Dolari perfect falsificați, plasați în case de schimb din Galați

Dolari perfect falsificați, plasați în case de schimb din Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Nu mai puţin de 14 agenții de schimb valutar au intrat în atenția polițiștilor de Combatere a Criminalității Organizate, după ce, în ultimele luni, au raportat primirea de bancnote false de la diverși clienți care doreau să schimbe dolari. Falsurile erau de o calitate excepțională, susțin polițiștii. Multe au fost depistate abia când au ajuns în bănci sau la ATM-uri.

Procurorii DIICOT de la Structura Centrală, sub coordonarea căreia a avut loc ampla operațiune de miercuri, vorbesc despre o acțiune concentrată a grupării, care timp de circa trei luni s-ar fi răspândit în mai multe județe din țară, dar și în Capitală, cu scopul de a plasa în agenții de schimb valutar dolari falsificați. Gruparea ar fi primit bancnotele în cupiură de 50 de dolari din străinătate, susțin anchetatorii, și pentru a nu da de bănuit s-au îndreptat către mai multe agenții de schimb din zone apropiate de București, cea mai îndepărtată fiind Galațiul.

”În perioada martie - mai 2025, patru suspecți au constituit și coordonat un grup infracțional organizat, care a avut ca scop introducerea în circuitul financiar național a unor bancnote contrafăcute în cupiură de 50 USD, în vederea obținerii de sume de bani prin schimbarea acestora la agenții de schimb valutar. După achiziționarea bancnotelor din străinătate, membrii grupării au procedat la plasarea repetată a acestora în 14 agenții de schimb valutar din municipiile București, Buzău, Urziceni, Călărași, Târgoviște, Alexandria și Galați, fiind identificate un număr total de 844 de bancnote falsificate introduse în circuitul financiar prin conversie în lei”, a anunțat DIICOT, la finalizarea perchezițiilor. 

Falsurile, descoperite în bănci sau la ATM

Polițiștii au reușit să retragă din agențiile păcălite 805 bancnote pe care escrocii le plasaseră cu succes. ”Eficiența” grupării s-a datorat faptului că înainte de a schimba dolarii, infractorii făceau probe, ca să se asigure că bancnotele, de o calitate ireproșabilă, nu erau depistate ca false.

”Bancnotele falsificate utilizate în activitatea infracțională fac parte dintr-un tip superior de contrafacere, dificil de depistat prin examinare vizuală, întrucât reproduc cu acuratețe o serie de elemente de siguranță specifice celor autentice, inclusiv proprietățile magnetice. Acestea au fost identificate ulterior în centrele de procesare a numerarului, după ce au trecut de sistemele de verificare automată aflate în dotarea caselor de schimb valutar, a unor instituții bancare și a echipamentelor de tip ATM”, au mai subliniat anchetatorii.

Șase persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT, în dosarul deschis pentru punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

Citit 1743 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Iunie 2025 16:54

1 comentariu

  • postat de IULIAN
    Miercuri, 18 Iunie 2025 20:59
    89.137.30.***
    Nimic nu este perfect, nemții în al 2-lea răzrboi mondial au scos din pușcărie escroci care au falsificat dolari care circulă și astăzi.Poate nu, ideea este că au fost schimbați fără nici o suspiciune
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro