Fosta glorie a fotbalului gălăţean s-a stabilit din 2006 în Nicosia * Unul dintre cele două joburi ale sale este cel de antrenor al juniorilor de 17 ani de la Omonia, echipă cu care recent a câştigat campionatul Ciprului Pe fostul căpitan al Oţelului din anii ’90 l-am găsit destul greu, fie doar şi pentru o conversaţie telefonică. A rupt legătura cu aproape toţi cei care i-au fost apropiaţi în Galaţi, până şi numărul de telefon l-am aflat după multe încercări, dân ...
Echipa spaniolă Malaga, revelaţia ultimului sezon al Ligii Campionilor, urmăreşte doi tineri fotbalişti români în vederea unui eventual transfer, unul dintre ei fiind şi jucătorul Oţelului, Alexandru Tudorie, în vârstă de 17 ani. Celălalt este Rareş Enceanu, de la FC Braşov, de 20 de ani. Interesul celor de la Malaga a apărut după ce în urmă cu o săptămână echipa naţională Under 20 a României a participat la un turneu de pregătire în Spania, în zona Murciei, unde a ...
Echipa gălăţeană ajunge în eşalonul de elită încă din primul său an de existenţă, după ce a câştigat toate cele trei meciuri ale turneului de promovare Galaţiul şi-a trăit cum se cuvine marele eveniment al sfârşitului de săptămână, tribunele pline şi o galerie foarte activă creând o atmosferă entuziasmantă în sala „Florin Balaiş” la meciurile turneului de promovare în Divizia A1, organizat foarte bine de clubul Arcada,  înfiinţat cu doar un an în urmă. ...

Antrenorii cretini, devoratori de vise

Vineri, 24 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un părinte normal la cap îşi îndrumă copilul către sport pentru a face mişcare pentru sănătate şi totodată pentru educaţie, să-şi dezvolte spiritul de a lucra în echipă, capacitatea de a lua decizii rapid, de a-şi educa voinţa şi multe alte aspecte similare. Desigur, fiecare îşi doreşte să-şi vadă copilul peste ani campion, dar asta trebuie să fie o ţintă secundară. Dacă timpul va dovedi că puştiul are calităţile necesare să păşească spre marea performanţă ...

După 2-0 cu Unirea Slobozia, FCM Dunărea a urcat pe şapte

Duminică, 12 Mai 2013 16:30 | Publicat în SPORT
La Galaţi s-a disputat un meci de mijlocul clasamentului, între FCM Dunărea (locul 8) şi Unirea Slobozia (locul 6). Echilibrul locurilor s-a resimţit şi în teren, în jocul celor două combatante. În prima repriză am remarcat jocul organizat al elevilor fostului progresist Marin Dună, care l-a pus la treabă pe portarul nostru. Aceasta în profida faptului că ialomiţenii au evoluat în zece din min. 2. Ce s-a întâmplat? La primul corner la poarta gălăţeană, Luca şi-a lovit un ...
Situaţia la echipa de fotbal Oţelul Galaţi continuă să fie tensionată, jucătorii luând decizia de juca cu banderole la mână partida viitoare de campionat, cea cu Astra Giurgiu, în semn de protest faţă de conducerea executivă a clubului. Principalul motiv îl reprezintă primele de victorie neplătite de anul trecut, de la meciul câştigat în Giuleşti (3-2 cu Rapid) şi până acum, iar declaraţia de săptămâna trecută a directorului executiv Remus Pascu referitoare la acest, ...

Nu vă jucaţi cu inimile suporterilor Oţelului!

Joi, 28 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Primul meci al Oţelului l-am văzut prin 1981, de la „lojă”, sus pe bloc. Se inaugura stadionul de lângă PS1D după modernizare cu un amical în compania Corvinulului, cu Lucescu antrenor-jucător. Au trecut 32 de ani şi am ajuns să mă întreb tot mai des în ultima vreme dacă doar atât de scurtă e viaţa de suporter. Asta pentru că dinspre club, acolo unde ieri se respira în mireasma parfumului elegant marca „Liga Campionilor”, a apărut mai întâi un iz de alterat. Acum, d ...
Stafful tehnic şi organizatoric al echipei de ligă secundă FCM Dunărea Galaţi a făcut-o lată rău sâmbătă, la partida disputată pe teren propriu cu Delta Tulcea, din cadrul etapei a 17-a. Pe teren meciul s-a decis dramatic, în al doilea minut al prelungirilor, când oaspeţii au marcat golul victorie cu o execuţie de poveste a puştiului Claudiu Dragu (21 de ani), care a prins un trasor de la 40 de metri sub transversală pentru victoria cu 2-1 a celor de la Delta Tulcea. Însă, to ...
Oţelul a beneficiat din plin de faptul că stafful tehnic a antrenat echipa adversară până acum două luni şi cunoştea în detaliu fiecare jucător al acesteia După un meci spectaculos în care fiecare dintre cele două echipe putea da lovitura decisivă din timp, Oţelul şi Pandurii au fost departajate, întâmplător, la penaltiuri, aşa cum se vede în alte competiţii, acolo unde egalul nu este permis de regulament. Principalul „vinovat” a fost Grahovac, îngerul păzitor din ...
*Gălăţenii au reuşit să câştige la primul meci oficial al lui Grigoraş, chiar împotriva fostei sale echipe, printr-un gol marcat din penalti în ultimele minute * Portarul Grahovac a fost eroul meciul, apărând chiar şi un penalti în minutul 45 OŢELUL GALAŢI - PANDURII TG. JIU 1-0Spectatori: 5.000Stadion: "Oţelul"Cartonaşe galbene: Ljubinkovici, Sîrghi/ RadaMarcatori: Iorga (min. 87), din penaltiOŢELUL: Grahovac - Cojoc, Sîrghi, Benga, Ljubinkovici - Neagu, Giurgiu, Parasch ...
Pagina 12 din 14