Beatrice Dumitriu

Beatrice Dumitriu

Peste 500 de ucraineni au intrat, de duminică până luni, în Galați

Luni, 10 Octombrie 2022 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele 24 de ore de raportare, dintre 9 și 10 octombire 2022, au adus un val de peste 500 de migranți la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza județului. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 444 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 116 persoane. Astfel, 560 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru. Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut az ...

COVID-19. Doar trei gălățeni, declarați pozitivi în 24 de ore

Luni, 10 Octombrie 2022 18:30 | Publicat în EVENIMENT
În județul nostru, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 71.913, odată cu confirmarea, luni, 10 octombrie, a altor trei noi cazuri. 14 gălățeni mai sunt internați în spitale, unul dintre aceștia fiind copil, iar un gălățean a fost internat luni la Terapie Intensivă. La nivel național, în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o creștere a numărului de noi cazuri, ajungând la 444 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 144 mai ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 11 Octombrie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 11 octombrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei și Siderurgiștilor. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați pe DN 25, în zona localităților Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localitățile Vânători și Foltești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localității Cosmești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Cuza Vodă. ...

Orașul din România unde poți cumpăra un bloc cu 49.000 de euro. Apartamente cu vedere la munte

Duminică, 09 Octombrie 2022 09:00 | Publicat în Regional
Unul dintre puținele locuri din România unde poți achiziționa un bloc întreg la un preț redus se află în județul Caraș-Severin, în Anina, unde poți găsi nici mai mult, nici mai puțin de 13 blocuri cu patru etaje (cu un total de 166 de apartamente) care sunt scoase la vânzare cu suma de 49.000 de euro bucata. Dacă vrei să faci o investiție imobiliară foarte ieftină și într-o zonă montană, poți găsi blocuri cu prețuri de 49.000 de euro, iar terenul pe care sunt constr ...

Cele mai emoționante momente de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel

Duminică, 09 Octombrie 2022 07:00 | Publicat în MAGAZIN
Regretatul actor a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, din Capitală. Soția sa a fost copleșită de durere și și-a condus omul iubit pe ultimul drum, în scaun cu rotile, femeia fiind paralizată de mai bine de opt ani. Băieții lui Arșinel, Bogdan și Cristian, și-au plâns tatăl și l-au aplaudat pentru ultima dată. Actorul Alexandru Arșinel, care a murit joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani, a fost înmormântat duminică, 2 octombrie, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Mat ...

Document falsificat, descoperit la vamă

Marți, 04 Octombrie 2022 13:00 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat de 25 de ani a încercat să treacă de controlul vamal cu un document falsificat care atesta valabilitatea inspecției tehnice periodice (ITP). Șoferul s-a prezentat sâmbătă, 1 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier, iar polițiștii au constatat că documentul care atestă efectuarea ITP, respectiv anexa certificatului de înmatriculare, nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic. În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat ...

Autoturism neînmatriculat, descoperit în trafic

Marți, 04 Octombrie 2022 14:04 | Publicat în AUTO
Un șofer în vârstă de 43 de ani a fost depistat în timp ce conducea o mașină radiată din circulație. Bărbatul a fost oprit în trafic, pentru control, de un echipaj al Poliţiei de Frontieră, conducând un autoturism cu număr de înmatriculare aparținând Bulgariei. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, s-au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că maşina este radiată din circulație din data de 23 februar ...

Document bulgăresc fals

Marți, 04 Octombrie 2022 15:30 | Publicat în AUTO
Un bărbat a fost depistat cu un document bulgăresc care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice (ITP) fals. Şoferul, în vârstă de 40 de ani, a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Foltești, la intersecția DN 24D cu DJ 253, pe raza localității Băleni. Bărbatul le-a prezentat oamenilor legii un document care atestă efectuarea ITP cu însemnele autorităților din Bulgaria. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea doc ...

Şofer moldovean depistat fără permis

Marți, 04 Octombrie 2022 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost depistat fără permis de conducere la controlul de frontieră. Șoferul, din Republica Moldova, s-a prezentat sâmbătă, 1 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria. La control, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere valabil. În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat că bărbatul ...

Peste 1.400 de ucraineni au intrat în țară în weekend

Duminică, 02 Octombrie 2022 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Peste 1.400 de refugiaţi ucraineni au trecut prin punctele de frontieră gălăţene în weekendul trecut, dar niciunul nu a solicitat azil, iar locurile de cazare puse la dispoziţie de autorităţi sunt, majoritatea, goale.  Aproape 700 de cetățeni ucraineni au trecut granița prin punctele de frontieră din Galați și Oancea sâmbătă, însă nicio persoană nu a solicitat azil. Așa se face că, sâmbătă, 1 octombrie 2022, în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Soli ...
Pagina 59 din 60