Datul cu părerea, ca sport național

Miercuri, 18 Iunie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În urmă cu două săptămâni, liniștea serii locuitorilor unui cartier din oraș a fost zguduită de un teribil accident rutier în care un tânăr, aflat la volanul unui bolid de lux, și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla s-a izbit frontal de un stâlp. Accidentul s-a produs la interescția străzilor Traian şi Basarabiei. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că o tânără, în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, dinspre ...
Șapte șoferi au rămas pietoni în decurs de numai 24 de ore, după ce au fost prinși conducând pe șosele din județul Galați cu viteze astronomice. Polițiștii de la Circulație au avut de scris peste 200 de procese verbale, după ce aparatele radar au semnalat încălcări grave ale regimului de viteză. Că se circulă periculos pe drumurile principale din județul Galați a dovedit-o, încă o dată, maratonul ”Speed”, o acțiune concertată a Poliției Rutiere, care a urmărit, ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 21 Februarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 21 februarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei și Calea Smârdan. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25, la Piscu și Barcea, iar pe DJ 251, radare se vor afla la Schela și Cuza Vodă. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Priponești. ...

Unde sunt amplasate radarele

Joi, 20 Februarie 2025 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 20 februarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Dunărea și Calea Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25, la Piscu și Hanu Conachi, iar pe DJ 251, radare se vor afla la Smârdan și Costache Negri. Pe DN 26, radare se vor afla la Vânători și Tătarca, iar pe DE 581, un radar v ...