România se poate mândri cu faptul că două jucătoare s-au calificat în turul secund la turneul de Grand Slam Australian Open.
Este vorba despre Jaqueline Cristian (care a trecut de experimentata Petra Martici, cu 6-2, 4-6, 7-6, cu 10-7 în tie-break) și Gabriela Ruse (care a trecut de o altă româncă, Irina Begu, scor 6-4, 6-0). Jaqueline Cristian (locul 82 WTA) are de jucat în turul secund cu Lucia Bronzetti (locul 76 WTA), după ce italianca a produs surpriza în turul anterior, înv ...
TENIS. Pentru gălăţencele Carolina Ciobotaru şi Laura Ursăchescu, prezenţa la întrecerile Campiontului Naţional de iarnă s-a încheiat în primul tur al tabloului principal. După ce au trecut de calificări, ambele gălăţence au părăsit competiţia, ca obiectiv rămânându-le pregătirea pentru viitoarele competiţii, dar şi pentru învăţătură, ambele având 13-14 ani. De la antrenorul Mircea Basarab, am aflat despre Carolina că este pasionată de limbi străine şi este oli ...
În așteptarea Adunării Generale a Federaţiei Române de Karate Tradiţional
Vineri, 10 Ianuarie 2025 13:40 | Publicat în SPORT
KARATE. Sportivii celor trei cluburi specializate în karate s-au aliniat la startul pregătirilor pe 8 ianuarie. O informație importantă este aceea că Federația Română de Karate Tradițional, al cărei președinte este gălățeanul Nicolae Mărăndici, și-a stabilit pentru 25 ianuarie Adunarea Generală. Vor participa și reprezentanții cluburilor gălățene (Meikyo, Kodo și CS Municipal). Cu acest prilej se va stabili și calendarul competițional pe acest an.TENIS. Clubul Dacia, î ...
TENIS. Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti găzduieşte în aceste zile Campionatul Naţional Individual indoor pentru jucători Under 14. La întreceri participă şi două sportive de la CS Şcolar Galaţi, ambele reuşind calificarea pe tabloul principal, dupa victorii obţinute în fazele preliminare. Caroline Anamaria Ciubotaru a trecut de Antonia Gabriela Voica (CSS/LPS Constanţa) cu scorul de 6-4, 4-6, 10-4 şi se va confrunta cu Elena Negoiţă (Altius Cluj Napoca), iar Laura Andr ...
FOTBAL. Joi a avut loc un nou meci contând pentru Revelionul arbitrilor de fotbal din Galați. Amănunte, în numărul viitor al ziarului nostru. TENIS. Primul concurs național din 2025 este programat pe 6 ianuarie, în Capitală. Sunt primele meciuri pentru Campionatul Național, unde, la categoria de vârstă Under 14, vor concura și junioarele de la Dacia - Carolina Ciobotaru și Laura Iordăchescu. HANDBAL. Câteva rezultate din competiția junioarelor, din ultima perioadă a lunii decemb ...
VOLEI. Duminică, în etapa a V-a a Diviziei A1 de volei masculin, CSM Arcada a jucat cu SCMU Craiova, în deplasare. Întâlnirea s-a încheiat cu scorul de X-X. Vom reveni cu amănunte. ȘAH. David-Cristian Talabă, la numai 7 ani, a susținut un simultan de șah la 10 mese, cu elevi de gimnaziu și liceu de la Colegiul Național ”Costache Negri”. O experiență extraordinară a sportivului nostru, vicecampion europen școlar și campion național școlar, ambele titluri obținute în ac ...
FESTIVAL. Junioarele gălăţene V și VI de la CSM Galaţi au fost irezistibile la Festivalul Național de babyhandbal. Gruparea gălăţeană a participat cu două echipe la competiţia organizată la Craiova. Jucătoarele născute în 2015 au fost conduse de Iulia Ilie, iar sportivele născute în 2016 și 2017 l-au avut antrenor pe Gabriel Elisei. La concurs au mai participat CSS 1 Craiova, CSS Drobeta Turnu Severin, HCM Craiova, CSM Slatina, CS Arys Rm Vâlcea şi ACS Activ Luduș. HOCHEI. ...
Sportivii gălățeni, rezultate excelente la Otopeni
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 17:20 | Publicat în SPORT
NATAȚIE. Bazinul olimpic de la Otopeni a găzduit un concurs de înot special - unul de ștafete. Au participat grupări alcătuite din câte zece înotători, Galațiul fiind reprezentat de trei echipe, de la Clubul Aqua Sport și CS Municipal. În componența echipelor au fost sportivi de la categoriile copii, juniori, tineret, seniori și masters. Evoluția înotătorilor noștri a fost excelentă, două dintre echipe ocupând locul întâi, iar una clasându-se pe poziția a treia. De nota ...
HOCHEI. Vineri și sâmbătă vor avea loc, la Patinoarul "Dunărea", două meciuri CSM Galați - Steaua București, în Campionatul Național de hochei. Ora de start este 18,30, în ambele zile. În această săptămână s-a disputat, la Otopeni, şi meciul amânat dintre cele două echipe, Steaua impunându-se cu scorul de 5-2. TENIS. La "Trofeul Municipiului Brăila" a fost prezentă și tenismena gălățeancă Narcisa Marcu (Clubul Arcada). Cu victorii pe linie, gălățeanca s-a clasat pe ...
VOLEI. Conform statisticilor realizate de Federația Româna de Volei, centrul Andrei Butnaru (CSM Arcada) face parte din echipa etapei a VI-a a Diviziei A1. În partida CSM Arcada - "U" Cluj, scor 3-0, Andrei a reușit 12 puncte: şapte din atac, trei ași la serviciu și două la blocaj. TENIS. După ce a câștigat turneul de la Istanbul, Patricia Țig înaintează pe tabloul principal de simplu de la Villeneuve d'Ascq (Franţa). Tenismena gălățeană a obținut deja două victorii, din poz ...