* Chiar dacă nu au un calendar comun al protestelor, ambele federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar vor picheta Guvernul şi Ministerul Educaţiei Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au început deja acţiunile de protest nemulţumite de actuala guvernare. Luni au participat la pichetarea Prefecturii, alături de cei din Confederaţia Cartel Alfa, şi profesorii de la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar. Aceştia anunţă că seria protestelor n ...
Fanii roş-alb-albaştrilor vor protesta, astăzi, împotriva patronului echipei, în urma incertitudinilor ce înconjoară clubul favorit, ameninţat cu falimentul Suporterii Oţelului au ajuns la capătul răbdării şi au demarat o întreagă campanie împotriva lui Dan Grigorie Adamescu, patronul firmei ce deţine pachetul majoritar de acţiuni al clubului roş-alb-albastru. Primul pas a fost făcut marţi seară, când a avut loc un protest spontan. Un grup format din aproximativ 60 de s ...

Gălăţeni, poftiţi la mitingul aviatic!

Vineri, 24 Mai 2013 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii vor avea parte în acest weekend de o distracţie ceva mai diferită decât cele cu care sunt obişnuiţi. Astfel, posesorii de autoturisme pot da o fugă până la Vădeni, acolo unde va fi organizat sâmbătă, începând cu ora 10.00, un miting aviatic. “Mitingul aerian, denumit “Borş de peşte la Vădeni”, a ajuns la cea de-a şasea ediţie, prima desfăşurându-se pe terenul de zbor al bazei aeriene Pegas Galaţi, iar celelalte la aerodromul din comuna brăileana Văden ...
Revendicările vor fi înaintate administraţiei ArcelorMittal Galaţi Asigurarea locurilor de muncă, creşterea salariilor şi scăderea costurilor prin alte metode decât reducerea programului de lucru şi închiderea capacităţilor de producţie sunt principalele revendicări ale angajaţilor ArcelorMittal Galaţi, aşa cum au fost ele expuse de liderii sindicali în timpul mitingului desfăşurat la poarta combinatului marţi, de la ora 14.30.Organizat de sindicatul Solidaritatea după ...
Sindicatul Solidaritatea de pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi a amânat cu o săptămână, din cauza prognozei meteo nefavorabile, mitingul pe care intenţiona să îl susţină marţi, 30 octombrie, cu începere de la ora 14.00, la poarta Combinatului. "Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor din România anunţă salariaţii şi cetăţenii interesaţi că, din cauza condiţiilor climaterice anunţate în zona Galaţi în aceste zile (frig, ploaie, vânt), mitingu ...
Sindicatul Solidaritatea de pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi va susţine un miting marţea viitoare la poarta principală a Combinatului, a hotărât ieri Comitetul Executiv al organizaţiei. Protestul din 30 octombrie, care va începe la ora 14.00, este organizat ca urmare a nemulţumirilor şi îngrijorărilor stârnite în unitate de măsurile recente - reducerea producţiei, a numărului de salariaţi şi a programului de lucru - luate de companie pe fondul scăderii comenzilo ...

Miting USL, astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Vineri, 27 Iulie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Membrii şi simpatizanţii Uniunii Social Democrate din Galaţi vor participa astăzi după amiază la un miting care va avea loc pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. La eveniment şi-au anunţat prezenţa Călin Popescu Tăriceanu şi liderii locali ai PNL, PSD şi PC. Mişcarea, care va începe, conform autorizaţiei, la ora 18.00 şi se va termina la ora 20.00, se va derula sub stricta supraveghere a efectivelor de jandarmi, care vor monitoriza atât mitingul propriu zis cât şi de ...

Miting al siderurgiştilor, miercuri, la Păpădie

Miercuri, 11 Iulie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Sindicatul Solidaritatea de la ArcelorMittal face apel la gălăţeni să se alăture mitingului pe care organizaţia îl susţine miercuri, după ora 15.00, la Păpădie. Acţiunea, care le urmează celor două pichete desfăşurate luni şi marţi la Prefectură, are scopul de a atrage atenţia Guvernului asupra situaţiei tensionate din combinat, generată de încetarea producţiei de piese mecanice şi de restructurarea schemei de personal, în analiză. Sindicaliştii se tem că măsurile p ...
UPDATE, 12.00: Deşi în ultimele zile, atât conducerea executivă a FC Oţelul, cât şi fostul sponsor ArcelorMittal au declarat că situaţia clubului este pe cale de a se rezolva şi că marşul de protest organizat de suporteri pentru vineri ar fi inoportun, fanii anunţă că nu vor renunţa la această acţiune. Pe site-ul suporterilor www.dunareabatrana.ro aceştia şi-au expus motivele pentru care nu anulează acest marş. Click AICI pentru conţinutul comunicatului fanilor.   ...

Suporterii Oţelului, protest în stradă

Joi, 21 Iunie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
UPDATE - Marius Stan consideră inoportun mitingul fanilor Sub sloganul “Daţi-ne Oţelul înapoi!”, fanii au organizat un marş care va porni din centrul oraşului, la ora 18.00, până pe platoul de la Păpădie Suporterii ies în stradă mâine pentru un marş de protest la adresa acţionarilor FC Oţelul SA, pe un traseu care va porni de pe platoul din faţa hotelului Dunărea, până la „Păpădie”. Iniţiatorii acţiunii au precizat că totul se organizează transparent, pe b ...
Pagina 4 din 5