Antrenorul Jeliazkov rămâne la Arcada

Marți, 20 Iunie 2017 00:00 | Publicat în SPORT
În plină perioadă de tranziţie între două sezoane, voleibaliştii se bucură de vacanţă, dar totodată nu-şi neglijează nici viitorul din punct de vedere contractual, prelungiri ale angajamentelor sau transferuri. De altfel, la echipa gălăţeană Arcada, cei din conducerea clubului sunt în negocieri pentru stabilirea lotului pentru următorul campionat, dorindu-se atingerea obiectivului ratat de puţin sezonul trecut, titlul de campioană, iar în acest moment o parte dintre tratat ...

„Tase”, antrenor secund la FCSB şi principal în acte

Miercuri, 17 Mai 2017 12:00 | Publicat în SPORT
Nicolae Dică, recent numit ca antrenor principal la FCSB, nu va putea ocupa oficial această funcţie la meciuri, pentru că nu are licenţa Pro, condiţie obligatorie în Liga I. În această situaţie, în acte va figura altcineva ca antrenor principal, iar Dică l-a ales pe gălăţeanul Viorel Tănase, una dintre „legendele” Oţelului. „Tase”, care are licenţa Pro, ne-a confirmat că practic a primit oferta de a avea atribuţii de secund al lui Dică şi doar teoretic, în acte, ...
Problemele de ordin financiar, cele sportive, regulamente interpretate, toate acestea au dus la un final de sezon neaşteptat pentru cele două echipe gălăţene de baschet din prima ligă. Florin Nini, antrenorul echipei masculine de baschet Phoenix şi preşedinte al clubului cu același nume, a încercat să facă o scurtă recapitulare a ceea ce s-a întâmplat în acest sezon. - Care a fost obiectivul pe care vi l-aţi propus la începutul sezonului?- În conferinţa de presă de la înce ...
Gălăţeanul Andrei Ene, fost sportiv şi apoi instructor la Fantezia, trăieşte la nord de Cercul Polar, în Norilsk, ajungând să facă performanţă în oraşul unde a simţit ce înseamnă minus 55 de grade Celsius În Norilsk, considerat cel mai friguros oraş din lume, copiii localnicilor ruşi au început să facă paşi importanţi spre performanţă în dansul sportiv, îndrumaţi de gălăţeanul Andrei Ene (27 de ani). S-a stabilit acolo cam de un an şi jumătate, iar activitat ...
Echipa de hochei Dunărea Galaţi este în doliu! Antrenorul secund Teodor Mocanu a decedat noaptea trecută, la vârsta de 55 de ani. Tragicul eveniment s-a produs în autocar, pe drumul de întoarcere spre Galaţi, de la Gheorgheni, după meciul susţinut aseară cu Progym, în Liga Naţională. Teodor Mocanu, născut pe 7 septembrie 1961, a suferit un stop cardio-respirator, iar încercările de resuscitare ale celor de la Ambulanţă au fost zadarnice. Era antrenor la echipa de seniori Dun ...
Echipa de hochei Dunărea Galați își schimbă conducerea tehnică la mai puțin de o lună de la startul sezonului. Antrenorul slovac Julius Penzes a decis să se întoarcă în campionatul din țara natală, urmând să prea formația HK Nove Zamky. Clubul slovac a anunțat într-un comunicat publicat pe site-ul său că Julius Penzes este noul antrenor principal al echipei din Extraliga începând chiar de luni, 3 octombrie. Cu Julius Penzes la conducerea tehnică, Dunărea a jucat 10 ...
Singura școală de fotbal din zonă care acoperă toate nivelele de vârstă necesare participării în competițiile organizate de FRF și AJF împlinește opt ani * „Ne asumăm responsabilitatea de a promite că sportul-rege va bucura în continuare zecile de mii de pătimași de la noi”, declară antrenorul coordonator al proiectului demarat cu succes în anul 2008 Galațiul pare pustiit după dispariția Oțelului, fostă campioană a României, și a lui FCM Dunărea, la rândul ...

HOCHEI. Antrenor şi jucători din Slovacia la Dunărea

Sâmbătă, 13 August 2016 06:00 | Publicat în SPORT
La şedinţa de ieri a Ligii Mol, campioana a fost reprezentată de tehnicianul slovac Julius Penzes * Echipa de hochei Dunărea Galaţi, campioana ultimelor două ediţii ale Ligii Naţionale, intră în linie dreaptă în ceea ce priveşte stabilirea lotului şi a staffului tehnic cu care va aborda următorul sezon După despărţirea de antrenorul şi jucătorii ucrainieni, la Dunărea se conturează un proiect pe filieră slovacă. Sunt finalizate în mare măsură negocierile cu antrenor ...

Mihai Ciobanu, noul ANTRENOR al FC Metalosport

Luni, 01 August 2016 19:15 | Publicat în SPORT
După anunţul demisiei lui Dorin Butunoiu din funcţia de preşedinte al FC Metalosport, cei din cadrul clubului care s-au reunit luni şi au stabilit noul staff tehnic, cu care să abordeze sezonul următor, pentru a-şi atinge obiectivele propuse, respectiv promovarea în Liga a II-a de fotbal. Antrenorii Viorel Tănase şi Tudorel Pelin şi-au luat rămas bun de la jucători, urându-le, totodată, mult succes în campionatul viitor. Noul antrenor al echipei gălăţene este Mihai Ciobanu, ...

Costel Dimofte a ajuns la 45 de ani trăiţi pentru HALTERE

Joi, 21 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în SPORT
Sportiv, sponsor, antrenor, arbitru internaţional, vicepreşedinte al federaţiei de specialitate, pe toate le-a făcut sau încă le face gălăţeanul Costel Dimofte, în cei 60 de ani de viaţă pe care-i aniversează astăzi. Dintre aceştia, 45 au fost dedicaţi sportului celor ce luptă cu greutăţile atât la propriu cât şi la figurat: halterele. Adolescentul de acum 45 de ani a fost atras de handbal, s-a dus la Clubul Sportiv Dunărea decis să-i convingă pe antrenori să-l primeas ...
Pagina 4 din 13