CALIFICARE! După opt ani de absență, România merge la Euro 2024!
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023 23:42 | Publicat în SPORT
UPDATE. Victoria cu scorul de 2-1 cu Israel, de sâmbătă seară, a consolidat calificarea selecționatei țării noastre la Campionatul European de anul viitorEuro 2016 a fost ultimul turneu final la care a luat parte România, iar după ratarea calificării la Euro 2020, în care a fost parte din țările organizatoare, părea că reîntâlnirea cu turneul final este permanent compromisă. Doar că întreaga conjunctură din această grupă de calificare pentru Euro 2024 a decurs favorabil ...
Doar în Ungaria prețurile variază mai mult ca în România
Vineri, 10 Noiembrie 2023 18:02 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
"Rata anuală a inflaţiei, măsurată pe baza indicelui intern al preţurilor de consum, şi-a menţinut traiectoria descrescătoare în trimestrul trei 2023 şi această tendinţă a fost sprijinită în special de evoluţia preţurilor produselor alimentare", a declarat vineri guvernatorul Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflației. În clasamentul european privind inflaţia (IAPC), România a pierdut din poziţia relativ mai bună din perioada anterioară. "Eram pe locul 7- ...
Ungaria, hotărâtă să blocheze aderarea Ucrainei la UE
Joi, 09 Noiembrie 2023 17:02 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina va reuși să rezolve decizia politică a Ungariei de a se opune demersului său de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană (UE), a declarat joi ministrul pentru Integrare europeană de la Kiev, potrivit Reuters. Comisia Europeană a recomandat miercuri ca UE să înceapă oficial discuțiile de aderare după ce Ucraina va îndeplini mai multe condiții rămase, inclusiv consolidarea garanțiilor pentru minoritățile naționale. Recomandarea reprezintă o etapă important ...
"Kim" - un film despre lupta unei artiste cu dependența
Joi, 09 Noiembrie 2023 01:16 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală vă așteaptă joi, 9 noiembrie, de la ora 18,00, în cadrul Proiectului "KineDok", la proiecția filmului "Kim" (Ungaria, 2022). Filmul spune povestea lui Kim Corbisier, o pictoriță de naționalitate maghiaro-belgiană, care a lăsat în urmă o operă inedită, după o viață scurtă și intensă. "Kim" este construit din imagini realizate de camera de filmat a artistei, împreună cu prietena ei, cineasta Erika Kapronczai. Imaginile fascinante și adesea șocan ...
Grupul Liberty a cumpărat Combinatul Siderurgic Dunaferr din Ungaria
Miercuri, 27 Septembrie 2023 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Grupul siderurgic Liberty Steel, proprietarul Combinatului de la Galaţi, a câştigat licitaţia pentru achiziţia Combinatului Dunaferr din Dunaújváros (Ungaria), fiind așteptată aprobarea tranzacției de către Comisia Europeană. Prin acest acord au fost salvate cele peste 4.000 de locuri de muncă de la combinatul siderurgic maghiar.Colaborarea Liberty cu combinatul din Ungaria a început în luna februarie 2023, când Dunaferr se afla într-o situație economică dificilă și era pe p ...
Căpitan ucrainean de navă, condamnat în Ungaria
Marți, 26 Septembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Căpitanul unei nave de croazieră ucrainene a fost condamnat marţi la cinci ani şi jumătate de închisoare în Ungaria, pentru rolul avut într-un accident din 2019, în care vasul său a lovit şi scufundat o ambarcaţiune mai mică pe Dunăre la Budapesta, ucigând 25 de turişti sud-coreeni şi doi membri ai echipajului, informează Reuters. În cel mai grav dezastru petrecut pe Dunăre în mai bine de jumătate de secol, vasul de pasageri mai mic numit "Sirena", cu 35 de persoane la bord ...
Un poliţist a fost ucis miercuri seară în Ungaria şi alţi câţiva răniţi de un bărbat care a aruncat în aer o butelie de gaz, înainte de a muri, a informat presa, scrie AFP. Poliţia şi pompierii nu au confirmat imediat împrejurările acestei tragedii petrecute în oraşul Esztergom, la aproximativ 40 de kilometri nord de Budapesta, la frontiera cu Slovacia. Potrivit site-ului de ştiri Index, ofiţeri din brigada antiteroristă au fost trimişi la domiciliul bărbatului, care ameni ...
Ucraina vrea să dea în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia
Luni, 18 Septembrie 2023 18:08 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina intenţionează să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia, din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de produse alimentare ucrainene, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka, într-un interviu publicat luni de Politico şi preluat de Reuters.
În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de f ...
Ungaria pune frână aderării Suediei la NATO
Luni, 18 Septembrie 2023 15:22 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria nu este sigură că trebuie să aprobe cererea Suediei de a adera la NATO, a declarat duminică noapte la o televiziune locală preşedintele Parlamentului ungar, semnalând posibile noi întârzieri ale procesului, a informat luni Reuters. Aprobarea Ungariei a rămas blocată în Parlament din iulie 2022, pe fondul îngrijorărilor legate de critici ale politicienilor suedezi cu privire la regresul democratic al Ungariei. Suedia a solicitat anul trecut aderarea la NATO, ca răspuns la i ...
România și Ungaria, împotriva importurilor agricole din Ucraina
Marți, 12 Septembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Măsurile restrictive privind importurile de produse agricole din Ucraina au avut un efect pozitiv asupra pieţei cerealelor din România, iar decizia Comisiei Europene (CE) ar trebui să fie de prelungire a acestor restricţii, cel puţin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor, a transmis ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, în cadrul unei întâlniri cu omologul său din Ungaria, Istvan Nagy, anunță Agerpres.În fapt, ministru ...