for.
Forfota dinaintea şedinţei
Înainte de şedinţă, pe holurile Prefecturii, acolo unde a avut loc evenimentul, era o forfotă de nedescris. Fiecare partid se temea ca nu cumva vreun adversar politic să-şi tragă spuza pe turta sa ieşind în evidenţă cu ceva care nu era prins în program.
Ştim cu toţii ce capital de imagine reprezintă fiul familiei Maricica şi Ştefan Bute din Pechea. De aici şi decizia de a-l ţine pe marele sportiv în sală până la final.
„Când mă voi retrage, voi reveni acasă şi este foarte posibil să trăiesc în Galaţi. Dar mai este până atunci, nu se ştie ce se va mai întâmpla”, a declarat Lucian care, fireşte, mai are şi alte variante. Este cetăţean de onoare al oraşului Buşteni, acolo unde a primit şi un teren pentru a-şi ridica o casă.
Până atunci se va plimba între posibilele reşedinţe cu propriul Ford Mustang care l-a „însoţit” şi ieri la Prefectură.