Școlile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără să aibă nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor, potrivit unui proiect prezentat luni de ministrul Educației, Ligia Deca, și care se anunță controversat. "Pe lângă activitățile de prevenție, este important ca în cazurile de violență să putem afla adevărul vizavi de ce se întâmplă, de faptele reclamate. Prin urmare, am considerat necesară modificarea cadrului legislativ pentru ca școlile ...

Un nou tip de burse pentru elevi

Luni, 25 Martie 2024 16:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, luni, un nou tip de burse pentru elevi, respectiv bursa de reziliență, în cuantum de 300 de lei lunar. Modificarea apare într-un proiect de ordonanță de urgență lansat în consultare publică, iar aceasta ar urma să se aplice începând cu anul școlar viitor."În acest moment, elevii pot beneficia de bursă de excelență, de merit, socială, tehnologică și pentru participarea școlară a mamelor minore. Toate aceste categorii se mențin. ...

15 elevi militari învață meserie la Jandarmerie

Miercuri, 20 Martie 2024 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Abia au depus jurământul și au și luat contact, ”la cald”, cu meseria pe care și-au ales-o. 15 absolvenți ai Școlilor Militare de Jandarmi de la Fălticeni și, respectiv, Drăgășani au luat drumul Galațiului pentru a învăța, 18 martie fiind prima zi în care proaspăt cadeții au luat contact cu lumea din care vor să facă parte. Până pe 26 aprilie, se vor familiariza cu primele și cele mai importante atribuții ale instituției sub coordonarea unor cadre cu experiență. S ...

Elevii din Constanța cer desființarea Bacalaureatului

Miercuri, 13 Martie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită desființarea examenului de Bacalaureat, susținând că acesta "nu testează competențele reale ale elevilor", potrivit unui comunicat de presă de miercuri al asociației, citat de Hotnews. De asemenea, asociația solicită crearea unei comisii de experți "care să regândească parcursul liceal", astfel încât să fie testate competențele elevilor, nu capacitatea de memorare a informației. Declarațiile reprezentanților AEC vin în con ...
Elevii clasei I de la Școala Gimnazială "Dan Barbilian" din Galați s-au bucurat de un final de zi de școală altfel Și asta pentru că redactorii "Vieții libere" le-au trecut pragul, aducându-le diploma și o cupă, ca recunoaștere a muncii depuse, în iarnă, înainte de Crăciun, când ne-au colindat la redacție. Pentru că programul lor artistic a fost unul emoționant și încărcat de tradiție, copiii au primit cele mai multe voturi din partea părinților și a gălățenilor, re ...
Final de zi de școală încununat cu diplome pentru două clase din Școala Gimnazială Nr. 33 din Galați. Și asta ca urmare a faptului că elevii de la clasa pregătitoare și cei de la clasa a II-a, care, în perioada sărbătorilor de iarnă, au trecut pragul redacției ziarului „Viața liberă” pentru a ne colinda și pentru a transmite un strop din magia sezonului, s-au bucurat de roadele efortului lor. Astfel, prestația lor, despre care noi am scris la momentul respectiv, a fost r ...

Simulări naționale la bacalaureat

Sâmbătă, 02 Martie 2024 01:57 | Publicat în EDUCAŢIE
De luni, 4 martie, până miercuri, 6 martie, elevii de an terminal vor susține simulările naționale pentru examenul de bacalaureat.Luni, în prima zi, se va desfăşura proba la limba și literatura română, marți este programată proba obligatorie a profilului. Dacă elevii au optat pentru profil umanist, proba va fi la istorie, iar la profil real se va susţine examen la matematică, această probă având intensităţi diferite în funcție de profil. Miercuri, elevii vor fi prezenți l ...

Copilul isteț mănâncă sănătos

Duminică, 18 Februarie 2024 11:18 | Publicat în SOCIETATE
Din luna martie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" demarează, potrivit unui comunicat remis redacţiei, o nouă ediție a proiectului educațional "Copilul isteț mănâncă sănătos", coordonat de muzeograf Mihaela Rugină (Secția Muzeu).În cadrul activităților, participanții vor asimila noțiuni despre importanța echilibrului în alimentație, informații despre piramida alimentară sau influența activității fizice asupra organismului. Copiii care ...
A răspuns afirmativ la inițiativa de a pleca într-o țară europeană și de a încerca aici, în România, la Galați, să transmită dragostea ei pentru țara natală, China, și să le împărtășească tinerilor gălăţeni din tainele poporului său. Devenită astfel „Ambasador al Chinei”, Huang Xiying este tânără, frumoasă și transmite din energia ei tuturor celor cu care intră în contact. Aceasta predă limba chineză la Școala Nr. 26 din Galați, unde, pe lângă alfabet, ...

Dacă schi nu e, nimic nu e, iarna, la Galați

Joi, 15 Februarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Luni, 19 februarie, în Galați începe „vacanța de schi” a elevilor. O nouă săptămână de vacanță, cu un nume mai pretențios decât al celorlalte, în care elevii vor avea ocazia să se relaxeze. Bun, dar unde să se relaxeze? La schi? Să fim serioși, nu știu cât de mulți dintre ei vor pleca într-adevăr la schi. Ați văzut prețurile de la munte? Ați văzut cât e cazarea? Pentru că asta-i marea problemă cu schiul, nu poate fi practicat decât la munte, iar munții noștr ...
Pagina 1 din 8