Amenzi uriaşe pentru deşeurile aruncate

Marți, 28 August 2018 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Poliţiştii locali de la Serviciul de Protecţie a Mediului au aplicat 50 de sancţiuni persoanelor care au gestionat necorespunzător deşeurile din construcţii. Amenzile, în valoare de peste 50.000 de lei, au fost date pentru încălcarea prevederilor HCL 124/2016 şi Legii 211/2011, acte care prevăd sancţiuni pentru persoanele fizice şi juridice ce abandonează şi depozitează deşeurile din construcţii şi demolări pe domeniul public sau privat al autorităţii administraţiei publ ...
Timp de trei luni, în cadrul planului de măsuri "Estival 2018", poliţiştii locali gălăţeni au aplicat un număr de 913 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 177.940 de lei. Programul "Estival 2018", care a debutat la 1 mai, are în vederea sancţionarea cetăţenilor care săvârşesc fapte precum: tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, provocare de scandal, constituire de grup, comerţ stradal neautorizat, fumat în loc nepermis, ci ...

AMENZI uriaşe pentru nerespectarea drepturilor angajaţilor

Miercuri, 08 August 2018 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În primele şase luni ale anului, inspectorii de muncă gălăţeni au efectuat 1.772 de controale în cadrul firmelor care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Galaţi. În urma verificărilor, au fost aplicate 1.235 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare însumată se ridică la peste 1,8 milioane de lei. Cele mai consistente amenzi le-au fost date angajatorilor gălăţeni pentru abateri de la legislaţia privind relaţiile de muncă. În acest domeniu au fost efect ...
Calendarul înlocuirii caselor de marcat cu jurnal tipărit cu case de marcat cu jurnal electronic ar fi trebuit să se încheie la 1 august 2018. De fapt, el s-a şi încheiat, numai că Guvernul a decis o probabil ultimă amânare, "împingând" cu trei luni mai spre toamnă termenele de la care firmele care nu se vor conforma vor fi amendate. În aceste condiţii, firmele care lasă pe ultimul moment înlocuirea caselor de marcat ar putea avea o mare problemă, cauzată de aglomeraţie. Apro ...

Peste 11.500 de amenzi, în şase luni

Sâmbătă, 04 August 2018 10:00 | Publicat în JURIDIC
În primele şase luni ale acestui an, poliţiştii locali gălăţeni au aplicat 11.541 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste două milioane de lei. De asemenea, au fost constatate 165 de fapte cu caracter penal şi a fost confiscată marfă în valoare de peste 17.000 de lei. Tot în primele şase luni ale anului 2018, în atenţia Poliţiei Locale Galaţi au ajuns un număr de 551 de petiţii, 479 dintre acestea fiind soluţionate, iar celelalte fiind în termenul legal de rezo ...

S-a mărit termenul de plată al amenzii pe jumătate

Joi, 02 August 2018 00:01 | Publicat în AUTO
Veste bună pentru şoferii şi nu numai care vor fi amendaţi de acum înainte. Ei nu vor mai trebui să se grăbească să achite amenzile în termen de 48 de ore, pentru a beneficia de reducerea la jumătate a sancţiunii, ci vor avea la dispoziţie 15 zile. "Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale, prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. Contravenientul poate achita ...

Peste 250 de amenzi pentru încălcarea legii antifumat

Miercuri, 01 August 2018 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii locali gălăţeni desfăşoară, frecvent, acţiuni care au drept scop respectarea prevederilor Legii 349/2002, modificată şi completată cu Legea 15/2016, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În urma acestor acţiuni, care au avut loc de la începutul anului 2018, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au constatat mai multe încălcări ale actului normativ menţionat şi au aplicat 259 de sancţiuni contravenţionale, în ...

Cetăţenii sesizează, poliţia amendează

Marți, 31 Iulie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În două săptămâni, poliţiştii locali gălăţeni au aplicat 388 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 104.900 de lei, în cadrul unui plan de măsuri care a avut ca obiectiv principal asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică pe raza municipiului Galaţi, precum şi combaterea faptelor cu caracter penal. Pe toată durata acţiunii, oamenii legii au mai avut în vedere: identificarea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică sau car ...
Amenzi de peste 100.000 de lei, într-o singură lună. Este rezultatul poliţiştilor locali gălăţeni de la Ordine publică şi Siguranţă rutieră, care, în iunie 2018, în cadrul Planului de măsuri "Parcarea 2018", au aplicat 553 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este 102.535 de lei, la care se adaugă şi 182 de puncte de penalizare. În perioada analizată, peste 350 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conform prevederilor Hotărârii Consiliu ...

Viteza şi alcoolul aruncă traficul în haos

Marți, 17 Iulie 2018 00:01 | Publicat în AUTO
Aproape o mie de şoferi din Galaţi au fost amendaţi în ultima săptămână, pentru abateri grave, de multe ori combinate. Condusul cu viteză, sub influenţa alcoolului sau fără permis de conducere sunt circumstanţe depistate mult prea des în traficul din Galaţi, susţin poliţiştii care nu pot face altceva decât să aplice amenzi usturătoare, iar acolo unde este cazul, să deschidă anchete penale. Accidentele rutiere aproape zilnice, soldate după caz, cu victime sau doar cu pagu ...
Pagina 18 din 55