Rusia menţine în continuare comunicaţiile de urgenţă cu Statele Unite şi cu NATO, pentru a dezamorsa crizele, în contextul creşterii pericolului nuclear, a informat agenţia de presă de stat RIA, preluată de Reuters. Aşa-numitul telefon roşu între Moscova şi Washington a fost stabilit în 1963, pentru reducerea interpretărilor greşite care alimentaseră cu un an înainte criza rachetelor sovietice din Cuba; liderii ruşi şi americani puteau astfel comunica direct. S-a recurs la ...

Slovacia acceptă Ucraina în UE, nu și în NATO

Luni, 07 Octombrie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul slovac Robert Fico a reafirmat luni, la întâlnirea cu omologul ucrainean Denis Şmîhal, în regiunea ucraineană Transcarpatia, că nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO, exprimându-se, pe de altă parte, în favoarea intrării ţării în Uniunea Europeană, informează EFE.După ce a câştigat alegerile în toamna anului trecut, premierul Robert Fico a încetat să mai trimită ajutoare militare Ucrainei, aşa cum făcuse anterior guvernul slovac, şi a susţinut în repetate r ...

Washingtonul îl refuză pe Zelenski

Vineri, 04 Octombrie 2024 19:36 | Publicat în Război în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski îndeamnă tot mai insistent aliaţii din NATO să ajute la interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti deasupra Ucrainei, aşa cum fac în cazul Israelului, dar Washingtonul a indicat joi că nu este de acord cu un astfel de demers în cazul Ucrainei, pentru că situaţia ar însemna o implicare diferită în război, după cum a explicat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, citată de News.ro. „Pot Statele Unite şi aliaţii să ajute Ucraina în aces ...

Noul secretar general al NATO, la Kiev

Joi, 03 Octombrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a reafirmat joi susţinerea Ucrainei de către Occident a Ucrainei până când ”învinge”, într-o vizită la Kiev la două zile de la preluarea funcţiei, relatează AFP, citată de News.ro. Această vizită intervine într-un moment dificil pentru Ucraina, ale cărei forţe sunt în recul pe tot frontul de est, duc lipsă de oameni şi armament, iar tot mai multe voci îndeamnă la negocieri, inclusiv în rândul aliaţilor Kievului. ”Este pri ...
Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia începând de marţi, 1 octombrie, funcţia de şef al NATO, dar liderul celei mai puternice alianţe militare de pe planetă are puţină putere pentru a schimba situaţia în profunzime, potrivit unei analize AFP. La NATO, "totul, şi într-adevăr absolut totul, de la cel mai banal lucru la cel mai strategic, este decis prin consens", spune Ian Lesser de la German Marshall Fund, un think tank cu sediul la Bruxelles. Secretarii generali NATO lucre ...
* Să-i dea Dumnezeu și Maica Domnului sănătate celui care a inventat calculatorul, că altfel nu știu cum intram pe internet ca să aflu ce-a făcut și ce-a mai zis Mircea Geoană! Fostul secretar adjunct al NATO, Mircea Geoană, i-a urat sănătate regelui Mihai, urare care l-a implicat și pe Dumnezeu, în pofida faptului că fostul suveran al României este oale și ulcele, fiind plecat dintre noi de vreo 7 ani. E admirabil respectul lui Geoană pentru istoria țării sale și a noastre ...

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la președinție

Miercuri, 11 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană și-a anunțat, miercuri, candidatura la președinție: "Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună". Geoană a făcut acest anunț pe Facebook, la o zi de la încetarea efectivă a mandatului său la conducerea NATO, potrivit HotNews. El a postat un clip video în care apare cu mânecile suflecate și în care subliniază că va candida la președinție pentru că este nevoie de "o schimbare adevărată". "Puteam să v ...
NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar spune că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei, relatează The Guardian. "Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase", a transmis secretarul general adjunct demisionar al NATO, Mircea Geoană. Două ţări mem ...

Protest diplomatic după incidentul cu drone rusești

Duminică, 08 Septembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează protestul faţă de violarea, din nou, a spaţiului aerian al ţării, în contextul identificării şi urmăririi de sistemul de supraveghere radar, duminică, în proximitatea frontierei cu România, a unei drone ce a evoluat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina, existând probabilitatea unei alte zone de impact pe teritoriul ţării. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis duminică, instituţia solici ...

Mircea Geoană a demisionat de la NATO

Marți, 03 Septembrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mircea Geoană l-a înștiințat, marți, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcția de secretar general adjunct. Mandatul primului român de la vârful NATO ar urma să se încheie pe 10 septembrie, anunță Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, într-un comunicat. Geoană declara săptămâna trecută, în exclusivitate pentru Digi 24, referitor la candidatura la prezidenţiale, că, la nivel personal, decizia sa este luată, dar trebuie să mai aş ...
Pagina 1 din 12