Curtea Constituțională (CCR) are programate, începând de astăzi și până joi, 20 septembrie 2018, termene privind o serie subiecte cruciale: modificările aduse de PSD-ALDE Codului penal prin care a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu pentru care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare, modificările aduse legii privind statutul magistraților și celei privind funcționarea CSM (legile Justiției), modificările co ...
Modificarea Codului penal a fost adoptată, miercuri, în Camera Deputaţilor, cu ajutorul voturilor favorabile ale unui deputat PMP şi nouă deputaţi de la grupul minorităţilor naţionale. Camera Deputaţilor era for decizional, astfel că, după adoptarea proiectului, modificările aduse Codului penal vor pleca, teoretic, spre preşedintele Klaus Iohannis, spre promulgare. Spunem teoretic, pentru că opoziţia a anunţat deja că va ataca modificările la Curtea Constituţională. Votul d ...
UPDATE, 4 iulie 2018 | Modificările la Codul Penal au trecut, miercuri, 4 iulie 2018, și de Camera Deputaţilor, camera decizională înainte de promulgare, a relatat mediafax.ro. Modificările Codului penal, aprobate de Senat | Codul penal, modificat de Comisia specială pentru legislaţie, a fost votat marţi în plenul Senatului. Reprezentanţii Puterii şi-au propus ca, până la sfârşitul săptămânii, proiectul să treacă şi de Camera Deputaţilor. Deşi Florin Iordache susţine ...

OUG 13 va fi abrogată

Sâmbătă, 04 Februarie 2017 20:48 | Publicat în EVENIMENT
  După ce premierul Grindeanu şi liderul PSD Liviu Dragnea au anunţat că nimic nu-i va face să dea înapoi în privinţa controversatei ordonanţe care a scos sute de mii de oameni în stradă, iată că presiunea străzii îşi spune cuvântul. Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că mâine se va face în regim de urgenţă o şedinţă de Guvern pentru abrogarea OUG 13.  Sursa: digi24.ro ...
  UPDATE ora 22,30 - Protestatarii încep să se retragă. Au mai rămas câteva sute.   ...

Vocea străzii n-are nevoie de megafon

Sâmbătă, 04 Februarie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
M-am dus la proteste, zilele trecute, de data aceasta ca simplu cetăţean, unul care doreşte să sprijine adevărul, justiţia, demnitatea, aşa cum am făcut-o, mereu, şi ca jurnalist. Mulţi dintre cei care au ieşit în stradă la Galaţi, pe un frig pătrunzător, au făcut-o pentru copiii lor, ba unii chiar şi-au luat pruncii cu ei, să-i înveţe, de mici, lecţia democraţiei. Eu, neavând copii, am făcut-o pentru cei ai prietenilor, colegilor, ai gălăţenilor şi ai tuturor român ...
În ultimele zile, în spaţiul public a apărut dezbaterea referitoare la modificările Codului Penal, punându-se accent pe articolele care încriminează „abuzul în serviciu”. Foarte multe publicaţii și canale media, inclusiv mediul on-line, au prezentat diverse variante, din păcate foarte departe de realitate. În cele ce urmează, puteţi analiza care sunt adevăratele modificări ale Codului Penal pe acest subiect. Iată ce prevedea înainte Articolul 297 din Codul Penal cu privir ...
Avocatul Poporului va ataca OUG de modificare a Codurilor penale la Curtea Constituţională, au spus vineri, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Avocatul Poporului Victor Ciorbea urmează să dea detalii despre această acţiune într-o intervenţie publică. Anterior, Ciorbea declarase, pentru MEDIAFAX, întrebat ce demers va face privind OUG pe Justiţie adoptată marţi seara, că instituţia pe care o conduce nu are competenţa, potrivit legii de funcţionare, să atace la CCR prevederi din ...
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va sesiza Curtea Constituțională (CCR) cu privire la modificarea Codurilor penale de către Guvernul Grindeanu prin ordonanță de urgență. Ședința CSM a fost prezidată de președintele Klaus Iohannis care a catalogat ceea ce s-a întâmplat aseară la Guvern drept o „bătaie de joc”  și a atras atenția că acum CSM este responsabil cu apărarea independenței justiției.  Sursa: digi24.ro ...
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat astăzi, după şedinţa de Guvern, că a fost adoptată prin ordonanţă de urgenţă, modificarea codurilor penale. Totodată, a fost adoptat şi proiectul graţierii unor pedepse.  „Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO. Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse”, a declarat ministrul Justiţiei. El a precizat că acest proiect de lege privind graţierea unor pedepse va m ...
Pagina 1 din 3