Meciuri dificile la turneul final al junioarelor II, cum de altfel era și de așteptat, în Sala Sporturilor din Bistrița.Cinci zile pline pentru cele opt finaliste, între care și cele două din Galați. Au fost dispute aprige, unele “rezolvate” cu ajutorul arbitrilor, în special pentru locurile din fruntea clasamentului. ACS Lucian Bute avea un obiectiv îndrăzneț, vizând o clasare pe podium. Din păcate, socoteala de acasă… După ce junioarele I și III ale acestui club au cucer ...
Rezultate foarte bune pentru reprezentantele noastre de juniori
Competiția echipelor campioane județene de juniori a continuat duminică, cu meciurile etapei a doua naţionale, în care două dintre cele trei reprezentante gălățene au trecut cu brio mai departe. După cum se știe, Galațiul a fost prezent cu trei formații la faza națională a competițiilor județene de juniori, iar două dintre acestea au reușit performanța de a se califica mai departe. Începem cu meciul de la c ...
Echipele campioane județene ale Galațiului s-au descurcat de minune în prima fază a Campionatului National de juniori, categoriile Under 19, Under 17 și Under 15
Inspirați de progresul înregistrat de fotbalul gălățean din ultima vreme, prin creșterea nivelului la Oțelul, iată că și pe partea de juniori au început să apară rezultate lăudabile pentru fotbalul gălățean. Duminică au fost programate partidele echipelor de juniori care au cucerit titlurile de campioane județen ...
Cum s-au împărțit banii pentru sportivii juniori şi copii
Joi, 04 Aprilie 2024 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puțin de 14 cluburi gălățene vor primi bani de la bugetul local pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor. Suma totală alocată în acest scop este de un milion de lei, prin urmare, niciuna dintre structurile sportive nu a primit finanțarea pe care a solicitat-o, ci mult mai puțin.
La recenta ședință a Consiliului Local au fost aprobate finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor. Cea mai generoasă dintre sume ...
Micii fotbalişti de la Atletico Galați, pe podium la "Lions Winter Cup 2024"
Miercuri, 24 Ianuarie 2024 08:00 | Publicat în SPORT
În perioada 19-21 ianuarie, Bucureștiul a găzduit prima ediție a turneului de fotbal "Lions Winter Cup 2024", rezervat micilor fotbaliști. Competiția s-a bucurat de o prezență numeroasă, la start aliniindu-se echipe din București, Ploiești, Chișinău, Iași și Galați. Orașul nostru a fost reprezentat de sportivi din "grupa 2015" de la Clubul Atletico Galați. Pe parcursul celor două zile de competiție, micuții fotbaliști gălățeni au dat dovadă de multă dăruire și ambiț ...
Hocheiștii U13 de la CSM Dunărea Galați au înregistrat prima înfrângere a sezonului, un usturător 2-13 cu tinerii Coronei Brașov. A fost un duș care i-a răcorit bine pe gălăţeni, iar în ziua de Bobotează au revenit cu un categoric 13-0 împotriva celor de la CSM Odorheiu Secuiesc. Acest meci a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Victor Dinicu, adversar în ultimul meci al anului trecut, victimă a cumplitului incendiu de la ”Ferma Dacilor”.Sfârșitul ace ...
Campionatul Național al juniorilor Under 17 și-a încheiat prima fază, s-a tras linie și primele șase echipe vor continua să joace în turneul play-off. Echipa gălățeană Școala de Fotbal Oțelul a reușit o frumoasă performanță. Alături de FC Bacău (antrenată de fostul stelist Cristian Ciocoiu), au dominat meciurile din Seria a II-a, ocupând primele două poziții ale clasamentului. Acest lucru, chiar dacă în formația gălățeană evoluează jucători de 14 sau 15 ani. Juni ...
Școala de Fotbal Junior duce mai departe tradiția fotbalului juvenil
Vineri, 17 Noiembrie 2023 07:00 | Publicat în SPORT
După 15 ani de activitate, primul club privat de fotbal din Galați a ajuns să beneficieze de o bază proprie. Sub comanda lui Ovidiu Lupu, actualul președinte al clubului și antrenor-coordonator, plus abilitățile manageriale ale lui Marius Cosoreanu (membru fondator), Școala de Fotbal Junior Galați s-a dezvoltat până în punctul de a beneficia de propria bază sportivă. Terenul sintetic este localizat în zona Grădinii Publice și a atras deja tot mai mulți copii dornici să descop ...
Pagina 2 din 2