Bancherii români apreciază o creștere a creditării

Miercuri, 24 Noiembrie 2021 23:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Perspectiva creditării în România este una pozitivă, dat fiind faptul că România va beneficia de o serie de facilităţi europene, fonduri rambursabile şi nerambursabile, iar anii viitori vom avea în continuare creştere pe această zonă, a declarat, miercuri, Radu Graţian Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor. În ceea ce privește creditarea persoanelor fizice, Radu Ghețea a menționat că "încă persistă sentimentul proprietăţii şi lumea îşi do ...
Băncile din întreaga lume ar trebui să pună controalele asupra riscurilor financiare legate de schimbările climatice în centrul preocupărilor consiliilor lor de administraţie şi ar trebui să evalueze dacă rezervele lor de capital fac faţă în cazul unor inundaţii, incendii şi a scăderii bruşte a preţurilor activelor, susţin autorităţile de reglementare bancară, transmite Reuters. În ultimul timp au sporit presiunile asupra băncilor, pentru a avea un rol mai activ în a a ...
Ratele gălățenilor la bănci vor crește tot mai mult în perioada următoare, în condițiile în care dobânzile devin tot mai piperate. Desigur, nu toate tipurile de credite sunt afectate în aceeași măsură, cele mai expuse la creșteri fiind creditele cu dobândă variabilă. Pe piața bancară gălățeană, la sfârșitul trimestrului trei erau, în total, contractate credite în valoare de peste 4,88 miliarde de lei, în creștere cu 328,5 milioane de lei față de trimestrul doi, ...

Ministerul Finanțelor se împrumută de la bănci

Sâmbătă, 06 Noiembrie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 318 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 155 de luni, la un randament mediu de 5,12 la sută pe an, informează BNR. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 milioane de lei, iar băncile au subscris 338 milioane de lei. Vineri era programată o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 60 milioane de lei, la randamentul stabilit luni pen ...
Peste 20 de procese au încetat anul acesta deoarece băncile și consumatorii au decis să-și rezolve problemele prin negociere, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), informează instituția. În timp ce majoritatea cererilor de conciliere au ca obiectiv soluționarea unui diferend prin evitarea proceselor, mai multe cazuri și-au găsit rezolvarea anul acesta după începerea procedurilor judiciare. Un astfel de exemplu este un dosar de d ...

Arteziene ciobite şi bănci sparte, în zona Romarta (FOTO)

Miercuri, 14 Iulie 2021 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Unde dă gălăţeanul cu piciorul se cunoaşte! De pildă, la Romarta! Acolo unde atât băncile, cât mai ales fântânile arteziene poartă urmele şuturilor încasate din partea gălăţenilor care au simţit nevoia să-şi testeze forţa piciorului lovindu-le cu sete. Plăcile ornamentale care îmbracă fântânile arteziene nu au prea rezistat. În partea de jos sunt sparte, crăpate, fisurate sau ciobite şi oferă o privelişte dezolantă, accentuată de apa care se scurge pe pavaj. Nici ...

Adolescent accidentat pe trecere, la ”Bănci”

Vineri, 02 Iulie 2021 10:00 | Publicat în AUTO
Un băiat în vârstă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe un marcaj pietonal din centrul orașului. Adolescentul se aventurase în traversarea străzii Brăilei, în dreptul intersecției cu strada Alexandru Cernat, în condițiile în care semaforul nu funcționa și crezând că mașinile îi vor da prioritate. Nu același lucru l-a crezut și șoferița unei mașini, care urca pe Brăilei și pentru care semaforul arăta galben intermitent. Femeia nu a redus vi ...

Cinci bănci selectate pentru granturile HoReCa

Joi, 24 Iunie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a selectat cinci bănci care vor deveni partenere în cadrul schemei de ajutor pentru granturile HoReCa. Conform ministerului, au fost primite în total 11 oferte de parteneriat, dar numai cele selectate au respectat cerințele și criteriile specifice de implementare a programului. Cele cinci bănci sunt: CEC Bank, BRD-Groupe Société Générale, Banca Românească, Banca Transilvania și Banca Comercială Română. Beneficiarii eligibili ...
În ultimii cinci ani, peste 2.000 de consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB, reducerea sau eliminarea comisioanelor, diminuarea dobânzilor, scăderea ratelor la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat. Unii consumatori au obținut reduceri de zeci de mii de euro, CHF sau lei din datoria pe care o aveau de achitat către bancă. Începând cu martie 2016, beneficiile obținute în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, ...

Active nete de 560 miliarde de lei

Luni, 22 Martie 2021 04:30 | Publicat în ECONOMIE
La finele anului trecut, activele nete ale instituţiilor de credit totalizau 560,2 miliarde de lei, fiind cu 13,12 la sută (65 miliarde de lei) mai mari faţă de cele înregistrate la sfârşitul anului 2019, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Activele instituţiilor cu capital privat reprezentau 89,4 la sută în total active. Activele instituţiilor cu capital străin erau de 74,1 la sută din total. Numărul instituţiilor de credit înregistrate în Româ ...
Pagina 3 din 18