Sărăcia sau nesimţirea? Care miroase mai greu?

Sâmbătă, 16 Martie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mărturisesc deschis: nu ştiu să înot, dar cred că aş avea oarece veleităţi de scufundătoare. Şi asta datorită Transurb, în ale cărui mijloace de transport m-am deprins să-mi ţin mult timp respiraţia şi să iau aer în piept când se deschid uşile, la oprirea în staţii. Sună poate amuzant, dar nu e. Deşi prefer să fie cald şi frumos afară, am ajuns să mă bucur iarna, pentru că-mi pot acoperi, la nevoie, nasul cu un fular sau o eşarfă, menite să mai filtreze din mir ...

Pagina 1 din 11