Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a participat, alături de omologul său din Ungaria, Ministrul Economiei, Márton Nagy, la inaugurarea proiectului de colaborare dintre Romaero SA și Aeroplex Central Europe Ltd. Acesta vizează înfiinţarea unui centru de reparaţii pentru aeronave civile, în cadrul facilităţilor puse la dispoziţie de partea română, la centrul Romaero, informează Mediafax.
La ceremonia de inaugurare, ministrul Oprea a declarat că a crezut în "Romaero, în acest brand românesc, că poate să ajungă din nou să fie o companie dedicată aviației, reparației pe cele trei domenii importante pe care le are astăzi, reparația avioanelor civile și mentenanța avioanelor civile, piese pentru diverse avioane și partea de aviație militară".
"Domnule ministru (Márton Nagy - n.r.), aveați perfectă dreptate atunci când vorbeați despre faptul că nu trebuie să fim în competiție, că suntem complementari, că împreună în această zonă a Europei putem să aducem mult mai mult business și să facem împreună mult mai mult profit. Sper să fie un exemplu pentru toată Europa. Cred că vom fi citați în curând ca unul dintre exemplele de bună practică, felul în care două companii lucrează împreună", a mai spus Oprea.
Ministrul a menționat, de asemenea, că mentenanța de avioane poate fi făcută atât la București, cât și la Budapesta, amintind că, deși este vorba despre competiție, "mă gândesc că deopotrivă și Tarom are de reparat avioane, și Wizz Air are de reparat avioane și, dacă oferim servicii bune, nu au unde să se ducă în altă parte".