Euro a câștigat 2 bani în cinci zile

Duminică, 10 Septembrie 2023 14:13 | Publicat în ECONOMIE
Deteriorarea economiei mondiale a stimulat cererea de monedă americană, considerată un refugiu în perioadele tulburi, economice sau politice la nivel global, au stimulat ieșirile de pe activele considerate drept riscante. Leul a fost afectat de această evoluție și s-a depreciat la față de principalele valute, afectat și situația precară a bugetului țării. Cursul euro a crescut de la 4,9465 lei, lunea trecută, la 4,9643 lei, la sfârșitul săptămânii, când cotațiile au urcat ...

Dolarul a urcat la maximul ultimelor trei luni

Joi, 07 Septembrie 2023 16:46 | Publicat în ECONOMIE
Menținerea unui ritm ridicat de ieșiri de pe activele considerate riscante, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro, a provocat deprecierea acestora. Cursul euro a urcat marginal de la 4,9615 la 4,9632 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,959 – 4,964 lei. Conform INS, creșterea economiei României a decelerat în trimestrul al doilea la 0,9%, iar dinamica anuală a PIB-ului a încetinit de la 2,4% în primele trei luni ale anului la 1,1% în peri ...

Euro și-a accelerat creșterea, la 4,9615 lei

Miercuri, 06 Septembrie 2023 17:55 | Publicat în ECONOMIE
Temerile legate de creșterea economiei mondiale au înmulțit ieșirile de pe activele considerate riscante, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro. Leul este influenţat și de situația precară a finanțelor publice, care sunt afectate atât de deficitul bugetar cât și de cel de cont curent. Pe acest fond, cursul monedei unice a urcat de la 4,9491 la 4,9615 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,939 lei, pentru ca apoi direcția să fie ascendentă, iar euro a atins un maxim de 4, ...

Dolarul a atins maximul ultimelor trei luni

Marți, 05 Septembrie 2023 16:55 | Publicat în ECONOMIE
Creșterea cererii de dolari a înmulțit ieșirile din piețele de la marginea zonei euro, și a provocat deprecieri ale monedelor, inclusiv a leului. În aceste condiții, cursul monedei americane a crescut de la 4,5809 la 4,6025 lei, maxim al ultimelor trei luni. Media euro a urcat de la 4,9465 la 4,9491 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,949 – 4,951 lei. Reducerea presiunilor inflaționiste a asigurat stabilitate dobânzilor interbancare. Indicele ROB ...

Euro, la maximul ultimelor patru săptămâni

Luni, 04 Septembrie 2023 16:05 | Publicat în ECONOMIE
Reducerea ofertei de valută, care s-a manifestat de începutul săptămânii trecute, a ridicat cursul euro la maximul ultimelor patru săptămâni. Cursul monedei unice a crescut de la 4,9440 la 4,9465 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,946 – 4,949 lei. Piața monetară a continuat să fie stabilă, iar indicii ROBOR se mențin la minime ale ultimului an și aproape trei luni. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile l ...

Leul, pus sub presiune de guvern

Duminică, 03 Septembrie 2023 15:16 | Publicat în ECONOMIE
Săptămâna trecută, cursul euro a avut o tendință ascendentă, la care au contribuit atât factori externi, cât și interni, în special adâncirea deficitului bugetar și de cont curent Conform datelor prezentate de Ministerul de Finanțe, în primele șapte luni ale acestui an deficitul bugetar s-a majorat cu 2,43% din PIB, față de 1,89% din PIB în aceeași perioadă din 2022. De altfel, deficitul bugetar reprezintă principala problemă cu care se confruntă guvernul. Acesta în ...
Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă în luna august, cursul menținându-se în culoarul 4,93 – 4,94 lei. Comparativ cu sfârșitul lunii iulie, moneda unică a crescut cu circa 0,7 bani, iar cea americană s-a apreciat cu aproape 7,3 bani. Francul elvețian a câștigat un ban, iar lira sterlină aproape trei bani. Ultima ședință din august a fost deosebit de calmă, în ton cu evoluțiile externe, iar transferurile s-au limitat la culoarul 4,94 – 4,942 lei, astfel că media ...

Euro a crescut marţi cu o jumătate de ban

Marți, 29 August 2023 19:30 | Publicat în ECONOMIE
Leul a rămas decuplat de la evoluția altor monede din regiune și a revenit marţi, 29 august, peste pragul de 4,94 lei. Cursul euro a crescut de la 4,9358 la 4,9418 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau între 4,939 lei, maximul ședinței precedente, și 4,943 lei. Piața monetară este foarte stabilă, încă de la începutul acestei luni. Modificările indicilor ROBOR sunt marginale și se mențin la minime ale ultimelor aproape 15 luni. Indicele ROBOR la trei luni, î ...

Euro se menține sub pragul de 4,94 lei

Luni, 28 August 2023 16:48 | Publicat în ECONOMIE
Leul a stagnat la începutul acestei săptămâni în culoarul 4,93 – 4,94 lei și a reușit o ușoară apreciere față de euro, deşi alte monede din regiune au pierdut teren. Cursul euro a scăzut de la 4,9388 la 4,9358 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,935 – 4,939 lei, față de 4,937 – 4,94 lei, la sfârșitul săptămânii trecute. Piața monetară a fost stabilă, doar dobânzile la șase luni cunoscând o modificare minimă, astfel că indici ...

Analiștii văd euro la aproape 5 lei, la finalul anului

Duminică, 27 August 2023 19:05 | Publicat în ECONOMIE
Volatilitatea perechii euro/leu a fost redusă în ultima săptămână, mult mai ample fiind evoluțiile celorlalte valute majore. Cursul euro a fluctuat între 4,9345 și 4,9416 lei. Vineri, media a fost stabilită la 4,9388 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,937 – 4,94 lei, cu închiderea pieței la 4,937 lei. La sfârșitul săptămânii a fost publicat sondajul realizat în rândul membrilor CFA România în cursul lunii iulie. Adâncirea deficitul ...
Pagina 15 din 17