Strada Domnească, modernizată și cu bani împrumutați. Bugetul de investiții al Galaţiului a fost redus
Miercuri, 15 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vestea bună este că modernizarea străzii Domnească, pe tronsonul cuprins între străzile Gamulea și Gării, a ajuns deja în etapa recepției lucrărilor. Vestea mai puțin bună este că, din cauza rectificării negative a bugetului pentru dezvoltare al municipiului Galați, o parte din costurile investiției vor fi suportate din creditul contractat anul acesta de Primărie.
Lista investițiilor finanțate din creditul de 150 milioane de lei, pe care Primăria Galați l-a contractat anul ...
Cinci săli de sport noi și două modernizate, în şcolile din Galaţi
Joi, 09 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cinci săli de sport școlare construite de la zero și alte două modernizate, raportează Primăria municipiului Galați, într-un comunicat de presă. Investițiile au fost realizate, în ultimii ani, în cadrul unor proiecte derulate cu fonduri europene, guvernamentale și de la bugetul local.
Potrivit Primăriei Galați, Școala Nr. 29 dispune acum de o sală modernă, cu o suprafață de 1.270 mp și peste 100 de locuri, dotată cu vestiare și grupuri sanitare. Proiectul, în valoare de ...
Blocuri gălăţene în renovare, inundate de ploaie
Joi, 09 Octombrie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Rețelele de socializare au fost „inundate” de imagini ale blocurilor din Galați aflate în renovare cu fonduri europene în care a plouat la fel ca afară, deoarece constructorii nu au luat măsuri pentru a preveni asemenea situații. În ciuda faptului că precipitațiile abundente au fost anunțate din timp de meteorologi, fiind instituit chiar și un Cod portocaliu de vreme severă!
Una dintre cele mai grave situații a fost semnalată la blocul G3 din Mazepa 1, după cum ne-a confirma ...
A doua licitație pentru epava portului de ambarcațiuni de la Trecere Bac
Miercuri, 01 Octombrie 2025 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Portul de ambarcațiuni cu 25 de locuri - sau mai degrabă epava care a mai rămas din construcția turistică din zona Trecere Bac - își caută chiriaș. La prima licitație publică nu au fost depuse oferte, așa că Primăria Galați a lansat o nouă procedură.
„Primăria vrea să scape de «epava» portului de ambarcaţiuni”, vă informam în ediția din 20 iunie a ziarului „Viața liberă”. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 353/ 2025 a fost aprobată închirierea prin licit ...
În comuna gălăţeană Tudor Vladimirescu, a avut loc săptămâna trecută un eveniment plin de emoție și recunoștință: șase cupluri din comunitate au fost premiate de Primărie pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie.
Gestul autorităților a transformat aniversarea de aur a acestor familii într-o adevărată sărbătoare a iubirii și a valorilor tradiționale.
Cele șase familii au fost invitate la sediul Primăriei, unde au primit diplome, flori și mici atenții din partea a ...
S-au încheiat lucrările la noua grădinița cu opt săli de grupă construită în cartierul Țiglina II, cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 8,7 milioane de lei.
Clădirea are parter și două etaje, o arie construită de 455 de metri pătraţi și are în componenţă săli de clasă, grup sanitar pentru copii, vestibul la intrarea copiilor, încăperi pentru personalul de educație și îngrijire, cabinet medical etc.
Clădirea are centrală termică și panouri s ...
O nouă restricţie de trafic pe bulevardul George Coșbuc
Luni, 08 Septembrie 2025 17:30 | Publicat în AUTO
Primăria municipiului Galați informează că bulevardul George Coșbuc, pe tronsonul cuprins între străzile Dorobanți și Milcov, va fi închis traficului rutier începând de marţi, 9 septembrie 2025, ora 9.00, până pe 10 octombrie 2025.
Restricția este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de realizare a obiectivului de investiții „Modernizare bulevardul George Coșbuc, Etapa I, Lucrări rețele edilitare apă-canal".
Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, mu ...
Coada de la Romarta - mall pentru pensionari
Vineri, 05 Septembrie 2025 20:00 | Publicat în SOCIETATE
La Galați, digitalizarea s-a făcut cu milioane de lei, dar coada de la Taxe și impozite rămâne mai trainică decât o catedrală. În timp ce primăria vorbește despre arhive retro-digitalizate și funcționari virtuali, pensionarii se așază cuminți la Romarta, cu dosarele în mână, gata să îndure ore de așteptare pentru o ștampilă. S-au cheltuit sume generoase ca să mutăm documentele în servere moderne, dar funcționarul tot suflă praful de pe dosar, așteptând noile declar ...
Situația modernizărilor și reparațiilor în școlile gălățene. Investiții de 80 milioane de euro
Joi, 04 Septembrie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pentru că noul an școlar stă să înceapă, Primăria municipiului Galați a transmis o situație privind stadiul lucrărilor de modernizare sau de întreținere și reparații la grădinițe, școli și licee. Printr-un comunicat de presă, municipalitatea informează că a realizat, și în acest an, investiții importante în domeniul educației.
Potrivit Primăriei Galați, în 2025, au fost finalizate lucrări de 38 milioane de lei, la șase unități de învățământ. Este vorba desp ...
Primăria caută un inginer geodez cu experiență
Miercuri, 20 August 2025 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Cadastru, Primăria municipiului Galați organizează concurs de recrutare. Conform anunțului publicat pe portalul Primăriei, candidaților li se cere să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești, ramura de știință inginerie geologică, mine, petrol și gaze, domeniul de licență - in ...