"Eu...nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate suport ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Doamnă, fie-ţi bună dimineaţa toată...!Ceastă dimineaţă, ca un fel de ler,bate la fereastră, pune la muşcatădouă vorbe calde: VEȘNIC, EFEMER!Nimeni nu pricepe că pot sta alăturiceste două vorbe, n-are când şi cum -când le iei în casă, le înşiri, le măturişi le-arunci la foamea Domnului Postum,nimenea nu crede când aceste douălaolaltă-s, toate-s, şi în cald, şi-n frig...![luna-i tot (de)plină când (s)-arată no ...

Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi scânduri şi furnir pentru copârşeul în care va să se mute mă-sa moartă de ciudă că a plămădit, a frământat, a dospit şi a fătat asemenea criminali.Pădurarul are un caiet cu linii paralele orizontale şi ver ...

"Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la toţi, zici sărut mâna Mariei, îţi dă hârţoaga şi te întorci repede, acasă! Nu cumva să umbli gură cască, după himere şi alte năzdrăvănii, că te sfărâm! Că, uite, bate Brumarul la poartă! ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea de la copacul singur în bătaia lunii/ şi-ncărcat cu ŞAPTE LIRE, singur şi egal cu mine/ pe cărarea din/spre gară, din/spre despărţire-n lacrimi,/ dinspre fosta monastire, unde, îmi aduc aminte,/ mă ducea de mână, MAMA, să-mi arate, să mă-nveţe/ frumuseţea şi respectul, să-mi sădească n-adâncime/ şi-nălţime CELE ZECE - toată viaţa, toată moartea/ să încep numai cu drep ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" Cu mâna întinsă, încerc să mă sprijin...!nu-i nimeni? e nimeni!... mi-ntinde o mână,îmi dă o privire, îi spun că mi-ajunge,începe să plângă, o rog să rămânăaicea, cu mine, n-această livadăaproape uscată, aproape de moarte,uitată de păsări, uitată de cinea zis şi a scris că o suie-ntr-o Carte,a zis şi a scris că e cea mai frumoasăcând cad şi s-aud poame coapte, pe casă!A zis şi a scris că-i frumoasă când ...

Da! Clipa Mamei şi Clipa Tatei! Într-o clipă! Amândouă! Dinspre actorul Vasile Dănilă se aude până dincolo de Taină: "Mama şi-a vopsit părul cu zăpadă.../ şi ninge la Zimbru acelaşi colind.../ şi parcă aşteaptă un fel de rocadă/ în jocul de-a anii cu marele Când!// Lacrimile mamei sunt opere de artă.../ (la Zimbru aşteaptă rocada ningând).../ în jocul de-a anii, doar mama mă iartă.../ mă duc s-o ascult şi să-i spun un colind!"... Şi nu-i întru de-ajuns: "Tata m ...

Bojdeuca-i gata. Amfiteatru-i gata de când ultima mişcare arhi/tectonică a umblat la geografie. Râpa-i la locul ei, tot de atunci. Firul de apă susură şi se duce să se usuce mai încolo. Dar curge. Încă mai ştie şi mai vrea şi mai poate curge. Aici, încă mai merge "panta rhei". Aici, chiar se mai vede şi se mai aude sufletul şi inima sălbăticiei pure şi simple. Şi încă nu-s atinse şi nu-s destrămate morfologiile şi sintaxele rostului meu şi al tău pe naiva şi frumoas ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" Bună fie-ţi, doamnă, dimineaţa ceasta...! ţi-am visat livada singură şi tristă...! - te-ntreba de mine, mă-ntreba de tine, şi stătea la poartă, şi plângea-n batistă! Şi-i spuneai de mine că-s pe drum de iarnă, să-i aduc din colo zvon de primăvară...! Şi-i spuneam de tine că te faci mireasă şi te duci întruna să m-aştepţi în gară! Bună fie-ţi, doamnă, dimineaţa ceasta...! - i-am şoptit livezii din şi prin ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Motto: ”nimic mai sigur ca întâmplarea” - Luminița MihaiNimic mai sigur ca întâmplarea! -strigă şi scrie poetul pe ţărnă, pe zăpadă şi pe caiet,să se audă şi să se vadă până la tot ce stă în mişcare,până la tot ce umblă în şedere,să citească oricine şi să urle: nu regret,nu râd şi nu plâng, nu mă alină şi nici nu mă doarenici un punct de re/vedere,oricât ar fi de uriaş sau mărunt, de repede sau ...