ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi
O nouă fabrică de confecții face concedieri
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 31 Iulie 2024
O fabrică de confecţii din Botoşani, Serconf SA, va disponibiliza, în perioada imediat următoare, peste 160 de angajaţi, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul executiv al AJOFM Botoşani, Anca Apăvăloaie. Potrivit acesteia, preavizele înmânate celor 163 de salariați au perioada cuprinsă între 30 iulie şi 28 august. Serconf este cea…
Risc major de fraudă în contractele cu bani europeni
Scris de Cristinel Luca Marți, 30 Iulie 2024
Parchetul European (EPPO) a anunțat marți că a descoperit o grupare infracțională suspectată de fraudarea subvențiilor primite din bani europeni sau de la bugetul național. Patru suspecți sunt acuzați de fraudă și de legături cu mafia italiană, în dosarul în care aceștia sunt bănuiți că furnizau scrisori false de garanție…
Test naţional de alfabetizare matematică
Scris de Cristinel Luca Marți, 30 Iulie 2024
Primul test naţional de alfabetizare matematică din România, care evaluează capacitatea elevilor din clasele I-XII de a raţiona matematic şi de a rezolva probleme din viaţa reală, folosind numeraţia, a fost lansat, elevii având posibilitatea să-şi testeze gratuit abilităţile. Cel mai recent raport PISA plasează România pe penultimul loc al…
Pasagerii cu boli contagioase vor putea fi dați jos din tren
Scris de Cristinel Luca Marți, 30 Iulie 2024
Un proiect de ordonanță a Guvernului propune o serie de schimbări în privința regulilor la călătoria cu trenul. De exemplu, documentul prevede că va fi interzis "transportul bolnavilor contagioși", "având în vedere că aceștia se transportă cu ambulanțele", informează HotNews. Proiectul prevede, fără a exista detalii, însă, că "în tren…
Profesorul Alfred Bulai, suspendat din toate funcțiile
Scris de Cristinel Luca Marți, 30 Iulie 2024
Profesorul Alfred Bulai (61 de ani), vizat de un dosar penal pentru "folosirea funcţiei în scop sexual", a fost suspendat din toate activităţile didactice şi din toate funcţiile deţinute la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Instituţia a anunţat şi faptul că a luat act de cererea sa…
Profesorul Alfred Bulai, anchetat pentru folosirea funcției în scop sexual (VIDEO)
Scris de Cristinel Luca Luni, 29 Iulie 2024
Poliția Capitalei a început investigații în cazul sociologului Alfred Bulai, după dezvăluirile făcute luni de site-ul Snoop.ro, informează HotNews. În plus, Comisia de etică a Școlii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) anchetează situația creată, pe durata analizei, Alfred Bulai urmând să fie retras din poziția de director al…
Noi pași pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la toate produsele şi serviciile
Scris de Cristinel Luca Luni, 29 Iulie 2024
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a semnat, luni, cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) un acord pentru a asigura accesul la toate produsele şi serviciile pentru persoanele cu dizabilităţi, informează news.ro. Documentul are drept principal scop asigurarea respectării cerinţelor de accesibilitate la produse şi servicii pentru…
România trimite un nou ajutor în Gaza
Scris de Cristinel Luca Luni, 29 Iulie 2024
500 de corturi și 2.000 de pături puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale au fost oferite, cu titlu gratuit, Fâșiei Gaza, a anunțat, luni, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Transportul echipamentelor s-a realizat pe cale aeriană pe ruta București - Larnaca, până…
Granița estică a Imperiului Roman, în patrimoniul UNESCO
Scris de Cristinel Luca Luni, 29 Iulie 2024
Limes Alutanus, graniţa estică a Imperiului Roman situată pe Olt, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO, a anunţat, duminică, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, citat de Agerpres. "27 iulie 2024 a fost o zi istorică pentru judeţul Vâlcea! În cadrul şedinţei UNESCO desfăşurate la New Delhi, India, Limes…
118 ani de activitate neîntreruptă pentru serviciile de ambulanță din România
Scris de Cristinel Luca Duminică, 28 Iulie 2024
România a marcat duminică împlinirea a 118 ani de la înființarea primului serviciu de ambulanță din România, printr-un eveniment public dedicat Zilei Naționale a Ambulanței, la care au participat 60 de echipaje de ambulanță, într-o defilare-spectacol organizată în Piața Sfatului din Brașov, potrivit Mediafax. Pe 28 iulie s-au împlinit 118…
Ciolacu și Grindeanu au inaugurat 10 km din Autostrada A0
Scris de Cristinel Luca Duminică, 28 Iulie 2024
Încă 10 kilometri din Autostrada A0 Sud, lotul 1, din zona nodului rutier cu Autostrada A2, au fost inaugurați, duminică de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu Cei 10 kilometri de autostradă din A0, inelul sudic, se dau în circulație miercuri, precizează Mediafax. În total, din cei…
MApN afirmă că România nu a tras asupra dronelor rusești
Scris de Cristinel Luca Vineri, 26 Iulie 2024
Forţele române nu au tras asupra dronelor rusești din zona graniţei cu Ucraina, a transmis, vineri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) pe Facebook, drept răspuns la "acţiuni de dezinformare" pe acestă temă. "Atacurile executate de Federaţia Rusă au vizat infrastructura portuară ucraineană de la Dunăre şi nu obiective de pe teritoriul…
