Meciul-bumerang!

Meciul-bumerang!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ajunşi aproape de fundul prăpastiei ca formă sportivă la acel 1-2 cu Delta Tulcea, „oţelarii” lui Munteanu au trecut direct la un rezultat excepţional: 1-0 pe terenul lui Dinamo * Este drept, antrenorul şi conducerea clubului gălăţean se aşteptau la o creştere după amicalul bunicel făcut cu Rapid, în urmă cu o săptămână *

„Puţintică răbdare!”

Puţină lume credita cu şanse formaţia lui Dorinel Munteanu în deplasarea de la Dinamo. Forma roş-alb-albaştrilor era tot mai descrescătoare, acel amical de pomină, cu Delta Tulcea (scor 1-2), fiind cea mai pură expresie a neputinţei.

A urmat testul cu Rapid (0-2) ascuns de ochii opiniei publice, meci din care antrenorul şi conducerea clubului gălăţean şi-au tras seva optimismului cu care au aşteptat vizita din Şoseaua Ştefan cel Mare. Marius Stan l-a apărat mereu pe tehnicianul numit în vară la cârma corabiei, iar placa sa favorită („Trebuie să vină şi rezultatele…”) părea desprinsă din Caragiale.

Şeful grupării locale de Liga I semăna leit cu Trahanache din piesa „O scrisoare pierdută” cu al său „Aveţi puţintică răbdare!…”

Pase consecutive, presing…

Şirul de meciuri amicale şi oficiale în care era evident că Oţelul tânjeşte după forma pierdută, a fost urmat de „O noapte furtunoasă”, în ograda lui Dinamo. Aşa cum se poate vedea şi pe graficul alăturat, ceva s-a întâmplat: a explodat jocul roş-alb-albaştrilor!

Pentru prima dată în acest sezon am văzut cinci-şase pase consecutive la elevii lui Dorinel, iar presingul făcut de Axente şi compania părea copiat până în detaliu din manualele de sugrumare a adversarului (ceva K1 sau Wu-shu!).

Altfel nu s-ar fi născut golul-bumerang al atacantului cu burtă de oţel. Şi trebuie remarcat faptul că pe teren, în acel echipament de culoare bleu, se aflau un Râpă - de 19 ani, Neagu - de 20 neîmpliniţi, Ilie (21), Axente (22), Pătraş (21). Sârghi, la ai săi 23 de ani, putea fi considerat veteran…

Cel mai bun joc

Statistica meciului din bârlogul lui Dinamo confirmă faptul că Oţelul a prins, sâmbătă seară, cel mai bun joc din mandatul lui Dorinel Munteanu.

Cele mai multe şuturi, cele mai mari ocazii de a marca de când a început campionatul, iar reuşita lui Axente nu este trecută ca oportunitate, pentru că a picat graţie unei mari doze de hazard!

Raportul şuturilor spre poartă: 8-8; şuturi pe poartă: 4-6; ocazii de a marca: 6-4. Meciul din Bucureşti a readus la viaţă o entitate care, vorba unui fotbalist important al echipei (nu-i dau numele), avea mai puţine puncte decât gărgăriţa… Chiar a explodat mămăliga la trupa care se antrenează în Ţiglina III!  

Explicaţie foto 1: Pentru realizarea diagramei am luat în calcul, în această ordine, jocul echipei Oţelul din fiecare meci, forma şi blazonul adversarului întâlnit, scorul şi locul în care s-a disputat partida. Aşa se face că, de pildă, remiza cu Leczna (liga a doua poloneză) este pe aceeaşi linie cu eşecul de la Cluj (0-1 cu CFR)!

Citit 1047 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.