CFR SA transmite că, luni și marți, traficul feroviar se desfășoară în continuare în condiții speciale la nivel național, prin reducerea vitezei de circulație a trenurilor, ca urmare a atenționării de Cod roșu de temperaturi extreme de 42 de grade Celsius în aproape toată țara.
"Reamintim faptul că reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, pe întreaga rețea feroviară, aflată încă două zile sub incidența avertizărilor meteo de temperaturi extreme de 42 de grade Celsius la umbră, este principala măsură de siguranță aplicată de toate administrațiile feroviare pe rețelele de căi ferate, în astfel de situații extreme. Măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor opt sucursale regionale de cale ferată care administrează rețeaua feroviară la nivel național", transmite compania.
CFR SA mai arată că, prin personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată, desfășoară în continuare revizii suplimentare pe rețea, pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea în mod constant a evoluției temperaturilor la nivelul șinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului.