Oţelul Galaţi, fără bani!

Oţelul Galaţi, fără bani!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dacă punctele au început să apară, mai greu este cu cardurile fotbaliştilor, nealimentate de ceva vreme * „Sper să ieşim cât mai repede din criză”, spune antrenorul Dorinel Munteanu * Banii de pe Bourceanu (350.000 euro) vin abia în ianuarie şi tot atunci şi jumătate din drepturile de televizare (550.000 euro) *

Au de primit

Din impasul fotbalistic s-a ieşit o dată cu cele trei puncte scoase surprinzător, la Dinamo, însă rămâne criza financiară, care pare să nu treacă aşa de uşor.

Iar angajarea unui psiholog şi pentru vistierie pare la fel de nimerită ca ochelarii de soare pentru un nevăzător. „Aşa este, sunt probleme, dar încercăm din răsputeri să le rezolvăm. Mă bucură faptul că jucătorii au înţeles situaţia”, s-a exprimat Marius Stan, directorul general al Oţelului.

Fotbaliştii pregătiţi de Dorinel Munteanu nu şi-au mai încasat lefurile de două luni, şi deja s-a intrat pe cea de-a treia lună de întârziere, în timp ce bonusul echivalent victoriei din Şoseaua Ştefan cel Mare este şi el aşteptat precum Moş Crăciun. 

„Jucătorii or fi mâncat pe datorie”

„Nu este un moment financiar foarte bun”, a recunoscut şi tehnicianul roş-alb-albaştrilor, prezent ieri la conferinţa de presă în care a făcut avancronica partidei de sâmbătă, cu Gaz Metan Mediaş.

„Aşa cum fotbalistic ne-am revenit, sper să trecem cât mai repede şi peste problema financiară”, a adăugat Munteanu care a glumit atunci când i s-a spus că unii jucători au luat masa în oraş marţi seară: „Or fi mâncat pe datorie, cine ştie?” Totuşi, el spune că nu se pune problema ca elevii săi să se gândească mai mult la bani decât la duelul cu ardelenii de la Gaz Metan.

„Trebuie să câştigăm meciul acesta şi apoi o să discutăm şi alte probleme”, a conchis Dorinel.

„Momentul este trist”

Şi totuşi, de ce această criză? La începutul campionatului, când se anunţa ca obiectiv calificarea în cupele europene, bugetul părea bine conturat.

„Ca de obicei, suntem în deficit, iar suma de 1,5 milioane de euro pe care trebuie s-o procurăm prin activitatea de marketing este mai greu de găsit. Momentul este trist pentru că am încasat numai jumătate din drepturile de televizare, iar banii de pe urma transferului lui Bourceanu vin în ianuarie”, explică Marius Stan.

Vizavi de marketingul clubului, oficialul dunărean susţine că în aceste vremuri este absolut imposibilă colectarea de fonduri de la agenţii economici gălăţeni.

„A existat un contact cu o firmă multinaţională şi când i-am propus să achite 10.000 de euro pentru un panou de şase metri pe un metru pentru întreg turul, ne-a refuzat. Suma e jenantă, aşa că de unde marketing?”, se întreabă şeful grupării de Liga I.

Comentariu foto: „Oţelarii” vor avea motive mari de bucurie abia după ce li se vor alimenta cardurile. Până atunci, trebuie să bată şi pe Gaz Metan Mediaş

Citit 1014 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.