Beatrice Dumitriu

Beatrice Dumitriu

Depistat la volan, sub influența metamfetaminei

Vineri, 27 Ianuarie 2023 12:40 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a fost depistat drogat la volan. Șoferul a fost oprit de un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, în timp ce mergea pe DN 25, în interiorul localității Liești. La testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a bărbatului a rezultat valoarea pozitivă la consumul de metamfetamină, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive. ...

Trei bărbați au fost încarcerați

Joi, 26 Ianuarie 2023 16:10 | Publicat în JURIDIC
Trei bărbați din Galați au ajuns după gratii miercuri, 25 ianuarie, după ce Tribunalul Galați a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Doi bărbați, în vârstă de 36, respectiv, 23 de ani, s-au ales cu pedepse de un an, cinci luni și zece zile, respectiv, un an și opt luni, ambii în urma săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni neautorizate cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 22 de ani, urmeaz ...

Conducea sub influența alcoolului

Miercuri, 25 Ianuarie 2023 21:20 | Publicat în AUTO
Un șofer, în vârstă de 49 de ani, a fost depistat beat la volan. Bărbatul a fost oprit pentru control sâmbătă, 21 ianuarie, pe DN 25, în localitatea Ivești. La testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența a ...

Tânăr depistat drogat la volan

Miercuri, 25 Ianuarie 2023 18:20 | Publicat în TRAFIC
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost depistat, în Tecuci, sub influența substanțelor psihoactive, la volan. Bărbatul a fost oprit pentru control sâmbătă, 21 ianuarie, pe strada Tecuciul Nou, din Tecuci. La testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a conducătorului auto au rezultat valori pozitive la consumul de canabis și metamfetamină, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor ...

Unde va poate amenda astăzi Poliția Locală

Joi, 26 Ianuarie 2023 00:00 | Publicat în UTILE
Joi, 26 ianuarie, polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies pe străzi cu efective sporite, pentru a urmări felul în care șoferii parchează, staționează sau modul în care pietonii respectă regulile privind traversarea, în următoarele zone: str. Brăilei, zona Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei"; str. 1 Decembrie 1918 (General) și Bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă între str. Traian Vuia și  Bulevardul George Coșbuc; str. Gheorghe Doja, ...

A încercat să treacă vama cu o mașină radiată din circulație

Miercuri, 25 Ianuarie 2023 14:30 | Publicat în TRAFIC
Un șofer, în vârstă de 56 de ani, din Republica Moldova, a încercat sa treacă vama cu o mașină radiată din circulație. Bărbatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a mașinii, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circu ...

Câți bani au cheltuit românii pe vacanțe în străinătate, în 2022

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 12:15 | Publicat în TURISM
Românii au recuperat anul trecut vacanțele în străinătate amânate în pandemie. Banii pe care i-au cheltuit în diverse plimbări în alte țări au atins o sumă record: 6,5 miliarde de euro, conform unui raport al Băncii Naționale. Şi turiștii străini care ne-au vizitat au lăsat în ţară peste 3 miliarde de euro pentru cazare și servicii. Datele centralizate de Banca Națională pentru anul trecut, fără luna decembrie, arată că românii plecați în vacanţe în străinătat ...

Defecte atribuite de Andre echipelor de la „America Express”

Duminică, 29 Ianuarie 2023 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Concurenţii de la „America Express“ au fost nevoiţi să atribuie câte un defect celorlalte echipe, iar primele care au făcut acest lucru au fost Andreea Bălan şi Andreea Antonescu.Cele două Andre au dat startul provocării de a atribui câte un defect fiecărei echipe, defect care poate fi „vindecat“ cu ajutorul unor băuturi despre care se spune că sunt miraculoase.Conştiente că acest lucru poate stârni nemulţumiri, cele două artiste s-au gândit câteva minute ce atribut s ...

Când va avea loc proiecția specială a filmului „Taximetriști”

Miercuri, 25 Ianuarie 2023 15:40 | Publicat în CULTURA
Proiecția specială a comediei „Taximetriști", regizată de Theodor Olteanu, va avea loc joi, 26 ianuarie, la Cinema City Shopping City Galați ", de la 19,30, în prezența coscenaristului Adrian Nicolae și actorilor Monica Bîrlădeanu și Alexandru Ion. Filmul îi are ca protagoniști pe Liviu (Rolando Matsangos) și Lică (Alexandru Ion), doi taximetriști care încearcă să supraviețuiască unei ture de noapte în care fiecare client are o problemă și fiecare cursă e o aventură. ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Vineri, 20 Ianuarie 2023 00:00 | Publicat în UTILE
Dacă aveți treabă prin oraș care reclamă deplasarea cu autoturismul personal sau chiar dacă sunteți simplu pieton, aveți grijă cum parcați, staționați sau traversați! Polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies din nou pe străzi cu efective sporite și orice abatere poate fi sancționată. Vineri, 20 ianuarie, riscurile sunt maxime în următoarele zone: str. 1 Decembrie 1918 (General); bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între str. Traian Vuia și bulevardul George ...
Pagina 42 din 60