Fonduri europene pentru blocul G9

Marți, 09 August 2022 09:30 | Publicat în Bani Europeni
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate luni, 8 august, 15 noi contracte de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 12.839.705,60 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Dintre acestea, patru proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale și recreative, precum și eficientizarea energetică, inclusiv din municipiul Galați, pentru creșterea performanței energetice a blocului de locuințe G9 din zona I.C. Frimu, ...

Sistem de avertizare, în caz de incendii, la Spitalul TBC

Vineri, 05 August 2022 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 4 august, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat electronic un contract cu fonduri europene pentru montarea unor sisteme de detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendii pentru Spitalul de Pneumoftiziologie. Valoarea investiției este de 748.074 lei, finanțarea fiind asigurată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.“Practic, la Spitalul TBC, în clădirile unde au fost și sunt internați pacienții infectați cu noul coronaviru ...

Canalizare cu fonduri europene la Munteni

Marți, 02 August 2022 10:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comuna Munteni are în prezent în implementare un proiect pe fonduri europene de înființare a sistemului de canalizare a apelor uzate în satul cu aceeași denumire. Valoarea acestuia depășește un milion de euro, mai exact 5,16 milioane de lei (exclusiv TVA) și beneficiază de finanțare obținută prin AFIR. În mod concret, este vorba despre o rețea de canalizare proiectată cu o lungime de aproximativ 4,36 kilometri, ce va dispune și de o stație de epurare de 750 mc/zi, echipată î ...

Bani europeni pentru sănătatea gălățenilor

Marți, 02 August 2022 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a semnat luni, 1 august, după aproape doi ani de zile, contractul cu fonduri europene pentru sistemul sanitar, în valoare de 33.525.133 de lei. Este vorba despre decontarea cât mai urgentă a sumelor cheltuite deja, în perioada pandemiei, pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” și a Spitalului de Pneumoftiziologie cu materiale de protecție, materiale sanitare, dezinfectanți și echi ...

Fonduri europene pentru "plămânul verde" al județului

Vineri, 29 Iulie 2022 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Schema de ajutor de stat "sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite", din cadrul PNDR 2014-2020, a fost aprobată prin ordin al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în anul 2016. Ajutoarele pentru împădurire și crearea de suprafețe împădurite se acordă ca ajutoare cofinanțate din fonduri europene. Schema este implementată de MADR, prin Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin Agenția pentru Fin ...
În vreme ce Farmacia Ținc își caută un nou constructor care să finalizeze investiția începută, Muzeul "Casa Cuza Vodă" nu are acest nenoroc. Conform declarațiilor președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, luna trecută s-a finalizat consolidarea, deci urmează restaurarea și amenajarea acestui imobil de patrimoniu. Curioși să aflăm cum se desfășoară lucrările, mai ales că ele sunt decontate din fonduri europene, am vizitat, miercuri după-amiază, șantierul ...
Primăria Târgu Bujor are în plan sau în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de peste 97.000.000 lei. Acestea privesc modernizarea infrastructurii stradale locale, modernizarea drumurilor de interes local în satele aparținătoare, aducerea la zi a planului urbanistic general, o sală de sport pentru Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, eficientizarea energetică a clădirii „Veronica Micle”, conectarea la energie electrică a blocurilor ANL, modernizarea unui l ...
România va avea la dispoziție în următorii ani mai multe fonduri europene decât a absorbit din momentul aderării la Uniunea Europeană și până în prezent. Astfel, dacă în ultimii 15 ani România a beneficiat de 60 miliarde de euro din fonduri europene, în următorii șapte ani va avea la dispoziție aproape 80 miliarde de euro, din care 46,4 miliarde de euro prin programele operaționale sectoriale finanțate din bugetul multianual 2021-2027, iar 33,5 miliarde de euro (granturi și ...

Dotări școlare și nevoia de asfalt

Vineri, 01 Iulie 2022 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Printr-un proiect cu fonduri europene, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate, Școala Gimnazială "Elena Doamna" din comuna gălățeană Cuza Vodă a beneficiat de dotare cu echipamente electronice. Mai exact, toți elevii școlii au fost dotați cu tablete, cadrele didactice cu câte un laptop, iar cele opt clase și cele trei laboratoare au fost dotate cu videoproiectoare, camere web, ecrane de proiecție, sisteme all-in-one, table interactive și routere. Totodată, a fost î ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, negocierea şi semnarea, de către România, a programelor de finanţare a investiţiilor transfrontaliere dintre România şi Ucraina, Republica Moldova şi ţările învecinate Mării Negre.În perioada 2021-2027, cele trei programe vor finanţa proiecte de cooperare în domenii precum situaţii de urgenţă, educaţie, sănătate, inovare, cercetare, protecţia naturii, s ...
Pagina 1 din 34