1,9 milioane lei pentru prevenirea violenței școlare

Luni, 06 Octombrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat luni ordinul prin care 1.900.000 de lei vor fi alocați școlilor din întreaga țară pentru implementarea Programului „Împreună prindem curaj”, destinat prevenirii violenței și infracțiunilor în mediul școlar. Fondurile vor fi distribuite prin inspectoratele școlare județene, proporțional cu numărul elevilor din fiecare unitate de învățământ, și vor fi utilizate în perioada 15 octombrie - 15 decembrie 2025, pot ...
Prim-ministrul francez Sébastien Lecornu și-a prezentat luni demisia, iar Emmanuel Macron a acceptat-o, a anunțat luni Palatul Elysée. Premierul Lecornu a fost desemnat de președintele Macron în urmă cu doar o lună, pe 9 septembrie, și a devenit deja ținta criticilor din toate părțile, înainte de a renunța la funcție luni dimineață, scriu Le Monde și AFP, citate de HotNews. Demisia sa a fost neașteptată și fără precedent și marchează o agravare a crizei politice din F ...

S-a decernat primul Nobel din acest an

Luni, 06 Octombrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premiul Nobel pentru Medicină din 2025 a fost câștigat de oamenii de știință Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi pentru „descoperirile lor privind toleranța imunitară periferică”, conform anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, potrivit site-ului nobelprize.org și agențiilor Reuters și AFP, preluate de Agerpres. „Puternicul sistem imunitar al organismului trebuie reglat, altfel riscă să atace propriile noastre organ ...
O funcționară din cadrul Oficiului Județean de Zootehnie Galați a fost trimisă în judecată după ce i-ar fi acordat asistență și sprijin unui fermier din județul Brăila, pentru ca acesta să obțină subvenții și fonduri europene aferente activității sale, de crescător de animale. Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu cinci ani, susțin anchetatorii, care au contabilizat un prejudiciu de aproape 25.000 de lei pe care consiliera l-ar fi pricinuit. Dosarul în care aceasta va fi ...
Președintele Nicușor Dan și-a completat echipa de la Administrația Prezidențială după mai bine de patru luni de mandat, numind 16 consilieri. Printre aceștia se află persoane apropiate președintelui, foști colaboratori din Primăria Capitalei, precum și figuri politice cu experiență, cum sunt Ludovic Orban și Eugen Tomac, care l-au sprijinit în campania prezidențială. Alte nume remarcabile sunt diplomatul Marius Lazurca, vehiculat anterior pentru conducerea Serviciului de Infor ...

Guvernul român, dat în judecată de APADOR-CH

Marți, 07 Octombrie 2025 13:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a acționat în instanță Guvernul, pentru a afla numărul și data hotărârilor prin care au fost aprobate ajutoarele militare pentru Ucraina, precum și detalii despre clasificarea acestora, potrivit unui comunicat al organizației. ONG-ul cere să fie clarificat cine a clasificat aceste hotărâri, prin ce act și ce nivel de secretizare au, relatează Agerpres. „Solicitarea nu viza însă conți ...

Tren direct București - Kiev, din 11 octombrie

Marți, 07 Octombrie 2025 14:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
CFR Călători anunță că, începând cu data de 10 octombrie, va fi introdus în circulație un tren direct pe ruta Kiev - Ungheni - București Nord și retur. Călătoria va dura 24 de ore și prețul unui bilet este 73,40 euro (loc în cabină cu patru paturi). Astfel, trenul internațional IR 99/401 Kiev (plecare 06,30) - București Nord (sosire 06,47) circulă începând cu data de 10/11.10.2025, iar trenul internațional IR 402/100 București Nord (plecare 19,10) - Kiev (sosire 19,34) ...

Cum este pregătit terenul viitorului bazin de înot

Luni, 06 Octombrie 2025 19:45 | Publicat în SPORT
Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, cu votul aleșilor locali a fost alocată o sumă de 2.900.000 de lei din creditul contractat recent de Primăria Galați pentru lucrările de pregătire a terenului de pe strada Cloșca nr. 6, pe care ar urma să fie construit bazinul de înot. Acesta din urmă face obiectul unei licitații organizate de Compania Națională de Investiții (CNI). La solicitarea noastră de informații, Primăria Galați ne-a comunicat stadiul derulării ...

Ce spun autoritățile despre surparea din I.C. Frimu

Luni, 06 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit autorităților gălățene, surparea apărută în fața blocului L6 de pe strada Alba Iulia nr. 3, cartier I.C. Frimu, nu afectează o lucrare finalizată, ci una aflată încă în derulare. Amplasamentul respectiv nu fusese asfaltat, se afla în perioada de monitorizare. „Surparea este pe traseul lucrării de reparație executată la colectorul de canalizare. S-au înlocuit circa 50 de metri de colector, pozat la o adâncime de 4 metri. Lucrarea nu este încă finalizată, mai su ...

Șoferi transformați în pietoni pentru că au condus băuți

Luni, 06 Octombrie 2025 18:30 | Publicat în AUTO
13 este numărul conducătorilor auto prinși în stare de ebrietate la volan, la finele săptămânii trecute, în județul Galați. Echipajele rutiere aflate pe principalele artere au ridicat pe bandă permisele de la cei care s-au încumetat să conducă deși consumaseră alcool sau alte substanțe, numărul total al carnetelor care vor sta, temporar, în custodia autorităților fiiind de 23, a anunțat IPJ Galați în cursul zilei de luni, 6 octombrie. ”De asemenea, au fost retrase 17 c ...
Pagina 28 din 3070