Prefectul Braşovului, Ion Gonţea, şi primarul municipiului, George Scripcaru (FOTO), sunt cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru corupţie, fapte identificate în cadrul anchetei privindu-l pe fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Ionel Spătaru.Primarul Braşovului, George Scripcaru, prefectul Ion Gonţea şi subprefectul Carol Ambrus au fost chemaţi, în 26 octombrie, la DNA, pentru a face declaraţii în dosarul în care fostul ...
* Directorul general al Oţelului s-a aflat, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a dat o declaraţie în legătură cu dezafilierea Universităţii Craiova, din postura de membru al Comitetului Executiv al FRF * „Vă asigur, nu mă veţi mai vedea pe aici”, a spus la ieşire şeful campioanei României Martor la un eventual proces„Cazul Craiova”, unul dintre cele mai fierbinţi din fotbalul românesc, a continuat şi luni, conducătorul Oţelului ajungând înaint ...

Fapte de corupţie "atacate" din toate părțile

Marți, 15 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC
În toate cele trei cazuri de corupţie judecate în ultima perioadă la Galaţi, atât Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Serviciul Teritorial Galaţi, cât şi inculpaţii au apelat la căile de atac. Fostul arhitect şef al Primăriei, Ion Banaş, dar şi cea care a fost trimisă în judecată alături de el, Luminiţa Micuţă, au atacat decizia Tribunalului. Magistraţii de aici l-au condamnat pe fostul arhitect şef la patru ani și jumătate de puşcărie pentru luare de mită. Lui ...
Procurorii DNA fac verificări, miercuri, la Primăria Cluj-Napoca, ei solicitând documente legate de licitaţiile derulate de această instituţie în ultima perioadă, au declarat surse judiciare.Potrivit surselor citate, procurorii au luat legătura cu secretarul Consiliului Local Cluj-Napoca, Aurora Ţărmure, solicitându-i acestuia mai multe acte privind licitaţiile derulate de Primăria Cluj-Napoca în ultima perioadă.Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au spus că vor da un comunci ...

Radu Bica, vicepreşedintele CJ Cluj a fost reţinut

Marți, 01 Noiembrie 2011 12:59 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Radu Bica a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al CJ Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj ArenaÎn aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, învinuite pentru infracţiunea de dare de mită.Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, ...
Deşi Universitatea Craiova a făcut plângere penală doar împotriva celor zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat dezafilierea, DNA i-a învinuit în acest caz şi pe directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, membru în Comitetul Executiv al FRF ca reprezentant al cluburilor din Liga I, şi pe Marian Pălărie, membru în Comitetul Executiv ca reprezentant al cluburilor de fotbal feminin. Stan şi Pălărie sunt singurii care s-au abţinut la votul din 20 iulie în probl ...
Membrii Comitetului Executiv al FRF sunt urmăriţi penal în „Cazul Craiova” Cinci dintre cei 12 membri ai Comitetului Executiv (CEx) al Federaţiei Române de Fotbal au  fost, ieri, la DNA, unde li s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale în dosarul referitor la dezafilierea formaţiei Universitatea Craiova. Paul Costaş – reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori şi reprezentantul cluburilor de fotbal în sală, Marian Rusen - reprezent ...
Pagina 39 din 39