„Pentru ziua votului s-a decis suplimentarea efectivelor mobilizate de la 43.000 la 45.000. Principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în cursul zilei de duminică sunt menţinerea ordinii la nivelul întregii ţări, asigurarea măsurilor de protecţie a secţiilor de vot şi intervenţia rapidă pentru cercetarea posibilelor incidente electorale”, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă.
Sâmbătă va fi asigurată şi protecţia buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului către secţiile de vot.
Dajbog a amintit că „preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de vot, împreună cu membrii acestora, trebuie să fie prezenţi la sediile secţiilor de votare la ora 18,00 pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare şi pentru fixarea posturilor de pază în jurul localurilor de vot”.
„Pe parcursul nopţii, angajaţii ministerului vor asigura măsurile de protecţie a celor peste 18.960 de secţii de votare organizate la nivel naţional. Secţiile de vot vor fi predate mâine dimineaţă, la ora 6,00, preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot cu sigiliile intacte”, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.
Monica Dajbog a afirmat că, din punctul de vedere al competenţelor Ministerului Afacerilor Interne, „campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate”.