Aderarea deplină a României la Schengen va fi pusă de Budapesta pe masa UE
Scris de Cristinel Luca Vineri, 26 Iulie 2024
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a avut o întâlnire cu omologul său român Marcel Ciolacu la Bucureşti, în care cei doi au evaluat stadiul actual al relaţiilor bilaterale ungaro-române, a informat şeful biroului de presă al lui Orban, într-un comunicat emis vineri, transmite MTI. În calitate de deţinătoare actuală a preşedinţiei…
Furnizor al Spitalului Fundeni, oprit de ANPC (VIDEO)
Scris de Cristinel Luca Vineri, 26 Iulie 2024
Activitatea unuia dintre furnizorii Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti a fost oprită în urma unui control făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma căruia au fost date amenzi de 10.000 de lei, potrivit HotNews. Inspectorii ANPC au constatat că nu se respectau temperatura de depozitare a alimentelor,…
Prinsă băută la volan de două ori în două ore
Scris de Cristinel Luca Vineri, 26 Iulie 2024
O femeie de 54 de ani a fost depistată de polițiști, joi seară, băută la volan de două ori în două ore, pe raza comunei Tușnad, potrivit IPJ Harghita În jurul orei 21,00, testarea cu aparatul alcooltest a înregistrat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a…
Infrastructuri electorale separate pentru scrutinurile prezidențiale și parlamentare
Scris de Cristinel Luca Joi, 25 Iulie 2024
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie şi 8 decembrie şi a celor parlamentare din 1 decembrie. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că această ordonanţă de urgenţă va fi urmată de alte trei hotărâri de guvern cu…
„Escrocheria“ organizată de AUR şi George Simion, reclamată la Parchetul General
Scris de Cristinel Luca Joi, 25 Iulie 2024
Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a sesizat, joi, procurorul general, reclamând comiterea unor fapte de înşelăciune ale partidului AUR şi ale liderului acestuia, George Simion. Sesizarea liderului liberal ieşean se referă la contractul pe care românii îl semnează la sediile AUR şi la colectarea frauduloasă de date cu caracter…
Circulația pe o porțiune din A2, închisă temporar
Scris de Cristinel Luca Joi, 25 Iulie 2024
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță închiderea temporară a circulației pe Autostrada A2 București – Constanța, în zona nodului rutier cu A0, în noaptea de sâmbătă spre duminică CNAIR anunță că, de sâmbătă de la ora 23,00 până duminică la ora 4,00, pe autostrada A2, în zona…
Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban
Scris de Cristinel Luca Joi, 25 Iulie 2024
Premierul Marcel Ciolacu urmează să aibă o întâlnire informală, vineri, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax Orban urmează să participe, în weekend, la Şcoala de Vară de la Băile Tuşnad. Premierul Marcel Ciolacu urmează să discute cu omologul său maghiar Viktor Orban, în cadrul…
Sute de dosare de corupție din România, închise din cauza prescripției
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 24 Iulie 2024
Răspunsul legislativ întârziat cu privire la termenul de prescripție a continuat să ducă la închiderea a sute de dosare de corupție şi la anularea unor condamnări, arată Comisia Europeană, în raportul său privind statul de drept, publicat miercuri și citat de HotNews. Pe 15 septembrie 2023, România a scăpat de…
România, prima țară care solicită evaluarea NATO pe partea civilă a sistemului de urgență
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 24 Iulie 2024
Premieră"România este prima ţară care invită echipele de evaluare să evalueze partea civilă a sistemului de urgenţă şi să înceapă să evalueze UPU-rile, SMURD-ul, pe toate părţile - ambulanţe, elicoptere, avion şi serviciile de ambulanţă etc. În primă fază, am pregătit acum câteva luni un număr de evaluatori ca să…
Prețul energiei, de trei ori mai mare decât în vestul Europei
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 24 Iulie 2024
Prețurile energiei pe piața bursieră din România nu au scăzut, așa cum ar fi fost de așteptat, în condițiile în care nu mai este caniculă, iar consumul de electricitate a scăzut mult față de acum o săptămână. În continuare, piața bursieră se comportă de parcă ar fi criză, având cele…
ANAF și-a depășit planul de colectare semestrial
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 24 Iulie 2024
"Vin astăzi cu o veste bună: ANAF și-a depășit planul de colectare în primele șase luni din 2024. Avem un grad de realizare de 100,6% a programului de încasări venituri bugetare, respectiv un plus de 1,2 miliarde de lei față de planul asumat la începutul anului. Datele pentru primul semestru…
USR anunţă că Rafila este investigat de Parchetul European
Scris de Cristinel Luca Marți, 23 Iulie 2024
USR afirmă, într-un comunicat de presă, că Parchetul European a început investigaţiile în legătură cu milioanele de euro din PNRR alocate de ministrul Alexandru Rafila vechilor săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru servicii de consultanţă, anunţă marţi USR. Formaţiunea precizează că ancheta a fost declanşată în…

