Exercițiu tactic cu zeci de avioane NATO

Luni, 03 Iunie 2024 18:03 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Aproximativ 60 de avioane de vânătoare şi alte aeronave militare participă începând de miercuri la un exerciţiu tactic al NATO destinat forţelor aeriene într-o bază din nordul Germaniei, transmite dpa. Un număr de 1.100 de soldaţi din 11 ţări NATO, Austria şi Elveţia vor lua parte la exerciţiile cu numele de cod Tiger Meet, la Jagel, în landul german Schleswig-Holstein. Aceste aplicaţii militare se vor încheia pe 14 iunie. Potrivit armatei germane, exerciţiile sunt menite s ...
Mai mulţi înalţi oficiali ruşi au avut reacţii virulente, după ce un responsabil american a indicat joi că preşedintele american Joe Biden a dat în sfârşit undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rus, lângă oraşul Harkov (în nord-estul Ucrainei), în anumite condiţii. Rusia va riposta în mod asimetric la atacurile ucrainene asupra teritoriului său cu arme furnizate de Statele Unite, a declarat vineri Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Dumei de Sta ...
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe şi Securitate, Josep Borrell, a cerut marţi un "echilibru" între nevoia Ucrainei de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei cu echipamente donate de către Occident şi riscul de escaladare a conflictului pe care această abordare îl poate presupune, informează EFE şi AFP. "Conform legii războiului, este perfect posibil, nu există nicio contradicţie în a riposta, în a putea contraataca pe oricine te atacă de pe terito ...
Polonia a prezentat luni detaliile „Scutului estic”, un program de 10 miliarde de zloţi (2,55 miliarde de dolari) de întărire a apărării de-a lungul frontierelor sale cu Belarus şi Rusia, plan pe care îl speră finalizat în 2028, transmite Reuters.Graniţa a fost un loc de tensiune când acolo au început să se strângă migranţi în 2021, după ce Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, a deschis agenţii de turism în Orientul Mijlociu, oferind o nouă rută neoficială către Uniu ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat luni că ţările occidentale trebuie să permită Ucrainei să folosească armele pe care i le oferă pentru a putea să atace teritoriul rus, deoarece, în caz contrar, "are mâinile legate", informează EFE. "A sosit momentul să luăm în considerare ridicarea unora dintre restricţiile existente. Vedem că, în zona Harkov, linia frontului şi graniţa sunt aproape în acelaşi loc, iar Ucraina nu poate ataca ţinte militare pe terit ...
Cele şase ţări NATO vecine cu Rusia au convenit să ridice un „zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele de „provocări”, a anunţat vineri guvernul lituanian, transmite AFP. „Este vorba despre ceva complet nou, un zid de drone care se va întinde din Norvegia până în Polonia. Obiectivul este de a utiliza drone şi alte tehnologii pentru a ne proteja frontierele”, a declarat pentru agenţia BNS ministrul de interne al Lituaniei, Agne Bilotaite, în urma discuţiilor avute ...
Temerile că Rusia va ataca un stat membru al NATO sunt nefondate, a afirmat vineri premierul ungar Viktor Orban, potrivit căruia războiul din Ucraina, ajuns în al treilea an, arată limitele capacităţilor ruse, relatează Reuters. În acelaşi timp, Orban apreciază că la Bruxelles şi la Washington se fac pregătiri pentru intrarea Europei în război, potrivit MTI şi EFE. Ungaria, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, a refuzat să furnizeze asistenţă militară Ucrainei de la ...
Românul arestat pentru acte de spionaj și acuzat de trădare în favoarea Rusiei se numește Alexandru Piscan și este din Ploiești, au arătat surse judiciare pentru Digi24. În luna martie, Alexandru Piscan își anunța candidatura la Primăria municipiului Ploiești, potrivit presei locale. „În cel mai greu și dificil context în care ne regăsim ca oraș atât administrativ, cât și politic, am decis să îmi anunț intenția de a candida la Primăria Ploiești”, anunța Alexandru ...

Comandă de armament de 300 de milioane de euro

Vineri, 24 Mai 2024 14:44 | Publicat în Război în Ucraina
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunţat vineri că a primit din partea unui stat membru al NATO o comandă de muniţii de artilerie în valoare de 300 de milioane de euro, a transmis dpa. Sunt incluse zeci de mii de obuze şi sute de mii de module de încărcare cu combustibil pentru propulsie. Livrările sunt prevăzute din 2024 până în 2028. Rheinmetall nu a precizat ţara implicată, dar afirmă că, la fel ca în cazul altor comenzi recente, se constată nevoia statelor de ...

Pentru Rusia, UE și NATO sunt echivalente

Joi, 23 Mai 2024 15:06 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină membre ale blocului comunitar european, transmite Reuters. Şefa diplomaţiei belgiene, Hadja Lahbib, a afirmat marţi că Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, ...
Pagina 4 din 12